Bite into the strawberry(Ronin)



Abia acum am citit Ronin al lui Frank Miller și încerc să îmi dau seama de ce naiba am așteptat atât de mult până să o fac, pentru că este una dintre cele mai faine benzi pe care le-am citit. Se găsește ceva sublim în banda asta, în regurgitarea asta a lui Moebius și Goseki Kojima, în delirul ăsta care reușește cumva să fie o poveste. Apar aici toate elementele care vor domina benzile americane  în anii ’90 și 2000. Deconstrucția, demitizarea, caracterul autoreferențial și violența, aspectul de tip widescreen, cu panouri lungi, late, imagini întinse pe pagini întregi, o decomprimare a acțiunii și o influența puternică de manga. Și se vede clar că Miller știa că va face ceva vizionar.

Una dintre scenele care se transformă complet la o a doua citire

Tușele de cerneală sunt grăbite, parcă atacate, hașurile mult prea groase și rare, personajele  pătrățoase și nu foarte bine definite. Nu a desenat Ronin, s-a luptat cu el, cu toate preconcepțiile despre cum trebuie să arate o bandă și le-a înfrânt. Însă pe cât de mult emană desenele o energie agresivă, pe atât de mult aranjamentul panourilor țipă migală. Doar la Eisner să le mai fi văzut utilizate atât de frumos, în benzile americane cel puțin. Miller nu vrea pur și simplu să îl aducă cu el pe Giraud sau pe Goseki și chiar dacă stilul îi este puternic influențat de cei trei maeștri enunțați aici, nu rămâne îndoială că ar fi al altcuiva decât al său. Nu vrea să îi întreacă în execuție și finisare, nici nu cred că ar putea, dar citind Ronin, îți dai seama odată cu Miller de ce este capabilă forma benzii desenate.

Sin City here I come!

Mereu experimentează, mereu găsește ceva nou, fie în conturare, în compoziția paginii sau efectiv în acțiunea reprezentată. Și cel mai important e că arată bine. Ochiul alunecă pe pagină și se duce  acolo unde a vrut Miller să se ducă, acțiunea căpătând un aspect cinematic. Iar culorile lui Lynn Varley scot tot ce este mai bun din desene și retușează cât de mult se poate aspectul nefinisat, transformând ceva care ar putea să deranjeze, în ceva care îmi place foarte mult, tocmai pentru că este atât de brut. În același timp, culorile ei contribuie enorm la atmosferă, fără să o creeze singure ci oferă coeziune și completează diferitele tipuri de linii și contururi întrebuințate de Miller.

Asta pur și simplu îmi place cum arată

Mâini...

Și ajungem la poveste…De unde să încep? În cea mai mare parte e un SF. Ciudățenie din aia postapocaliptică în care acțiunea se învârte în jurul unei oaze de tehnologie înconjurată de metropole distruse populate cu mutanți siniștri și involuați. SF din ăla care este toate tipurile de punk și Space Opera în același timp. Dar nu așa începe. În primele pagini ne întâlnim cu viitorul ronin(samurai dezonorat și lipsit de stăpân), în Japonia medievală și vedem cum nu reușește să își apare stăpânul, care este asasinat de către un demon. Este bizară secvența asta, în parte pentru că este inspirată și construită nu după istoria și folclorul japonez, ci după filme, seriale și mangă, iar personajele recunosc asta. Nobilul își admonestează samuraiul pentru un comportament în luptă care este practic o tradiție în mediile enunțate mai sus. Și asta nu intră numai la capitolul auto-satiră și deconstrucție, deoarece ne dăm seamă cât de logic este ca lucrurile să se întâmple așa, toată povestea având loc în capul unui idiot telekinetic lipsit de membre din viitor a cărui întreagă experiență de viață se rezumă la acele seriale. Golorios! După ce dezvoltă un pic lumea SF, avem parte de o secvență în care roninul înfruntă demonul, încercând să se sacrifice pentru a-l răpune. Dar nu reușește și sunt prinși amândoi în sabia sa. Ne întoarcem în viitor, unde vedem la televizor că tocmai arma aia a fost descoperită și a explodat după ce a fost lovită de un laser. Fantoma roninului îl posedă pe Billy, iar demonul Agat vine să își termine treaba. Totul se întâmplă atât de repede încât nu avem timp să ne gândim cât de stupid este totul. Dar nu vă faceți griji, ne amintește Miller de două ori pe parcursul benzii. Practic, ce face cu tratamentul pe care îl aplică intrigii, este să deconstruiască, chiar dacă un pic grăbit, o poveste tipică de manga, într-un mod nu foarte diferit de cel în care Alan Moore a deconstruit supereroii în Watchmen și să se joace cu așteptările noastre de la o asemenea poveste.

...mai multe mâini.

Am menționat că Billy nu prea avea membre?

Dar nu este numai atât. Din punctul meu de vedere, poți să identifici cel puțin trei moduri de a privi narațiunea. Primul ar fi să o iei ca o versiune în bandă desenată a lui Samurai Jack(animație care a fost insprată de bandă). O poveste incitantă și fun despre un samurai/ronin aruncat într-un viitor sumbru, care vrea să își îndeplinească destinul și să înfrângă un demon. Apoi, poți să o iei ca pe o poveste despre psihoze, proiecții, personalități scindate și fantezie. Iar în final, poți să o citești ca pe o analogie biblică. Deși, pentru a o gândi în termenii doar uneia dintre ele, trebuie să faci abstracție de elementele care te-ar duce cu gândul la celelalte. Pentru a fi atât de ambiguă, Miller a mai făcut ceva care este reprezentativ pentru benzile moderne și pentru manga: tot textul apare numai în dialog. Astfel, nu avem de-a face cu nimic absolut, ci cu personaje viciate, capabile de erori, împinse de diferite ambiții și care poartă asupra lor complexe destul de morbide. Și da, poți spune că nu e așa ci pur și simplu haotică, dar sincer mie îmi plac foarte mult operele care nu au fost construite să se lege până la perfecție. Simt că mă invită să mă implic.

Observăm o temă...

Ronin nu este pentru Miller un experiment numai din punct de vedere vizual, cât și narativ. Și nu mă refer numai la modul cum spune o poveste. Tendința sa de a crea o acțiune cinematică s-a lăsat văzută încă din Daredevil, unde sacrifica coloritul unei pagini pentru a putea folosi câte o duzină de panouri. Iar utilizarea numai a dialogului apare doar aici. În schimb, în Ronin, Miller descoperă metafora, sugestia, alegoria, subtextul. Sare de la o idee la alta, de la un comentariu social la o secvență autoreferențială la…repovestirea unor pasaje biblice, iar astea sunt de peste tot, deși cele mai multe vizează Facerea, Patimile și Apocalipsa. Oricum, conceptul este foarte interesante, când te gândești că tipul fără membre care și-a creat o cu totul altă personalitate(sau a fost posedat de ronin, în funcție de cum privești lucrurile) numai pentru a umbla printru-un oraș și a tăia mâinile oamenilor, este expulzat în acea lume, din pântecului unei fecioare(…un IA mare numit Virgo). Și faptul că tot complexul acela futurist se cheamă Aquarius mă pune pe gânduri.

Mărul...

...și șarpele!

Este o poveste destul de densă, dar pentru mine asta nu o face decât mai personală. Ai structura de bază foarte interesantă care practic cere să fie explorată mai adânc și la care nu te poți opri să te gândești, iar interpretările vin fără să le cauți. Nu pricep de ce nu este mai populară. Adică sunt oameni care îl preaslăvesc pe Miller și par a fi văzut în semi-eșecul ce a fost Dark Knight Strikes Again o capodoperă a formei benzii desenate, iar în  ASBRBW o poveste emoționantă despre maturizarea lui Batman…dar Ronin este uitat în analele istoriei benzilor desenate și amintit din când în când drept banda pe care și-a făcut Miller mâna. Și este adevărat. Găsești aici elemente atât artistice cât și naratoriale din tot ce va face Miller după, dar asta nu înseamnă că nu are o identitate proprie și nu îi reduce deloc calitatea.

E ceva ce pierd din vedere?

PS: Ah. De ce să o citiți? Pentru că e awesome? Pentru că are samurai și neonaziști și SF inspirat de Moebius și pe Satana și pe un IA mai mult sau mai puțin evil? Știu că n-am făcut o treabă foarte bună cu recenzia, dar să știi, merită.

Anunțuri

2 gânduri despre „Bite into the strawberry(Ronin)

  1. Pingback: 10 benzi de la Marvel care nu sug epic – 2 « Razvan Van Firescu

  2. Pingback: Încă nu destul de apreciați – Frazer Irving « Razvan Van Firescu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s