Akira – Part I


Cred că Akira e ultima manga pe care am încercat să o citesc pentru multă vreme și am abandonat-o pe la jumătatea drumului. Era ceva ciudat în ea, ceva ce atunci nu cred că puteam descrie foarte bine. Lua mai mult să fie citită, era un pic mai ambiguă decât celelalte, nu la fel de ușor de înțels și un pic prea stranie în ciuda stilului un pic învechit. Cred că acum pot să zic ce o face să fie altfel și chiar una dintre benzile desenate revoluționare ale anilor 80, alături de Watchmen al lui Moore și Gibbons sau L’Incal de Jodorovski și Moebius.

Akira are loc, acum cel puțin, nu într-un viitor nu foarte SF, ci în viziunile futuriste ale deceniilor trecute. Este murdară și suprapopulată, aproape ciberpunk, dar lipsește puternic partea de ciber. Găști de delicvenți juvenili asaltează străzile Tokyoului, iar orașul îi atacă la rândul lui prin profesori ignoranți și violenți, prin condițiile în care sunt obligați să trăiască, prin tirania și habotnicismul adulților. Apar lasere și roboți și arme biologice, dar sunt utilizare minimal și, dacă se poate spune, cu oarece veridicitate. Adevărata realitate stă în experiențele personajelor. În adolescenții lipsiți de istorie și de viitor, ce găsesc scăparea din izlorarea lor spirituală doar prin violență și droguri. Akira este o poveste personală și a prezentului. Nu are nimic speculativ în ea, căci ceea ce face Otomo se întâmplă deja, de generații întregi, iar cadrul un pic SF nu face decât să confere o atemporalitate mesajului. La baza poveștii stă lipsa unui fond în care tânărul să se poată dezvolta și lipsa perspectivei unui viitor, pentru că așa cum spunea și Gibson, viitorul are deja loc și, completează Otomo, nu e specataculos, glorios, nobil, ci mizer și îmbâcsit.

Iar totul a început cu un copil care ar fi putut distruge lumea: Akira. De fapt nimic nu a început și nimic nu s-a terminat cu Akira. Nu despre el este vorba. Acțiunea nu urmărește pe nimeni în mod special, chiar dacă se oprește camera un pic mai mult asupra lui Kaneda și Tetsuo, doi delicvenți care ajung să fie implicați în niște evenimente cam vaste și bizare pentru a le descrie fidel. Intriga este complexă și implică fronturi revoluționare susținute de partide în opoziție asociate unor grupări mistice, diferite grupări militare, experimente științifice susținute timp de decenii și mutații grăbite în genomul uman. Aproape fiecare personaj are în spate o motivație pentru acțiunile sale și sunt motivații justificabile, raportabile, cu care putem foarte ușor empatiza. Rivalitate între colegi sau camarazi, loialitate, avariție, pur și simplu teamă sau rebeliune adolescentină. Iar cel mai bun lucru e că nu nu sunt exagerate, mult prea evidente. Un panou în care un soldat varsă sake peste locul unde i-a murit prietenul, o scurtă conversație plină de tensiune între doi tineri care au trecut prin prea multe și înfruntând împreună o lume coruptă și nebună au ajuns să simtă o afecțiune unul pentru celălalt.

A doua parte, aici.

Anunțuri

Un gând despre „Akira – Part I

  1. Pingback: Akira – Part II « Razvan Van Firescu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s