Mark Millar – Part II


Și acum, pentru a demonstra că nu sunt un ”hater” fac un efort supraomenesc și scot din pământ OPT(Millar nu merită tot podiumul) benzi bune scrise de domnul Mark Millar.

10. Aztek – The Ultimate Man

E pe locul 10 din cauză că este foarte clar scrisă multișor de Morrison. Aceleași teme, aceeași grijă acordată personajului principal, techno-bâlba. În rest este o bandă bună, chiar dacă cu un pic cam mult text uneori. Este vorba despre Aztek, un soi de  light-Batman care se aciuează într-un oraș violent și destul de ciudat. În același timp este un soi de Spider-man, un soi de Thor și un soi de Superman. Aztek este un amalgam de supereroi vechi și puri care se luptă cu răfăcători și antieroi ”moderni”. Ah și apare Joker ca David Bowie 😀

9. Ultimate X-men

Am citit primul volum cu câteva zile înainte să scriu chestia asta, spre a-mi forma o idee despre ea și iată că acum se găsește pe listă. Nu numai. Îmi propusesem să citesc numai primul număr și le-am citit pe toate șase din trade. Este exact ceea ce The Ultimates ar fi trebuit să fie. O carte extrem de rapidă, balls-to-the-wals non-stop extreme action. Și reușește să bage ceva comentarii politice nu foarte ofensive. Ca să vezi…
8. Ultimate 2 – Gods and Monsters

Asta chiar îmi place. Singura problemă ar fi că trebuie citite primele douăsprezece numere. Și aproape că se merită. În fine. Ce avem aici este o poveste despre Thor. Thor fiind un hipiot cu un ciocan awesome în jurul căruia se crează culte. Este o poveste în primul rând despre credință și încredere. Pentru că vedeți voi, deși este foarte clar că în universul ”normal” că Thor e zeu, aici nu lucrurile nu mai stau așa. Pe parcursul poveștii apar din ce în ce mai multe dovezi cum că nenea Thor ar fi de fapt un maniac depresiv care a furat echipamente de ultimă generație și acum se poate teleporta, poate chema fulgere și e cam invincibil. Este cât de cât ambiguă și tratează frumușel ideea de ființă mitologică. Ah, lupta finală este awesome.

7. 1985

Kick-Ass done right. Într-un fel. Este o poveste care se mișcă destul de lent și cu un final anticlimatic, plagiată un pic de la o poveste a lui Kurt Busiek. Dar…poveste plagiată de la Kurt Busiek, deci trebuie să fie bună. Și este. Are loc aparent în lumea reală, personajul principal este un puști obsedat de benzi desenate, alienat și cu părinții divorțați. Cred că este un pui de avatar al autorului. Și puștiul ăsta începe să vadă peste tot răufăcătorii universului Marvel. Desigur, scrisă fiind de Millar nu este în niciun caz o analiză psihologică a mentalului juvenil, pentru asta trebuie citit I Kill Giants, dar după al treilea număr devine chiar faină. Este o scrisoare de dragoste pentru benzile cu supereroi și într-un mod ciudat, la puritatea cu care vin acestea.

6. The Authority 13 – 29

(asta e din numărul lui Morrison)

Cel mai bun număr este scris de Morrison și este un număr glorios. Dar și cele ale lui Millar sunt plăcute. Violează moștenirea lui Jack Kirby, dar nu mă deranjează așa de mult pentru că sunt un ingrat. Nu se ridică la nivelul benzii lui Ellis, personajele îi sunt unidimensionale și destul de plictisitoare, dar este o bandă foarte foarte foarte fun. Brutală până la grotesc, de acord, dar nu folosește niște personaje care reprezintă cu totul altceva, ci un soi de analoage construite după diferite arhetipuri. Asta este o bandă deconstructivă…deși nu face multe alte lucruri înafară de a-mi crea o poftă după un JLA al lui Morrison împreună cu Quitley.

5. Swamp Thing 140-171

Swamp Thing al lui Lein a fost un soi de bandă horror.Din cauza vremurilor, doar un soi. A lui Moore deși grafică pe alocuri și aproape mereu întunecată aș zice că a fost o bandă…romantică(as in Eminescu)cu câteva elemente gotice. Și mai violentă. Însă este o operă mult prea fină și sensibilă pentru a o putea numi horror.

A lui Millar în schimb este ceea ce ne-am aștepta în momentul de față de la așa ceva. Confuză, sumbră, eterogenă în teme și inspirații, sângeroasă și destul de înfricoșătoare uneori. Personajul principal nu prea mai este Ză Ultimate God of the Earth, nu mai are prieteni, este pe fugă, iar vulnerabilitatea asta ajută. Arta e destul de slabă uneori, dar are și momente când e frumoasă și se potrivește.

Primele patru numere au fost scrisă împreună cu Morrison.

(unde dracu mai găsesc încă 4?)

4. Red Son

Este un Elseworld, în cazul de față, povestea a ceea ce s-ar întâmpla dacă Superman ar fi aterizat prin Rusia stalinistă și nu în Kansas. Este istoria lumii, a ideologiilor sociale și a evoluției științei, toate suprapuse peste figuri mitice, chiar dacă într-o ordine haotică și cu nu foarte multă adâncime, oricum mai multă decât în mod normal într-o bandă desenată cu Superman.  Iar finalul face referire la origniea originală a lui Superman.

Înafara prezentării inițiale a lui Lex Luthor, nu am ce comenta la banda asta. Este una dintre cele mai bune povești cu Superman. Punct. Personajele sunt toate scrise cu respect și decență, până și sistemul comunist este prezentat cu o doză de realism.

3. Chosen

Același lucru ca 1985 doar că în loc de supereroi e cu Jesus și cu artă mai bună(Edwards e un artist bun, dar secțiunile din lumea reală arată … urât). Nu știu sigur de ce, dar îmi plac foarte mult poveștile cu teme biblice realizate cel puțin decent, iar asta este una dintre ele.

Poate ar trebui șters sau refăcut articolul ăsta…

Anunțuri

Un gând despre „Mark Millar – Part II

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s