Cronică de film


The Imaginarium of Doctor Parnassus

Să văd și eu în sfârșit un film făcut din dăruire a fost o experiență extatică, aproape orgasmică. Filmul nu a fost…excelent, la un nivel obiectiv. Efectele speciale au fost destul de meh, povestea nu foarte muncită, personajele definite destul de puțin(mai ales că Ledger nu a putut scăpa de ticurile Jokerului) și ideea de imaginarium puternic subutilizată…Dar acesta cred eu că a fost și scopul. Destul de meta, dar aici a fost lucrată cum trebuie ideea. Pentru că la fel ca Paranassus, Gilliam nu vrea să schimbe lumea, să ne bage un mesaj în cap, pe care să îl asimilăm și după care să ne ghidăm. Ne oferă destulă puritate pentru a putea să ne guvernăm singuri.

Este o poveste despre povești, destul de puternică în motive, amintind de pactele Faustice, conflictele dintre diferite generații, religie, tehnologie și imaginație. De asemenea, scena de la început mi-a adus aminte de una asemănătoare din The Seventh Seal(calitativ nu există comparație, dar suportați un pic blasfemia), și au destul de multe teme în comun aceste două filme. Dar nu se ia desul de mult în serios încât să le aprofundeze. Desigur, în mod normal ar fi ceva rău, dar într-o eră când arta populară devine tot mai întunecată și mai cinică, o rază de culoare e cerută. Iar Gilliam a adus-o. Să nu rămâneți cu impresia că filmul este naiv. Arta cinematografică lucrează din plin în culise prin cadre și jocul actorilor care dau viață unor personaje altfel destul de … goale. Așa că atunci când se ceartă, nu se ceartă două personaje, ci doi oameni și e perfect verosimil.

Filmul are o atmosferă apropiată de realismul magic, când toată magia nu are loc în spatele a două folii de staniol, ci în capul unui om. Scena e reală și deloc impresionantă, ceva ce ai putea vedea în viața de toate zilele, cu performanțe limitate și prost coregrafiate. Iar CGIul își face perfect treaba insuflând idea de ireal și imaterial, tocami datorită texturilor și animațiilor prea puțin lucrate.

A fost o poveste, una frumoasă, amuzantă, dar intensă și dramatică când a fost nevoie, cu un final aproape fericit, destul de plină în ciuda aparenței goliciuni. Și ar fi fost ironic, ca un film despre imaginație să fie atât de dens, încât să explice totul.

Anunțuri

Un gând despre „Cronică de film

  1. Dacă dorința regizorului a fost ca cinefilul să rămână mut de uimire ca femeile din imaginarium după ce ieșeau la realitate, a reușit un pic. Un film mostră. Mi-a rămas în minte Valentina, am aflat după film că in real life este model. Frumoasă femeie!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s