Murakami + Welsh = Gore


Sunt sigur că aţi observat că nu am mai scris nimic pe blog de ceva timp.

Principalul motiv este închiderea Cărţii de nisip în vederea relocării într-un spaţiu mai central, aerisit şi (ne place nouă să credem) mai primitor. Însă nu am stat degeaba absolut deloc. Am citit două cărţi care continuă seria Irvine Welsh şi Ryu Murakami şi am teminat Pământul de sub tălpile ei. Am pe noptieră Ultimul suspin al maurului, Efectul Lucifer, Viaţa unui om singur şi Ochiul Lumii (ştiu că sună ciudat, dar am să vă povestesc cum am ajuns la carţile lui Anonymous şi de ce citesc şi acest al doilea volum).

Booon! Astea fiind zise am să vă povestesc mai întâi de Acid house al lui Irvine Welsh, carte pe care am aşteptat-o tradusă deşi o am şi în engleză.

Acid house este o culegere de povestiri pe care Wlesh le-a publicat de-a lungul vremii în diferite reviste. Povestirile sunt în stilul inconfundabil al autorului lui Trainspotting. Unele dintre povestiri sunt bestiale (termen utilizat în adolescenţa care exprima cât de extraordinar este un lucru, persoană, etc.). Toate povestirile sunt bune, însă două dintre ele mi-au rămas întipărite în minte şi ele sunt motivul principal pentru care recomand această carte. Una dintre ele dă şi numele volumului şi este vorba despre transportarea conştiinţei unui adult în corpul unui copil şi invers. Am citit-o de două ori, consecutiv, pentru că mi s-a părut extraordinar de bine scrisă şi ideea mi-a dat puţin fiori. Deşi se putea face mult mai mult cu ea, asta nu înseamnă că nu este completă şi nici nu îţi dă senzaţia că este făcută în grabă şi să te lase cu un gust amar, gust pe care eu l-am simţit de multe ori la multe povestiri. A doua povestire pe care o consider a must read este Cauza Granton Star. În viaţa lui Bob se petrec nişte lucruri destul de nasoale: părinţii îl dau afară din casă pentru că nu pot să facă sex în linişte, prietena îl părăseşte pentru că nu îl consideră bun la pat şi îşi pierde şi jobul. Dar ziua lui Bob nu se termină aici, mai ales că are loc o întâlnire neaşteptată (chiar?) cu Dumnezeu care îl transformă în muscă. Şi acum nebunia poate să înceapă! Nu am să vă divulg ce şi cum se întâmplă pentru trebuie din când în când să mai meargă dracului careva prin librării şi să cumpere ceva cărţi!

A doua carte pe care am aşteptat-o şi am devorat-o imediat a fost Audiţia lui Ryu Murakami. Thriller frate! O recomand pentru o după-amiază de weekend, mai mult nici nu vă ia şi o să te ţină cu sufletul la gură iar sfârşitul, oaaaa! Sfârşitul e prea tare. E nebun rău Ryu da’ ăsta este motivul pentru care îmi place atâta de el. Îmi aduce puţin aminte de Sorokin dar parcă Sorokin este puţin mai soft în felul de a face să sângereze personajele.

Booon! Deci cam asta a fost despre cărţi. Am mai văzut ceva filme, destule de căcat dar despre asta într-un post viitor.

Am băut, am chefuit, am discutat despre relaţii, filosofie, decorporalizare printre înghiţituri zdravene de ţuică de mere, bere şi vin. Poate că am să mă apuc la un moment dat să vă povestesc şi vouă ce şi cum s-au petrecut între pereţii bucătăriei mele şi ce poate să provoace Bachus când este chemat drept muză.

Până atunci, numa’ bine!

Anunțuri

4 gânduri despre „Murakami + Welsh = Gore

    • Da. Este destul de ok. Daca nu o sa iti placa povestirile de acolo este foarte posibil sa nu iti placa niciodata Welsh.
      Personal consider Trainspotting si Jeg doua cartie ce trebuiesc neaparat citite.

  1. Am citit jumatate din Acid House si mi-a placut. Cum era carte citita intr-o vizita plicticoasa la prieteni de familie (restul discutau de ale lor) a trebuit sa abandonez. Trebuie sa o iau si pentru mine. Romanele lui Welsh mi-au placut enorm. De la Ryu Murakami am fost incantat de In supa miso, restul ori au fost ok, ori m-au enervat cumplit. Dar Auditia si Piercing… inca nu mi-au trecut prin mana.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s