Religia otrăvește totul


-sau de ce să fiu original când cineva precum Hitchens a pus deja punctul pe i mai bine decât aș putea eu vreodată să o fac-

Și nu vreau să neg realizările Bisericii, sau ale oamenilor aflați în diferite grade de afiliere cu aceasta, departe de intențiile mele, dar asemenea unui panaceu care aplicat în cantități exagerate, sau prea îndelungat și religia a devenit otravă. A devenit otravă pentru că atacă cea mai nobilă caracateristică a omului, până la urmă singura trăsătură a omului care l-ar ridica într-un fel sau într-o formă deasupra celorlalte animale. Paradoxal, religia atacă spiritualitatea și cum altfel să o facă, decât prin cuvânt.

Prin trăire spirituală mă refer la acea trăire paroxistică fie în euforie sau agonie, fără o cauză bine determinată, uneori transcendentală, dar mult mai important, intens personală. Nu îi neg originile ca aparținând propriei noastre fizionomii, dar asta nu face căutarea ei mai puțin de dorit, pentru că reprezintă o culminare și o răsplată mai presus de orice lucru material. Spiritualitatea văzută ca explorare a sinelui și întegrării în ființa noastră a unui sens mai profund și mai puternic decât realizări materiale este un lucru pe care cu toții îl deținem, fie că îl acceptăm sau nu.
Iar aici religia ni-l răpește prin înglobarea în trăirea omenească a superstițiilor, a miturilor, a ezotericului, a fricii și a frivolității față de explorarea intensă a adevărurilor ascunse. Negând capacitatea omului de a se împlini spiritual altfel decât prin cedarea sinelui propriilor lor idealui, neagă importanța filozofiei, științei și a artei, toate în egală măsură purtând aceelași potențial către o explorare temeinică a lumii și implicit a împlinirii spirituale mulțumită descoperirilor făcute.

Religia transformă spiritualitatea în spiritism, folosinduse de Duhul Sfânt și de duhurile rele ca pe niște forțe magice, ele însele intangibile, dar care își fac existența dovedită prin acțiunile lor  nu numai asupra psihicului omului, dar și a lumii materiale prin transmutări, tranfigurări și prin crearea lucrurilor ex nihilo. Iar duhurile acestea se pogoară asupra oamenilor fie prin invocarea lor ritualică, ori trimise de către o conștiință supraomenească, fie ea divină sau demonică.

Spunând că acest duh, considerat transcedental din varii motive, nu este intrinsec ființei umane ci dăruit nouă de către divinitate pentru a ne oferi conștiență, conștiință și inteligență, iar că datoria noastră este de-al nutri spre cinstirea și cântarea cât mai cuvioasă a Domnului, nu numai că servește drept o mare insultă adresată potențialului și ființei umane, dar are de asemenea implicații profunde și ramificate în întreagă cultură omenească, în final otrăvind-o.

Neputând să fie negată calitatea artistică și influența avută de foarte multe opere, chiar până la modernism, se risipesc criterii de tehnică, de mesaj filozofic și artistic, dezvoltându-se în schimb vagi referințe la dogma religioasă. Eminescu, poetul creștinismului, predica celibatul și incapacitatea omului de a ieși din păcăt fără a i se abandona Domnului. Caragiale își tortura psihologic evreul în O făclie de Paști, nu pe motiv de avariție ci din cauza vinii relioase resimțită profund de acesta. Dostoievski nu este privit ca un creator de sublime și complexe profile psihologice, ca un explorator al dramei umane, ci ca un pur reiterator al pasajelor biblice.

Nu numai că descoperirile științifice sunt maltratate fie pentru a se potrivi în dogmă, fie pentru a putea fi infirmate de această ca pe un triumf al imaterialului asupra teluricului spurcat, dar sunt dezonorate viețile marilor gânditori care nu numai că și-au dedicat trupul pe altarul științei, dar chiar au fost sacrificați de însăși religia care astăzi îi poartă drept stindard. Faptul că au fost obligați de societate și de vremuri ca în mintea lor reverația pentru divinitate să ocupe același loc ca cea pentru adevăr, acest lucru nu demonstrează decât influența demonică și nefastă cu care Biserica a năpăstuit întreaga Europă și mai târziu, întreaga lume.

Filozofii antici,dintre care probabil cel mai îndrăgit este Aristotel, sunt pictați pe frescile mănăstirilor ortodoxe alături de voievozi, sfinți și arhangheli. Chiar dacă ne poate bucura faptul că uneori, singurii originatori ai porțiunilor doctrinare benefice din dogma creștină sunt recunoscuți și ridicați la rang de cinste, nu poate fi considerat această practică mai mult decât un apel la autoritatea, din moment ce nu numai acțiunile bisericii, dar toate practicile superstițioase sugerate de aceasta și însăși teologia ei, neagă esența și de multe ori forma, scrierilor anticilor.

Acceptând nu numai că salvarea se poate obține prin obidiență oarbă față de religie, dar și că împlinirea ca om, împăcarea cu sinele, sunt lipite inextricabil de respectarea unei cărți sfinte, nu există decât două alternative în fața realizărilor non-religioase. Fie renegarea și ponegrirea lor ca aberante, nesemificative sau chiar eretice, fie pângărirea și desecrarea lor, astfel încât să se potrivească într-un fel cu imaginea asupra lumii creată pe baza cărții sfinte. Așa că da, religia otrăvește totul!

Anunțuri

3 gânduri despre „Religia otrăvește totul

  1. Diagnosticul tău e puţin prea tragic, Răzvane, deşi furia îţi este probabil justificată.
    Personal, nu aş proceda la „desecralizarea” unei cărţi la care te referi tu în mod anume, aşa cum nu aş pune pe foc nici opera lui Aristotel. Imaginează-ţi că absolut toată lumea e mânată de un singur imbold: acela de „a face bine”, împărtăşindu-şi cunoaşterea, aşa cum a interpretat-o în modul lui strict subiectiv.
    Deturnarea semnificaţiei, a întregului mesaj, nu e o un gest premeditat – e unul mai degrabă natural, izvorât tot din trăsătura inexplicabilă a omului care moare de grija altuia. Testul tuturor lucrurilor ţine însă de funcţionalitate; oamenii aleg cel mai adesea răzvrătirea şi ura atunci când se conving că lucruri în care au crezut nu funcţionează.
    Dar dacă acea carte „infamă” în ochii tăi conţine lucruri uluitor de practice? Dacă, în loc de istorie fantastică e un extrem de complex prin simplitatea lui manual de psihologie?
    Cel mai funcţional dintre toate?

    Tindem să devenim ceea ce contemplăm; nu contempla otrava inerentă ce curge din sistemele organizate de control social. Contemplă ceva nou: de exemplu, ideea că acea carte a fost scrisă special pentru tine şi descrie în amănunt ceea ce se petrece în conştiinţa omenească în fiecare clipă…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s