De cate ori ai vrut sa iti omori nevasta?

Un prieten care a citit Scrisori catre fiul meu de Gabriel Liiceanu mi-a spus ca Liiceanu scrie ca uneori iti vine sa-ti omori nevasta. Adam Ross in Mr. Peanut are acelasi gen de personaje, adicatelea, barbati ce vor sa isi omoare nevestele pentru ca nu inteleg ce dracu vor de fapt de la ei!? E ciudat? Tu nu ai vrut niciodata sa-ti omori nevasta? Nu ti-ai imaginat, dorit, visat, gandit vreodata aceasta tentativa de omucidere?

Nici atunci cand nu poti sa te intelegi cu ea pentru ca se pare ca nimic din ceea ce spui nu ajunge si la ea si prefera sa considere ca tot ceea ce spui tu este intr-o limba straina, (rusa, de exemplu) pe care ea nu are cum sa o inteleaga? Nici atunci cand v-ati facut planuri, planuri puse la punct si construite de ea, pentru ca in ultimul minut sa nu mai aibe chef de nimic si sa anuleze tot, culcandu-se sau ignorand tot ce ii spui? Nici atunci cand iti spune ca nu are nimic dar se uita urat la tine si bodoganeste suficient de incet incat sa stii ca despre tine ii vorba dar iti repeta obsesiv ca nu are nimic? Nici atunci cand iti doresti foarte mult sa faci un lucru insa nu mai poti sa-l faci pentru ca, desi nu iti spune ca nu vrea si nu ii convine acel lucru, incepe sa izbeasca, sa tranteasca, sa se smiorcaie din diferite motive cauzate de evenimente minuscule si stupide, astfel incat nu mai ai nici un chef de nimic si desi ai vrea sa stai cu ea nu mai poti pentru ca te-ai compromis deja in fata ei cumva, intr-un fel pe care doar ea il poate intelege? Nici atunci cand depresiile ii sunt cauzate de haine sau ingrasare (de multe ori insesizabila sau inexistenta)? Nici atunci cand refuza sa te asculte si spune ca problemele voastre sunt probleme cauzate de lipsa de comunicare? Nici atunci cand se plange ca nu mai vrei sa faci sex cu ea desi ea este cea care sufera mereu de dureri de cap? Nici atunci cand e stresul cat casa si faptul ca ea nu da nici un indiciu ca are chef de sex si se bosumfla in pat dupa care incepe din senin sa planga si sa sa-ti scoata ochii ca nu o mai iubesti si ca ai pe altcineva? Nici atunci cand incerci sa te impaci cu ea dupa o cearta printr-un gest si nu prin cuvinte iar tot ce faci este in van pentru ca tu de fapt nu incerci sa faci altceva decat o alta faza de-a ta si in nici un caz nu o iubesti ci vrei doar sa o faci sa sufere? Nici atunci cand vrei sa iesi dintr-un scandal printr-o plimbare prin jurul blocului, la lumina unei tigari si eventual cu o bere in mana, si incepe sa tipe si sa urle si sa tranteasca si iti spune ca nu stii sa infrunti problemele si ca tot ce stii sa faci este sa fugi de probleme (de fapt) si nu ca incerci sa pleci doar pentru a nu inrautati lucrurile? Nici atunci cand te face sa te simti de parca ai fii ultimul om care are drept la viata pe pamantul asta pentru ca esti un ratat complet, perfect, care nu este in stare de nimic, nici macar (NICI MACAR) sa iubeasca? Nici atunci cand zbiara ca nu esti in stare sa ai grija de tine, dar’mite de o familie si te face sa iti iei lumea in cap si sa iti blestemi zilele in care te-ai nascut pentru (are dreptate futu-i! ca daca erai bun de ceva acum aveai o alta situatie materiala, aveai poate o alta masina sau macar o masina, puteai sa pleci in concedii undeva peste hotare si nu aveai credite in banca! futu-i! are dreptate! nu sunt bun de nimic!) nu esti bun de nimic? Nici atunci cand iti spune ca nu intelegi nimic din ce se intampla cu ea, cu voi, cu noi si ca nu totul nu se rezuma doar la tine, egoistul dracului?

Nici macar atunci nu iti vine sa-i crapi capul sa vezi ce dracul este in el?

Oare esti un barbat slab daca uneori visezi sau iti doresti sa-ti omori nevasta, iubita, prietena, concubina, femeia? Se poate ca rolul ultim pe care il are un barbat in viata conjugala este sa procreeze dupa care, in stilul morbido-erotic al calugaritei, sa ia viata concubinei? Oare femeile isi doresc acest lucru? Oare acesta este rolul cuvintelor si al sentimentelor? Oare asta inseamna o relatie sanatoasa?

Chiar azi am participat la o discutie intre barbati si femei unde fiecare era cand voi cand noi si nici una din tabere nu putea sa cada de acord cu celalalt. Gesticulatii si vociferatii de tip primata femela si primata mascul, o discutie dusa in patru limbi complet diferite, o cearta intre patru indivizi care pot la fel de usor si picioarele de la o masa, oricum nu vor reusi niciodata sa se intalneasca pentru a se cunoaste mai bine. Si atunci de ce si de unde toata dragostea asta pentru sexul opus? Daca este doar pentru procreere (si numai pentru asta) atunci ridicati mana cei care vor o pauza. Insa daca este doar pentru a atinge acel moment in care vrei sa iti omori nevasta si ti-ai luat de o grija, mai ales dupa cativa ani buni de casnicie, atunci parca make more sense, nu?

Toata polilogia de mai sus a pleca de la Mr. Peanut a lui Adam Ross aparuta recent la Polirom. Stephen King spune ca de la Cui i-e frica de Virginia Woolf? nu a mai aparut un roman care sa patrunda asa in partea intunecata a unei casnicii. Romanul este bine scris, te tine cu sufletul la gura, provoaca piele de gaina, etc. etc. insa ce ramane, si ramane tare, greu si negru ca o pasta de pix ce s-a scurs pe camasa noua si alba pe care ai dat o gramada de bani este: ai vrut sa iti omori vreodata nevasta? Si daca da, de ce?

Orice articol sau monolog ar trebui sa aibe o concluzie, nu? Dar avand in vedere modul dezlanat si incoerent in care s-a scris acest articol, poate duce pe careva gandul ca ar putea exista vreo concluzie finala? Daca cineva crede ca da, atunci il rog sa o traga.

Eu pot doar sa va spun ca, dupa capul meu, in momentul in care incerci sa intelegi o femeie si sa reactionezi in felul in care vrea ea, esti complet rupt de realitate si la un pas de a o omori.

Ah, da, si deja ai inceput sa nu mai contezi.

Lectura placuta nevestie tale de sarbatori pentru ca, crede-ma, ar trebui sa citeasca cartea asta si o sa o citeasca daca ai sa i-o cumperi de Craciun. Poate scapa cu viata.