Daredevil


Daredevil – v2(#26 – 81) desenată de Alex Maleev și scrisă de Brian Michael Bendis

Daredevil este unul dintre supereroii mei preferați, în primul rând datorită seriei lui Miller, care l-a transformat într-un soi de Batman ninja cu mai multe legături amoroase. Și tot am auzit pe interneți că de prin 2001 până în 2006 cineva a tot scos un Daredevil mai fain decât al lui, adică seria în cauză, așa că m-am apucat să o citesc și pe asta…Pot să spun că mi-a plăcut, iar acum să vedem de ce.

De obicei pun scriitorul înaintea artistului, pentru că sunt mai interesat de poveste decât artă, dar ceea ce face banda asta să fie o narațiune foarte bună este arta. Meleev a reușit cumva să atingă un compromis, nu, un echilibru între artă și ilustrație, desenele sale ridicând-o deasupra genului. E destul de clar că nu este o bandă cu supereroi, dar nici una polițistă, noir sau manga, deși apar destul de des supereroi, personajul principal fiind unul, mafioți și conține destule teme noir. Contrastele puternice și jocurile de umbră accentuează ambiguitatea morală ce caracterizează aproape toate personajele din bandă, iar fundalurile zgâriate și oamenii conturați ca niște crochiuri sugerează tensiunea emoțională ce încarcă lucrarea, uneori duce la nebunie .

Artistul se pricepe de minune să își muleze stilul pe anumite perioade și genuri, fără să creeze discontinuități între porțiuni ale benzii, dar reușind să evoce diferite medii și perioade prin mici amănunte Aspectul cinematic este dat, și de încadrarea aproape perfectă a elementelor din cadrul fiecărui panou, aranjarea ordonată, dar totuși dinamică a paginilor. Personajele îi sunt frumos proporționate, foarte expresive și în ciuda aspectului de schiță sunt destul de realiste, iar emoțiile pe care le afișează sunt veridice. Deasemenea secvențele sale de acțiune sunt superbe, fiind pline atât de forță, cât și de grație(dacă personajul dispune de așa ceva), iar modul cum arată Daredevil în umbre este înfiorător. Amplasarea panourile este inteligentă, reușind să ofere momente cinematice de relaxare, după câteva pagini pline de dialog, astfel un număr poate fi citit destul de repede și totuși să ofere destul de multă narațiune. Și că tot veni vorba de personaje, aici și orașul este un personaj. Nu e la fel de evident, literal sau utilizat ca în Starman, Sandman, Invisibles, dar orașul se schimbă cu timpul și comunică cu noi prin tarabe de ziare, îmbrăcăminte, mașini și postere, prin personajele mărunte ce îi populează străzile. A, și coperțile sunt foarte faine.

Știu că în destule elemente pe care le-am menționat e posibil și foarte probabil să-și fi băgat coada și să fi pornit de la Bendis, dar sunt la fel de sigur că dacă nu ar fi fost Maleev ci un artist mai slab, nu ar fi avut nici pe departe același efect, pentru că în cam toate benzile sale se joacă în mare parte cu aceleași teme, și nicio bandă de a sa nu mi-a plăcut la fel de mult ca asta. Știu ce poate, cum povestește și cum își crează personajele, iar aici nu este Bendis. Nu este un scriitor prost, doar că nu este unul chiar așa de bun.

Așa…ce am uitat. Cum e povestea? E ok. Se întâmplă lucruri. Da, lucruri mari și impresioanante, cum ar fi faptul că Daredevil devine Kingpin, sau că presa află despre adevărata sa identitate, dar se trece cam ușor peste ele.  Un talent foarte evident al lui Bendis este că își gândește seriile din timp, iar asta se vede și este chiar interesant, dar mă întreb uneori cât MGH(paractic, steroizi mutanți) a putut să producă Owl, din moment ce îl făcea din propriul țeșut, de îl găsim în bandă până aproape de sfârșit, în condițiile în care el a fost oprit destul de timpuriu în poveste. Dialogul este realist, cu persoanje care chiar dialoghează, fac glumițe și se întrerup, nu doar țin discursuri.

Până la urmă, este mai bună decât seria lui Miller?

Da…și nu. Personajele sunt mai bine conturate, mai realiste și oarecum mai umane, arta este mai…artă din foarte multe puncte de vedere, dar parcă îi lipsește ceva. Un lucru e cert, Miller a fost mai vizionar, pentru că în momentul când s-a apucat să scrie la Daredevil, banda era una mediocră, iar el a făcut-o să fie printre cele mai bune scoase de Marvel la acea vreme, adâncind personajele și experimentând cu mediul, în măsura în care putea și inserând elemente cărora Bendis le este tributar. Deasemenea, Miller se pricepe foarte bine la spus povești, care să mai și însemne ceva. Daredevilul lui Bendis minte și înșeală, cade pradă crizelor de furie și este cam…invincibil, toate astea fără să sufere o prea impresioanantă călătorie spre refacere spirituală.

Concluzie…Mi-a plăcut, e bună, dar nu-i revoluționară.

Anunțuri

5 gânduri despre „Daredevil

  1. M-am gândit că dacă îți iese treaba cu benzile să ai niște recenzii legate de mediul ăsta. Îmi imaginez bazându-mă pe limitata mea experiență că nu prea există comunități dedicate, sau interesate de BD sub forma asta(mulți asociază banda desenată cu webcomicul, implicit cu stripul) , chiar dacă avem ceva creatori(din păcate, pe a căror lucrări nu prea pot pune mâna).

    • Mi-e să nu diluez conținutul blogului cu intrările astea…
      Dacă e totuși ok, să îmi zici despre ce să mai scriu. Scriitori, ere, istoric, companii, sau ce benzi să recenzez, că nu știu sigur ce te-ar ajuta și ce nu.

      • Nici eu nu stiu ce m-ar ajuta si ce nu. Pana nu ii dau drumul habar nu am ce poate sa atraga si ce nu.
        E ok sa scrii pe blog despre comicsuri pentru ca si mie imi plac si nu prea am vazut pe netul romanesc chestii de genul despre comicsuri.
        Cat despre diluarea blogului… fiecare este liber sa aleaga ce vrea sa citeasca si daca are de unde sa aleaga, cu atat mai bine. Nu cred ca blogul asta lasa impresia de un bazar-bizar, si daca o face, atunci inseamna ca nu ne stim a fi bloggeri, ceea ce este bine pentru ca nu asta este scopul meu in viata.

  2. Din câte am observat, Marvel e foarte(mă rog, mai) popular la noi. Din păcate cei care ar citi așa ceva … nu prea reprezintă o piață(adolescenți care fură și ziare de filelist). Apoi cred că ar fi BDul franțuzesc despre care înafară de Nikopol(care e foarte tare) și Tintin(pe care nu îl pricep) nu știu nimic.

    Eu mă chinui cu câțiva colegi să-i corup și din câte am observat mai mult decât poveștile, persoanjele etc, contează arta. Și nu arta la modul subtil cum ar fi Asterios Polyp al lui Mazzuchelli. Dave McKean cu al lui Arkham Asylum s-a bucurat de ceva succes printre ei. Drept vorbind, coperțile lui pentru Sandman m-au îmbolnăvit și pe mine.

    Watchmen, Year One, Long Halloween și Dark Victory(cam aceeași poveste cu Batman Begins și Dark Knight) cred că ar deschide un pic gustul pentru curioși, dar mi-e să nu de-a cumva impresia că BDul se reduce numai la supereroi.

    Na, sper să ajute observațiile mele, oricât de redundante sunt.

    Dacă ai ceva ce ai vrea recenzat(benzi) să-mi spui că e început de semestru și am oarece timp liber și îmi vine destul de ușor să vorbesc despre ele(mai puține inhibiții culturale).

  3. Pingback: 10 benzi de la Marvel care nu sug epic – 2 « Razvan Van Firescu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s