Geniul şi zeiţa


Miniromanul lui Aldous Huxley este concis şi rapid, scris sub forma unei confesiuni a fizicianului John Rivers în faţa unui foarte bun prieten.

Rivers povesteşte despre perioada petrecută în preajma mentorului său, laureatul Premiului Nobel Henry Maartens, şi a familiei sale. O scurtă epopee în care sentimentul de dragoste se găseşte sub diferite forme, forme pe care autorul le redă foarte economicos, însă tocmai acest stil conferă tipurilor de dragoste trăite de personaje putere şi credibilitate.

Dragostea discipolului faţă de maestru. Dragostea nimfetei pentru proiecţiile erotice proaspăt înmugurite în trupul adolescentin. Dragostea bolnavului pentru cel ce-i oferă asistenţă. Dragostea asistentului pentru bolnav. Dragostea fizică şi problemele morale ce survin adulterului. Dragostea servitorului faţă de familia pentru care lucrează. Dragostea mamei pentru familia ei.

Sentimentul de iubire în romanul lui Huxley este  decriptat prin expunerea de mici acţiuni între personaje: mama îi urmăreşte pe copii cu un ochi extrem de atent, servitoarea care observă, înţelege şi ştie cum vor reacţiona părinţii la anumite comportamente ale copiilor, tânărul încercat de problemele de conştiinţă care survin după aventura amoroasă pe care o are cu soţia maestrului, etc. Iubirea aşa cum este ea trăită de persoanjele romanului naşte un sindrom al Cassandrei, sindrom de care nimeni nu scapă şi care, pare, să pună stăpânire chiar pe viaţa persoanelor implicate.

Romanul lui Aldous Huxley merită citit mai ales datorită modului în care se face analiza sentimentului de dragoste, mai ales că monolugurile lui Rivers sunt uneori extrem de poetice şi aduc aminte de discursurile ţinute în romanele romantice.

Nota cititorului: un singur defect are Geniu şi zeiţa : pentru un fizician cerebral, John Rivers gândeşte mult prea romanţios şi are un limbaj extrem de literat şi poetic. Dacă reuşeşti să treci peste acest mic defect, atunci sigur o să îţi placă romanul.

Anunțuri

3 gânduri despre „Geniul şi zeiţa

    • E foarte faina. E scrisa mult, mult mai bine si te infioara.

      Nu e scrisa mai bine decat 1984 dar mai ok decat Noi a lui Zamyatin.
      Ideea e mai tare decat in 1984 si Noi.
      A fost cel mai aproape de ceea ce s-a intamplat cu adevarat in regimurile totalitare.

      Este un must read.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s