Ghost World


Am avut mereu o problemă cu poveștile destinate adolescenților și cele care descriu adolescenții. Bildungsromanele fie aveau loc în perioade  în care condițiile sociale complet diferite mă distanțau de personaje, fie protagoniștii erau atât de convinși de superioritatea și importanța lor, încât se făceau capabili de acte, care cel puțin pentru mine sunt supraumane. Filmele cu atât mai mult sunt vinovate de așa ceva, simplificând mult personalitățile persoanjelor printr-o perfecțiune cinematografică care distruge esența adolescentului. În schimb, în benzile desenate, atât alternative, cât și mainstream, lucrurile stau altfel. Intenționat sau nu, benzile cu supereroi tratează automat tema căutării unei identități, a alegerii unui viitor și a evadării de sub umbra unor influențe prea puternice. Iar cele alternative, precum Ghost World își permit să facă orice; în cele ce urmează, vom vedea ce implică asta.

Ghost World, una dintre primele creații ale lui Daniel Clowes, descrie viața și lumea a două tinere proaspăt absolvente de liceu, care mai au doar câteva luni pentru a alege poteca pe care să pășească în viață. Cele două, Enid Coleslaw și Rebbeca Doppelmeyer, își vor petrece vara colindând cafenele și vorbind, plimbându-se prin cartier și vorbind, umblând prin lucrurile vechi care le leaga de trecut, vorbind despre ele, făcând glume crude persoanelor pe care le consideră dezagreabile, apoi vorbind despre acțiunile lor, iar ziua și-o încheie vorbind la telefon până târziu în noapte. Se diferențiază de benzile desenate de până atunci, chiar și din alternativă, punând foarte puțin accent pe poveste sau pe artă și mult mai mult pe analiză, dialog și introspecție.

La început povestea parcă adoptă tradiția realismului, când se depune mai mult efort în a contura un loc sau o perioadă, decât personaje, prentru că psihologia se mulează pe geografie și pe mediul înconjurător. Așa cum sugerează titlul, orașul în care Enid și Rebecca își fierb și rafinează întreaga viață de până atunci, este gol, superficial, stereotipic și subpopulat. Ca atare, locuitorii lui sunt goi, superficiali și stereotipici. Este însă o cursă pe care o întinde banda, pentru că realitatea văzută prin ochii celor două fete este sensibil distorsionată. Cele două își găsesc o identitate în agresarea emoțională a celor din jurul lor. Construiesc o întreagă mitologie în jurul personajelor cu care se întîlnesc, doar tangențial, refuzând sau fiind incapabile să le înțeleagă, imaginându-și în schimb vieți fanteziste și penibile în care să le plaseze, ridicându-se deasupra imaginilor construite și implicit asupra persoanelor reale, cel puțin în ceea ce le privește.

Acum însă, din cauza timpului liber, accidental sau din nevoie, ajung să îi cunoască ori cel puțin să afle lucruri despre acei necunoscuți care nu foloseau la nimic altceva înafara alimentării egourilor celor două tinere cinice. Acest fapt spulberă acele fantasme perverse, reducând distanța dintre ei, făcându-i să devină oameni cu sentimente, slăbiciuni și virtuți, la fel ca ele, poate chiar mai mult. Lumea încetează astfel să fie una populată de sfafii întrezărite frugal, ci una populată cu persoane reale și palpabile, devenind infinit mai înfiorătoare și ciudată astfel.

Primul astfel de personaj, Bob Skeetes, este un astrolog care, destul de devreme în bandă asistă la o vânzare de garaj organizată de Enid cu intenția de a se debarasa de trecutul ei și face o serie de remarci referitoare la literatura prezentă acolo, care o iau pe fată prin surprindere pentru că nu se suprapun cu imaginea pe care și-a creat-o despre el ceea ce o destabilizează și o face să înceapă o deconstrucție ascunsă a sistemului său de valori. Bob este un personaj care încadrează povestea, îl găsim la început și de abia la sfârșit, conducând-o pe Enid către maturitate, devenind astfel unul dintre cele mai importante din bandă, chiar dacă are printre cele mai puține apariții. Adolescenta încearcă să își păstreze obiceiurile, dar cu cât sfârșitul verii se apropie, nu mai poate afla nicio plăcere în ele, găsindu-le din ce în ce mai mecanice și chiar puerile. Vrând să devină o persoană nouă, complet diferită, adoptă în fiecare capitol înfățișarea diferitelor nișe și culturi sociale, însă, contrazicând premiza un pic balzaciană, într-un fel sau altul ajunge la concluzia că nu i se potrivesc, că dacă vrea să se schimbe, trebuie să inițieze un proces interior anevoios și îndelungat, iar finalul lăsat deschis pentru a ne arăta că până și pentru a se ajunge la decizia asta, e o aventură în sine.

Arta este aproape minimalistă și se potrivește cu povestea concentrată pe dialog și interacțiuni repetate între personaje, pentru că sublimează diferențele în vestimentație, aspect corporal și locații, care sunt la fel de importante ca dialogul însuși. Totuși, mă deranjează faptul că fețele unor personaje sunt desenate aproape realist(cât de realist poți desena din câteva linii), fără exagerări clare ale fizionomiei, în timp ce altele, nu foarte multe, sunt de-a dreptul caricaturale, iar pe lângă asta membrele sunt cam simpluțe, aproape fără articulații uneori. În general nu mă deranjează și omul poate să deseneze foarte bine, dar în asta ceva nu se leagă.Arta lui Clowes de aici și din tot Eightball în general exprimă o neplăcere și o jenă interiorizată, inhibată, fapt care se reflectă în întreaga poveste. Mai mult decât asta însă, tocmai faptul că este o bandă desenată mi se pare foarte potrivit pentru o poveste cu adolescenți. Suprapunându-se textul peste imaginile nu foarte realiste, însă clare și ușor de asimilat, se realizează mult mai ușor dualitatea imaginii adolescentine; înțelegem mai ușor cum se vede pe sine, dialogul nefiind derivat dintr-o caracteristică fizică a sa, nu ne mai stă în cale vocea, cadența și mimica actorului, ci e extras din însăși ființa lăuntrică a personajului. În același timp luăm contact și cu aspectul său fizic, cu superficialitatea care caracterizează adolescenții moderni, care aspect este la fel de important ca cel interior.

Ghost World nu e cea mai bună bandă a lui Clowes, din contra(însă toate benzile lui Clowes sunt cel puține bune). Aproape lipsa completă a oricărei povești o face greu de citit în formă compactă, inițial a fost serializată, iar distanțarea dintre cele două personaje principale se produce un pic cam brusc. Realist, e adevărat, dar în lipsa a orice altceva care să atragă atenția, poate să se simtă lipsită de impuls. Este însă o lectură interesantă și importantă în evoluția benzii desenate americane, fiind una dintre puținele opere din cultura joasă care portretizează adolescenții corect, frust și fără exagerări.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s