Seria Rushdie: Furie


De Furie m-am apucat într-o zi în librărie şi nu am mai putut să o las din mână. Ştiu că aşteptam Seducătoare din Florenta şi mi-am zis că ar fi bine să îmi fac mâna cu ceva de Rushdie. Astfel încât pentru următoarele două zile profesorul Malik Solanka şi-a revărsat furia asupra mea.

Malik Solanka este un profesor bătrân care a cunoscut succesul mediatic cu ajutorul păpuşii Isteţe cu care făcea un talk-show cultural şi care s-a retras în New York, oraşul care nu doarme niciodată ca să scape de amintirea sumbră a momentului în care era să-şi înjunghie în somn copilul şi soţia. A părăsit Londra pentru zgomotoasa metropolă americană pentru a-şi pierde individualitate. Solanka îşi caută liniştea şi vrea să-şi piardă urma în haosul atemporal al babelui din urbea în care nimic nu contează dacă nu apare la televizor iar dramele multe şi dese sunt date uitării la câteva minute după ce s-au întâmplat. Dar profesorul Solanka este posedat de Furie, o furie puternică, distrugătoare, pe care nu şi-o poate controla şi care îl transformă într-un paranoic alienat. Nu vorbeşte aproape cu nimeni şi evită pe cât poate să vorbească cu soţia sa. Urmăreşte povestea tinerelor ucise în metropolă şi se vede ucigaşul lor şi suspect. Ura creşte în el pe măsură ce furia se extinde asupra a tot ceea ce îl înconjoară pe Solanka. Viteza cu care se desfăşoară viaţa în New York nu face altceva decât să crească senzaţia de nimicire a eu-lui profesorului şi acesta începe să se îngroape în amintiri. Din fericire, Solanka cunoaşte o tânără de care se amorezează, Mila, şi în care vede întruchiparea Isteţei. Însă povestea de dragoste dintre el şi Mila va avea aceeaşi soartă ca şi cea dintre el şi Isteaţă iar frumoasa şi inteligenta Neela apare exact ca o zeiţă în viaţa lui Solanka şi pune stăpânire în totalitate pe profesor. Îndrăgostit nebuneşte, profesorul îşi regăseşte pofta de lucru şi de viaţă, însă nu reuşeşte să facă Furia să dispară, iar amintirile legate de fiul său părăsit în Londra încep să-l chinuie iar Furia ajunge de nestăpânit.

Romanul de faţă este cel mai sumbru pe care l-am citit eu scris de Rushdie până acum. Deşi umorul nu lipseşte din carte, Furie este întunecată şi înspăimântătoare. Furia nu este numai a profesorului Solanka ci a întregii lumi. Mass-media, vecinii, metropola, fostele iubite, Londra, totul este stăpânit de o furie distructivă şi molipsitoare. Rushdie construieste o satiră (pe coperta patru scrie muşcătoare, eu aş zice furioasă) la adresa lumii occidentale, colorată cu informaţii scandaloase la adresa figurilor publice din media. America pare a fi Babelul contemporan, o ţară posedată de fugă şi dorinţă de pierdere în comun şi monoton, deşi nu pare deloc aşa, mai ales datorită pestriţismului care o defineşte. Amestec de cultură şi civilizaţie, Pământul Nou este locul şi spaţiul în care timpul nu poate fi cuantificat iar oamenii nu pot niciodată identificaţi decât prin alinierea corectă de pixeli. Individualitatea îţi este dată de cifre şi de scandaluri, iar vecinul îţi poate fi cel mai aprig duşman, la un moment dat chiar ucigaş. Te poţi crede ucigaş în serie dacă asta vrei sau vedetă TV. Tot ce trebuie să faci este să alegi ce îţi place, oferta este extrem de bogată.

Furia lui Solanka este o furie oarecum adolescentină. Profesorul mie mi-a părut ca un cătutător de sine într-o lume în care absolut totul este posibil şi în care poţi să alegi ce vrei să fii, indiferent dacă lumea aleasă este reală sau virtuală, ambele existenţe fiind acceptate în această societate. Căutându-se pe sine, Solanka îşi descoperă furia crescândă, furie pe care nu o poate controla sau elimina ci doar ascunde sub preş. La un moment dat ai senzaţia că nu mai ştii ce se întâmplă cu Solanka şi dacă evenimentele sunt reale sau imaginate de el. După ce am citit cartea am rămas cu senzaţia că am fost părtaş la povestirea unei pierderi şi a distrugerii unui om, deşi sfârşitul nu insinuează aşa ceva. Pot să spun că Solanka este unul dintre cele mai triste personaje din istoria literaturii, deşi nu extrem de bine zugrăvit şi memorabil, cred că ar trebui citit şi indexat.

Nota cititorului: dacă eşti fan Salman Rushdie, o vei citi indiferent de recomandarea mea. Dacă nu, o vei cumpăra, cel puţin pentru că este la 10 lei şi poate la un moment dat o vei citi pentru că este bine scrisă şi dacă ai şi un dinte împotriva consumismului american şi a societăţii de peste Ocean atunci sigur îti vei abate privirea asupra lui. O recomand în primul rând pentru că este o satiră inteligentă şi cu un umor de foarte bună calitate.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s