Cosmic Comics


sau

– Pentru că sunt sigur că nu veți auzi cuvântul ”cosmic” de prea multe ori –

M-am gândit să vă spun o poveste. Un fel de romanță despre o domniță, al cărui nume adevărat nu îl vom spune pentru a o scuti de anumite neajunsuri ce ar putea proveni din relevarea unor amănunte, dar e de ajuns să o numim BD pentru o vreme.  Când încă era doar o fetiță fără de părinți, zămislită în glumă, s-a bucurat de atenția și îngrijirea unor bătrânei cumsecade care au încercat să îi vorbească în limba ei despre vis și fantezie, despre importanța hazului și al culorii. Din nefericire ei s-au stins repede și au lăsat-o cu multe lecții încă neprimite.

Iar în scurt timp, BD a început să prindă forme de femeie, să simtă cum o foame roșie îi rodea inima și bujorii. A încercat să și-o astâmpere în aventuri pline de mister, unde însoțea legiuitori și sălbatici sau își consuma dezmierdările pe soldații întorși din ghearele morții. Și apropiindu-se de asemenea oameni, își boia fața, îmbrăca haine care nu o cuprindeau, pentru a le face pe plac, pentru a mulțumi pe cât mai mulți și până la urmă acest lucra era să îi fie sfârșitul, când toți au lăsat-o pe drumuri după ce o cunoscuseră cu iuțeală.

Așa ponosită cum se găsea, de dânsa a prins drag un tânăr. Mult mai târziu aveau să afle că originile le erau similare și că se trăgeau din aceleași neamuri, însă în zilele de început nu ar fi putut fi opriți de temeri incestuoase, nici dacă ar fi știut ce știu acum. La început cu timiditate se atingeau și își șopteau, se vedeau des, dar cast până când amorul nu le mai putea fi întărâtat și au ajuns să se închidă într-o lume ce îi purta doar pe ei doi. Pasiunea le era intensă, nu vulgară, dar pentru profani chiar bizară. Lor nu le păsa, iar BD, nu după mult, a rămas grea.

Fătul creștea foarte repede, atât de repede încât nu ar fi deplasat să folosesc formula din basm, dar mă abțin. Și cu cât se înălța, cu atât semăna mai mult cu mumă-sa. Avea pielea, ochii, părul, glasul tatălul său, dar modul cum simțea, lucrurile pe care le vedea, ceea ce spunea, ritmul în care mergea, la nimeni altcineva decât la el și la BD nu le puteai găsi.  Iar de acum este povestea lui și-i vom spune BDC.

Nu cred că pot continua recenzia în stilul acesta și să se mai înțeleagă ceva din ea, dar aveam nevoie să încerc și altceva că m-am săturat până și eu de discursul pe care îl port în general. Nu vă faceți griji, vă voi plictisi din nou, ca întotdeauna. În delirul de mai sus am descris apariția benzii desenate cosmice, care este un gen aparte în lumea benzilor desenate, o mixtură între benzile SF și cele cu supereroi, totuși diferit de amândouă. Chiar dacă vlăstarii genului a apărut prin Fantastic Four și în benzile europene(Druillet cu al său Lone Sloane de exemplu), genul nu s-a definitizat până la finele erei de argint și prin era bronz a BDurilor americane, prin diferite BDuri ale lui Jim Starlin(Warlock, Infinity Gauntlet), Steven Engleheart(la el nu știu, dar îl găsesc citat destul de des pe aici. Bănuiesc că Doctor Strange și JLA), dar cel mai important seriile despre The New Gods ale lui Jack Kirby. Fața de benzile SF atât americane cât și europene se diferențiază prin faptul că nu este deloc SF. Nu au logica SFului, umorul acela ciudat, retorica, caracterul didactic și speculativ al unui space-opera. Lumile sunt deja colonizate, ani lumină se parcurg în doi pași, cosmosul este pictat în culori psihedelice, iar magia merge mână în mână cu (pseudo)știința. Iar spre deosebire de benzile cu supereroi, nu au aceeași morală riguroasă, același optimism și numărul limitat de victime. Totul se desfășoară la o scară mult mai mare, universuri întregi putând fi zdrobite într-o clipă, cu toți cei care le populează. Natura eroilor este diferită și ea, având simboluri mai abstracte, moralități ceva mai încețoșate, iar probleme mult mai vaste. Nu mai este vorba despre agoase adolescentine sau diferite regrete. Totul este aproape mitologic și nu ar trebui să fie de mirare, din moment ce legendele nordice l-au inspirat pe Kirby.

Acum aș vrea să vorbesc despre două asemenea benzi una publicată la Image, una la Marvel. Modul cum abordează problema cosmică este diametral opus, dar izvorând din aceeași sursă își poartă moștenirea comună pe alte căi.

Gødland de la Image, scrisă de Joe Casey și desenată de Tom Scioli este în aparență o simplă pastișă sau o parodie a diferitelor benzi la care a lucrat Jack Kirby, în special Fantastic Four și New Gods, mai ales că stilul lui Scioli este conceput special pentru a dezvoltat și exagera elementele care îl fac pe Kirby să fie atât de ușor de recunoscut. Însă nu așa stau lucrurile. Nici măcar un tribut nu este. Poate o continuare spirituală a acelor benzi și cu cât ne afundăm mai mult în serie, ne dăm seama că esența este perpetuată mult mai mult decât forma. Benzile cosmice au apărut în anii ’70 ca răspuns la benzile ce încercau să se ocupe de probleme tot mai mici, tot mai umane, benzi care încercau să sondeze spiritul unei ere prin personaje concepute în  mijlocul alteia complet diferite.  Cele cosmice însă, au ridicat ochii cititorilor spre cer și au încercat să ofere răspunsuri privind deasupra problemelor. Uneori au și reușit. Au renunțat la pretenția de realism și în schimb au oferit imaginație de nestăvilit. Au dat creativitatea evadării în lumea ciudată a subconștientului. Iar Gø dland într-un fel, face același lucru.

Apar și niște fetuși cosmici un pic mai încolo

Se întoarce de la stilul aproape fotorealist care devine din ce în ce mai popular, de la reciclarea eroilor de demult într-o tentativă de metaficțiune, de la postarea unor comentarii politice simpliste și la fel ca benzile cosmice dinaintea ei, se aruncă fix în centrul culturii americane, în subconștientul ei și plăsmuiește ceva nou din cea mai pură materie posibilă. Poate nu pare; puteți încerca să găsiți arhetipurile pe care sunt construite personajele, să căutați originalul după care au fost construite. Sau poate veți încerca să aflați o critică acidă îngropată cu măiestrie în comportamentul cadrelor militare prezente în bandă. Cred că asta vrea și banda să faceți, dar nu veți reuși, pentru că sunt heringi roșii toate aceste aparente indicii și referințe.

Conform lui Casey, din tipul cu buzduganul, a apărut lumea noastră(a benzii, mă rog). Și îl cheamă Iboga;)

Ce face Casey cu banda asta, este să reușească în totalitate ceea ce și-a propus, dar nu a reușit să îndeplinească în Automatic Kafka. Este o bandă postmodernistă, mai împlinită din punctul acesta de vedere chiar decât Watchmen sau Invisibles(ori care vi se pare mai posmodernistă de la Morrison). Recrează cu cinism atmosfera destul de optimistă a benzilor lui Kirby, luând energiile și inspirațiile autorilor cosmici și transformându-le în personaje corupte și degradate, multifațetate și disimulante. Este o lume fără de eroi, care se luptă cu ea însăși. O lume în care cei puternici, oricât de benvolenți se arată, vor să își păstreze puterea, în care sângele unui necunoscut oferă cel mai puternic high posibil, o lume în care ne temem și crucificăm pe cei veniți să ne salveze. În Gø dland cruzimea și bigotismul sunt ascunse sub umor, dorința de a masacra lumi întregi, sub ironii.

Spider-Man, Spider-Man...

Personajele se dezvoltă destul de greu și manifestă trăsături la care nu ne-am aștepta. Motiv pentru care pot părea nerealiste. Lectura nu e foarte ușoară pentru că înșeală încontinuu așteptările cititorului, folosind clișeele genului pentru a ne învăța câte ceva despre  povești și aruncând personajele în roluri complet diferite de cele îndeplinite de personajele a căror înfățișare o simulează. Chiar dacă nu gustați așa ceva, tot este una dintre cele mai imaginative titluri de pe piață, cu fetuși cosmici, planete zombi și per total…wierd shit.

Dacă în 2006 Marvel se pregătea să asmută erou împtriva erou în Civil War și să facă un soi de paralelă la situația politică din SUA, în același timp o serie de veterani ai benzilor desenate au scos o serie, aproape o metaserie, numită Anihilation. Este o poveste despre supraviețuire, război și camaraderie. Este o poveste vastă, bine spusă, închisă și cosmică. Aici creatorii au preluat alte elemente decât Gø dland, din benzile anilor 70, dar tot bandă cosmică rămâne.

Galactic Senate, anybody?

La marginea galaxiei un val de invadatori insectoizi decimează lume după lume. Chiar și insidioșii skrulli sau fioroșii kree au rămas fără lumile de baștină. Iar puțini pot sta în fața acestui val annihiliator. Și este o poveste despre personaje în primul rând. Despre cum le afectează războiul, despre alianțele pe care sunt forțați să le facă și despre modul cum profită de situația în care se găsesc.  Seria seamănă un pic cu Seven Soldiers, mai puțin meta, mai puțin ambițioasă, dar totuși vastă în evenimentele reprezentate. Începe cu un prolog, în care ne prezintă personajele pe care se va concentra în celelalte serii și cum îi prinde venirea invadatorilor. Drax evadează dintr-o stație spațială penitenciară, Richard Rider împreună cu ceilalți Nova (un soi de Green Lantern Corps) înfruntră primele atacuri ale flotei lui Annihilus, și pierd, Thanos contemplează împreună cu Moartea venirea a ceva ”minunat” și se mai întâmplă alte câteva lucruri.

Moartea, Lolita-style. Pe bune, aia e antropomorfizarea Morții iar tipul mare și violet de lângă ea, Thanos, e îndrăgostit lulea de dânsa

După care urmează câteva serii care urmăresc personajele implicate în poveste, care pot fi sau nu citite, dar sunt povești bune cu artă decentă spre frumușică și ajută la reducerea numărului de întrebări care ar putea fi puse în cazul în care te arunci direct în Annihilation. Oricum în trade sunt strânse toate. Povestea se simte pe alocuri ca un Star Wars mai sinistru în care s-au schimbat raporturile dintre rolurile personajelor și abilitățile lor.

Ză black cosmo...wait what?

Annihilation se folosește de multe dintre aceleași personaje care apăreau în benzile cosmice și le continuă poveștile într-o formă ceva mai rafinată. Deja s-a sedimentat o logică specifică acestui tip de bandă, cu simboluri proprii și cu o anumită rigoare oferită de o istorie îndelungată, folosinduse de întreaga ei mitologie pentru a crea banda eveniment perfectă. Blackest Night(și nu numai) ar fi avut ceva de învățat de aici.

Elder gods... yummy

Anunțuri

2 gânduri despre „Cosmic Comics

  1. Pingback: Top 10 Benzi de la DC – locul 3 « Razvan Van Firescu

  2. Pingback: Top: | WEBCOMICS.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s