Hither Came Conan! #4


Slaine…Nu știu de unde să încep. Probabil că cel mai bine ar fi cu începutul.

Patt Mils a devenit unul dintre scenariștii mei preferați din vechea gardă de la 2000AD. Scuze Wagner! Are același talent pentru satiră viscerală și macabră sau pur și simplu violență gratuită precum Alan Grant și John Wagner, însă uneori reușește să ascundă, mă rog, e foarte explicit, idei surprizător de artistice în benzile sale. Într-un fel este o punte de legătură între Judge Dredd și MiracleMan.

La început Slaine aduce foarte mult cu un Conan britanic, oleacă mai mult high-fantasy decât sword&sorcery. Este la fel de agresiv și peregrinator, în primii ani chiar mai mult decât Conan. Pentru o vreme toată masculinitatea sa se vărsa în luptă, unde e fioros și nemilos. Mai puțin desfrânarea și avariția(deși să fim drepți, Conan când fura, o făcea pentru faimă și o noapte de chef), care sunt transmise unui pitic, Ukko, ce-l urmărește.

Însă pe parcurs ceva nu mi se părea ok. Pentru primele 4-5 povești Slaine își anunță încontinuu dorința de a se întoarce la sânul tribului de unde a fost izgonit, pentru a-l apăra de forțe întunecate. Conan nu face asta. Conan nu este legat de nimic. Tot pe acolo, Slaine este destul de respectuos față de femei, față de proprietatea oamenilor, cel mult este al dracului de pasiv. Spre deosebire de piticul său care trebuie bătut zilnic pentru a-și ține în frâu pornirile astea. Practic dacă l-am luat pe Conan și l-am despărți în două, în Slaine am pune virilitatea, bunul sălbatic, gustul pentru sânge, iar în Ukko puținele vicii ale civilizației pe care le-a căpătat de-a lungul timpului.

După ce britanicul barbar devine rege al propriului său popor lucrurile se lămuresc. Mills nu scrie un Rober E. Howard cu sensibilități englezești și subtext anti-tathcherian. Scrie un anti-Conan cu sensibilități englezești și subtext anti-tathcherian. Horned God este cea mai importantă poveste și reprezintă cheia întregii serii. Acolo realizează ceva similar cu ce a făcut în Marshall Law, strângând laolaltă istoria reală cu evoluția miturilor, în special contactul dintre creștinism și păgânism, cu propria lume, iar în final mântuind personajul principal făcându-l nu atât să-și transceadă arhetipul ci născând unul nou și proaspăt.

Zeul încornorat este diavolul creștin, sau mai degrabă sâmburele de la care a luat naștere mitul. Nu m-aș hazarda să-l numesc un reprezentant al lui Conan, pentru că tehnic este un corespondent pentru conservatorismul britanic crunt din anii 80, însă metamorfoza lui Slaine din pur și simplu un barbar un Rege Soare, în noul Zeu Încornorat, supus naturii și stării primordiale a umanității, recunoscând superioritatea spirituală a Femeii, nu poate să nu te facă să gândești astfel. Vechiul zeu este ceva depășit, anacronic, care se menține artificial, iar prelungându-și exitența dăunează întregii lumi. Emasculându-l, Slaine își afirmă atât propria superioritate, cât și a idealului reprezentat de Noul Zeu.

Mai sunt multe lucruri despre care ar trebui să vorbesc în legătură cu Slaine, dar e rară, nepopulară înafara Angliei și cred că vă plictisesc.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s