Monstrul din prag si Muzeul operelor disparute


Am profitat de câteva ore libere şi am terminta Monstrul din prag al lui Lovecraft şi am pus ochii şi pe o carte de la editura Vellant: Muzeul operelor dispărute de Simon Houpt. Dar mai întâi să vă povestesc despre Lovecraft.

Mi-am cumpărat cartea de la Gaudeamus cu 10 lei pentru că nu am rezistat tentaţiei, pe de o parte, iar pe de cealaltă, nu aveam respectivul volumaş cu povestiri în bibliotecă.

Sunt cinci povestioare care m-au transportat în universul uitat al copilăriei. Am retrăit fascinaţia faţă de fiinţele fantastice şi groteşti precum şi frica de incantaţiile magice din carte. Am citit-o cu plăcere, deşi nu aş putea spune că aş reciti cărţile pe care le-am achiziţionat pe când eram puştan.

Este foarte adevărat că încă mă mai las pătruns şi supus de sumbrul poveştilor şi de grotescul fiinţelor imaginate de Lovecraft şi că trăiesc cu sufletul la gură pe măsură ce parcurg textul, dar parcă am pierdut ceva. Nu mai simt acel aplomb pe care mi-l aduc aminte că-l simţea Răzvan cel ce era la vârsta coşurilor şi a vocii piţigăiate. Lovecraft este un geniu când vine vorba de a cosntrui o atmosferă apăsătoare şi îngrozitoare, dar, din păcate (chiar îmi pare rău că mi-am pierdut acest simţ), nu o mai trăiesc trup şi suflet. Am ajuns doar să admir măiestria cu care ţese lugubru şi întunecat povestirile, felul în care te face să te ataşezi de personaje şi să trăieşti tenebrele alături de ele. Dar cam atât…

Recomand cu tărie să citiţi Lovecraft dacă nu s-a întâmplat să nu îl fi citit până acum, mai ales dacă vă mai puteţi lăsa dus de valul scriiturii de gen şi încă nu a pus stăpânire pe voi pragmatismul cititorului de cursă lungă şi absent sentimental.

Poate că am dezamăgit cu această scurtă prezentare la Lovecraft, dar sincer m-am dezamăgit şi pe mine pentru că nu am reuşit să intru în poveste cum o făceam înainte.

Muzeul operelor dispărute mi-a sărit în ochi de când a apărut însă abia zilele trecute la o cafea am luat-o mai atent la puricat. După cuvântul înainte şi primele două-trei pagini nu am mai putut şi vrut să o las înapoi pe raft.

Mi s-a părut extraordinar de fascinantă lumea hoţilor de artă, a colecţionarilor de artă şi a aventurilor pe care poate să le aibe o pânză colorată, precum şi fascinaţia pe care o poate provoca o operă de artă asupra oamenilor.

Nu am să mă apuc să vă povestesc despre ceea ce puteţi găsi în carte pentru că dacă aveţi cunoştinţe, unele lucruri le ştiţi, iar dacă nu, am să vă stric toată surpriza.

Vreau doar să vă spun că sunt trecute în revistă cele mai mari furturi de artă, cei mai vajnici colecţionari (de la Napoleon la Hitler), cei mai notorii hoţi la cei mai notorii detectivi specializaţi în furtul de artă, ce înseamnă securitatea muzeelor şi ce s-a întâmplat (atenţie SPOILER!) cu muzeul din Oslo după furtul Strigătului şi a Madonei lui Munch, despre falsuri, achiziţii ilicite, răscumpărări şi revendicări a unor opere de artă crezute pierdute şi regăsite prin mari muzee.

Este o aventură care pe mine m-a ţinut lipit de carte câteva ore. Nu am lăsat-o din mână când am mâncat, am fumat, am fost la baie, m-am băgat în pat.

Adevărul este că am fost aşa de pasionat de carte şi pentru că am văzut la Viena Strigătul lui Munch (pictură care a devenit favorita mea) şi în carte am citit că a fost furată în 2004 ( o variantă expusă la Oslo, nu ştiu care variantă am văzut-o eu, însă asta nu prea a contat în momentul în care am citit despre furt şi am crezut că nu am văzut originalul, care m-a extaziat, ci doar o copie) care însă s-a recuperat în 2008. Asta nu o să aflaţi din carte pentru că a fost editată în 2006. Am să vă mai dau un mic detaliu de tip picanteresc: Strigătul valorează peste 100 (o sută) de milioane de dolari. Se pare că am avut în faţa ochilor o avere! Motiv pentru care nu am putut dormi aseară.

Şi încă unul care mie mi-a plăcut foarte mult: Monalisa nu prea are înghesuitori la furt (cu toate că a fost furată o dată în 1911) pentru că nimeni nu s-ar înghesui să o cumpere pentru că este mult prea notorie (gurile rele spun că datorită furtului din 1911 Mona Lisa este atât de vizitată şi pozată) şi este echivalentă cu un girofar pus pe cap în cazul în care îţi trece prin cap să o furi sau să o achiziţionezi de la un hoţ. Tare, nu?

Căutaţi-o şi răsfoiţi-o măcar. Eu cred că nu o să rezistaţi să o lăsaţi să rămână în librări, deşi preţul este destul de piperat… Dar dacă v-a vrăjit cum a făcut-o cu mine, vă dau un discount de 10%.

Mai am jumătate din Pământul de sub tălpile ei şi o recenzie pe hârtie la Seducătoare din Florenţa a lui Rushdie, însă pe viitor (sper cât mai apropiat) cred că am să vă bombardez cu Istoria corpului sau Efectul Lucifer a lui Zimbardo.

Anunțuri

2 gânduri despre „Monstrul din prag si Muzeul operelor disparute

  1. Dacă volumul e același, l-am citit și eu. Fain. Mi-au plăcut Monstrul din prag și Șobolanii din pereți. A fost … ciudat. Adică apar o serie de elemente destul de derivative…numai că îmi imaginez că de la el au derivat. Textele sale mi s-au părut ca niște bestii, violente și încă neîmblânzite. Am mai căutat și romanele, dar n-am găsit; chiar și așa ce a pătruns din Lovecraft în cultura populară mi-a oferit o admirație enormă pentru opera dânsului.

    • Eu am ceva carti traduse in limba romana.
      Pot sa fac rost si de integrala in limba engleza dar este o lectura la care nu prea m-as mai inhama la ora asta.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s