Manual de utilizare pentru Grant Morrison


Grant Morrison este pentru mintea mea nu foarte luminată întru intrigile politice și geografice, un soi de englez, și încă unul foarte ciudat, un scoțian din Glasgow, deși nu prea pare să se ridice la nivelul stereotipului în care l-ar încadra o asemenea origine. Onoarea asta îi revine prietenului său, Mark Millar, dar despre dânsul altă dată.

Morrison este rezultatul împerecherii lui William S. Burroughs cu Micheal Moorcook, nășiți de Andy Warhole și de Tzara într-o biserică proiectată de Jack Kirby. Nu calitativ, doamne ferește, ci mai degrabă în tendința sa de a utiliza imagini absurde și suprarealiste pentru a legitimiza intelectual păturile nu foarte elevate ale culturii populare. În anii recenți nu mai este atât de evidentă acestă uniune, probabil pentru că punctele de interes i s-au mutat spre televiziune și film, medii mult aproapiate de cel în care activează cu atât de mult drag, decât cele care i-au marcat anii formativi.

De fiecare dată când am încercat să îl descriu în trecut am ajuns să îmi schimb opinia despre capacitățile dumnealui, deși nu cred că are să se mai întemple de multe ori fiind destul de puține goluri în bibliografia sa pe care trebuie să le mai umplu, unele care nu cred că pot fi umplute(cum ar fi aproape imposibilul de găsit Zenith) și altele pe care le consider nu foarte importante(cum ar fi Aztek, plotuit de Grant pentru Millar).

Nu este un scenarist în a cărui operă te poți băga imediat, pentru că sunt foarte puține povești de sine stătătoare. Asta nu neapărat pentru că asemeni lui Bendis lucrează la paișpe benzi deodată și vrea să le lege pe toate între ele, ori ca Johns, face referiri încontinuu la benzi mult mai vechi; se face vinovat de asemenea practici, însă interdependența unor titluri este de multe ori liniară la el, iar referințele, în foarte multe cazuri sunt triviale și nu foarte importante în cadrul poveștii.

Fiind influențat din punct de vedere literar de modernimul târziu și postmodernismul timpuriu, Morrison lucrează foarte mult cu banda ca mediu, și transformă bucată de hârtie pe care o ții în față într-un exponent a 100 de ani de istorie, în vârful vectorului minților creatore care și-au pus amprenta într-o formă sau altă pe cuvintele și imaginile la care te uiți, motiv pentru care banda sa este un vid care te absoarbe și te propulsează prin concepte, nu narațiuni. Ceea ce scrie el trebuie văzut de foarte multe ori într-un context mult mai larg, chiar și cele mai directe benzi ale sale cum ar fi JLA sau New X-Men. De aceea apare prima regulă pentru cititul lui Morrison: cu excepția lui All Star Superman și Final Crisis, benzile sale nu se citesc dintr-o bucată. Aș zice o limită de trei numere odată dacă este în perioadă pre-JLA și 5 post. Sau până la întâlnirea unui pasaj de Morrsion-speak(violări ale regulilor gramaticale și logice în propoziții lungi, așa ca mine, dar mai rău), când se face o mică pauză.  Fără un context, lucrările lui pierd mult din consistență și par să se rezume la Morrsion scriind despre Morrison scriind. O experiență similară am avut cu Cărtărescu(cu cât mă gândesc mai mult la asta, cu atât seamănă oamenii ăștia doi pentru mine…în stil și tematici, nu în calitate).

Temele pe care le adoptă sunt mult mai variate decât această simplă tehnică metatextuală, dar se pot pierde ușor din vedere la o citire grăbită și masivă. Lui Morrison îi place să scrie despre transcendentalitate(nu îmi dau seama dacă cea kantiană, dar el așa o numește), despre un soi de monoism sau panteism sau un alt –ism care implică că toți suntem ”unul”. Uneori are un mesaj ecologist, alte ori vorbește despre diferite curente în cultura contemporană. În general, aproape mereu în anii recenți, se rezumă însă la a vorbi în benzi desenate despre benzi desenate și printr-un pic de analogie forțată, despre cultură în mare. Și făcând asta (mi-e cam lene să găsesc o formulă mai frumoasă) anulează anularea neîncrederii în lipsa de veridicitate a materialului. Acesta este motivul pentru care consider că unii îl găsesc greu de citit, pentru că este destul de greu să te supui oricărei opere culturale, atât timp cât ea îți amintește că este doar o lucrare ficțională lipsită de scop obiectiv.

Hmz, haideți să dau ceva exemple pentru ce am spus aici. Așa că: Top 10 Morrison comics. I love Top Tens

–          Ordinea poate varia și nu este în niciun caz absolută. Nici măcar nu sunt opiniile mele permanente, pentru că sunt destul de labil în ceea ce privește preferințele de acest gen, rolul listei este mai mult ilustrativ decât de a crea un clasament.

10 – Kill You Boyfriend

Asta este opera creierului unui englez malefic. Este exemplul perfect de logică și structură narativă englezească în cultura populară. Preia o serie de clișee, le întoarce la 180 de grade se joacă cu ele în cel mai amuzant mod posibil, își face personajele să încalce toate regulile patriarhale, îi transformă efectiv în teroriști anarhici și nu suferă din cauza asta. Oarecum. E genul de bandă pe care vrea Mark Millar(gata, data viitoare trebuie să explic de ce mă tot leg de săracul Millar) să o scrie dar nu reușește.

9 – Seven Soldiers of Victory

Ah, ce eșec minunat este metaseria asta. Ideea este următoarea. Tot folclorul britanic există. Arthur, zâne(fey), vrăjitoare, etc. De fapt zânele sunt o rasă de extratereștri care vin odată la câteva generații și seacă pământul de toate resursele sale, lăsând numai o mână de supraviețuitori să reconstruiască până la revenirea lor. Și numai o trupă de 7 războinici îi pot opri. Seven Soldiers este echipa care nu este o echipă. Membrii nu se cunosc, interacționează fără să își dea seama și în moduri foarte subtile, habar n-au de ză bigger picture, decât la sfârșit. Sunt două numere de Seven Soldiers, 0 și 1, desenate foarte frumos de William III și șapte serii de câte patru numere pentru fiecare membru al echipei. Seriile sunt în mare parte de sine stătătoare, au alți artiști, alte tipuri de povești și alte teme. Frankenstei este o bandă pură de acțiune, Bulleteer este o bandă despre obsesii sexuale și fetișuri, The Guardian despre wierd shit, pirați și marketing, Witch Boy despre…weird shit, religie și Oliver Twist, Zatanna despre Weird Shit și metatext(Zatanna îl omoară pe Morrison aici, parcă), Mister Miracle este o bandă care a călătorit în timp(dacă a făcut intenționat asta, Morrison este un geniu), iar Shining Knight oferă fundalul poveștii…și wierd shit. Problemele cu banda asta stau la nivel narativ și un pic la artă, care e slabuță uneori. Ideea e că deși benzile sunt legate între ele la modul sublim, fiecare revelație care apropie personajele fiind superbă, modul cum se rezolvă problema mi s-a părut realizat destul de grăbit și nu am văzut rolul celor șapte. Oricum, este un experiment foarte inteligent și care arată cât de mult potențial ar avea benzile de tipeveniment dacă s-ar face cu cap.

8 – Marvel Boy

Istoria universului Marvel în 6 numere. Artă foarte frumosă, one-linere awesome, metatext subtil, o lecție despre capitalism și globalizare și exemplul perfect pentru referințe care nu obstrucționează povestea.

7 – Doom Patrol

Dacă tot Doom Patrolul ar fi fost ca The Painting that Ate Paris, ar fi fost sus de tot în listă. Din nefericire suferă de niște artă slăbuță și de un Morrison care uneori încearcă prea mult să fie ciudat pentru a fi ciudat. Cam toți inamicii sunt ființe extradimensionale care au capete ciudate, conflictul este rezolvat mereu de un singur membru al echipei, aproape același, iar la sfârșit rămân niște plot points nerezolvate. În schimb este o poveste surprinzător de emoțională despre ciudați și despre opțiunile lor. Pot fie să se adune la un loc și în relațiile cu ceilalți să regăsească umanitatea, sau pot să abandoneze tot ceea ce este normal și logic. Merită totuși pentru The Painting That Ate Paris, care este o foarte faină lecție despre curente artistice și pentru relațiile dintre personaje.

6 – Arkham Asylum

Pentru arta lui McKean, în primul rând, dar și pentru explorarea psihicului lui Batman. Am scris deja despre ea.

5 – We3

Foarte puțin dialog, dar perfect acompaniat de arta superbă a lui Quitley. Una dintre cele mai emoționante benzi pe care le-am citit vreodată. Este o bandă despre 3 animăluțe pe care se fac experimente și care sunt transformate în mașini de ucis, după care se vrea a fie exterminate. Deși se exprimă onomatopeic, Quitley(nu cred că se putea fără el) și Morrison insuflă umanitate în animăluțe. În ciuda coperților adorabile și a protagoniștilor, este o bandă foarte sângeroasă când cele trei personaje seceră soldații pentru a ajunge…acasă.

4 – Justice League of America/New X-men

Două benzi faine cu supereroi care duc ambele echipe la ”the next level”.

În JLA Morrison transformă liga într-un panteon de zei și aruncă trinitatea(Batman/Wonder Woman/Superman)la centrul universului, incorporând elemente din liga erei de argint și aducând banda desenată americană(în general, și JLI a lui Giffen fost făinuță) pe un făgaș mai distractiv, mai fun și mai inteligent în același timp. Cu excepția a câteva panouri ”eXtreme” al dracului de enervante artă lui Porter arată bine. Da, perspectiva e ciudată, anatomia greșită, dar reușește să confere poveștii un aspect cinematic și un sentiment de grandoare, readucâd spectacolul pe care trebuie să îl fi simțit cititorii ligii prin anii 50.

Dacă New X-Men ar fi fost desenată de un singur om, ar fi fost mai sus un pic, sau i-ar fi luat locul, dar din cauza puzderiei de artiști care au reinterpretat persoanjele lipsind banda de continuitate, dar și a vreo două povești care nu prea aveau ce căuta acolo, trebuie să se mulțumească alături de JLA. Aici, Grant transformă mutanții în ceea ce ar fi trebuit să fie dintotdeauna, un simbol al minorităților. Și în trecut Claremont a mai făcut câteva povești despre asta, dar numai din punctul de vedere al ostracizării și persecutării. Morrison sapă mai adânc și crează o cultură a mutanților, născută din experiențele lor și din istorie, așa cum a fost trăită de ei. Cultură pe care unii nemutanți încearcă să o adopte, să o emuleze, ca pe un ”trend”.

3 – Animal Man

Morrisonul metaficțional contopit cu Morrisonul umanist și este o bandă foarte foarte bună.

2  – Invisibles

Scrisăi despre asta. Nu destul, dar nu cred că pot acum să fac mai mult.

1   –  All Star Superman

Iarăși, am scris despre ea.

So…sugestii și opinii sunt binevenit în privința listei(și nu numai). God iI love lists.

Anunțuri

2 gânduri despre „Manual de utilizare pentru Grant Morrison

  1. Pingback: 10 benzi de la Marvel care nu sug epic, din cultura mea destul de limitată – 10 « Razvan Van Firescu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s