Str. Revolutiei nr. 89 – Return to sender


De cinci ani încoace de fiecare Crăciun mă apucă febra revoluţiei. Strâng cărţi, documentare, reportaje, caut oameni care ştiu că au participat activ şi le pun tot felul de întrebări. Am auzit multe povestiri, unele cutremurătoare, altele verzi, unele uscate, multe inventate, adesea înecate în lacrimi. De fiecare dată mă înspăimânt, mi se face pielea de găină şi nu îmi vine să cred ce a fost.

Anul acesta, printre altele, mi-a căzut în mână o carte apărută la Polirom: Str. Revoluţiei nr. 89. M-am apucat de ea deoarece clasicul cuvânt înainte promitea mult. Din păcate doar promisiunea a rămas.

Sunt unul dintre tinerii care la revoluţie aveau 7 ani şi locuiau într-un oraş vai mama lui pierdut undeva prin Bucovina. Tot ce îmi aduc aminte sunt nişte urlete care preveneau plimbăreţii că ar fi bine să se ducă pe la casele lor pentru că din clipă în clipă teroriştii vor da iama în urbea noastră. Îmi mai aduc aminte că toţi vecinii erau adunaţi la televizorul nostru Diamant şi urmăream cu inima la gură şi cu perdelele trase revoluţia în direct. Trăirile mele s-au rezumat la milă pentru Nicu Ceauşescu pe care l-am văzut bătut şi speriat, la spaima si frica si lacrimi în momentul în care am văzut cadavrele celor doi dictatori. Copilul din mine nu a vazut decat doi oameni morti plini de sange si nu a putut intelege de ce a trebuit ca si acei oameni sa moara. Aşa am trăit eu revoluţia.

La fel au trăit-o şi majoritatea celor care au participat la crearea acestui volum. Doar că ei nu erau copii pe atunci…

Poate că dacă în acest volum nu apăreau aventurile bişniţăreşti ale unui scriitor şi cofrajele cu ouă ale unui profesor, gripa unui dansator, răbufnirea şi oful contemporan adresat clasei politice ce ne mănâncă zilele la toţi la fel zilele, dacă nu ar fi fost acei 2000 de kilometri şi nimicul absolut care s-a întâmplat în exact acel timp şi spaţiu populat de oameni care nu prea aveau habar şi chef de habar de România şi altele care mai de care mai fără rost şi înţeles.

Deci ce a fost Revoluţia din ’89? Absolut ce vreţi voi. Ţine doar de perspectivă. Dacă pentru tine revoluţia a însemnat prima poluţie, atunci aia e. Dacă atunci ai fumat prima ţigară sau ai făcut prima dată sex sau ai descoperit pentru întâia dată sertarul secret al lui taică-tu cu filme şi reviste porno, atunci aia e. Dacă erai în străinătate şi ai auzit despre ea la radio sau la tv şi ai mutat pe un alt canal pe care era un film mai interesant înseamnă că ai trăit revoluţia într-un spirit deja democratic.

Păcat de textele doamnei Maia Morgenstern (care este superb de înduioşător) de cel al lui Dan Perjovschi (care aduce mai mult a fotografie alb-negru pusă sub lupă) şi cel al lui Ion Barbu care pare desprins dintr-o fantezie kafkiană.

Ce a însemnat revoluţia dragi tineri ascultători de Tokio Hotel şi zdrăngănitori de taste pe mess? Aş vrea să pot să vă spun, însă mai multe nu ştiu nici eu. Pot doar să vă arăt câteva poze, să vă pun o melodie şi să vă spun că Revoluţia nu a fost aşa cum o puteţi găsi în această carte (mai bine nici nu o căutaţi) pentru că Revoluţia a fost sânge şi durere, frică şi cutremur, dorinţă de libertate şi dragoste pentru viitorul copiiilor născuţi şi nenăscuţi.

Nota cititorului: este prea amar gustul cu care rămâi după ce citeşti cartea, mai ales dacă ai ceva cunoştinţe legate de evenimentele sângeroase de atunci, pentru a o putea recomanda. Din păcate numele mari care sunt trecute pe supracopertă nu prea şi-au dat interesul pentru textele publicate sau, mai trist dar într-o oarecare măsură normal, nu au avut ce să povestească. Poate era mai bine să se abţină…

N.B. nu am văzut nicio clipă teribila experienţă umană a momentului pe care o pierdem din vedere din cauza maniei cu care căutăm adevărul şi exactitatea a ceea ce a fost atunci… Oare din cauza maniei?

Cam asta a fost

Anunțuri

4 gânduri despre „Str. Revolutiei nr. 89 – Return to sender

  1. Asa-i Razvane, pentru cei care n-au trait-o pe viu, Revolutia e „ceea ce vrei tu sa fie”. Pentru cei care au fost in Timisoara, descrierea nu se aplica. Dupa cateva filmulete despre Revolutie prezentate in cadrul comemorativ „20 de ani” de Asociatia Timisoara (Doru Botoiu), un tip din sala cu care am iesit la tigara mi-a spus ca „Ce tot o dau Timisorenii cu si , caci revolutia s-ar fi putut produce oriunde.” Adica Random. Insa cum niciun oras din Moldova sau Oltenia nu a parut sa impartaseasca entuziasmul banatenilor sau al celor cateva orase transilvanene ce-au iesit in strada inainte de 22 (Sibiu, Brasov, Arad) oamenii aceia s-au ales doar cu „criza teroristilor”, ceea ce nu poate fi descris drept Revolutie ci doar diversiune. Nu ma surprinde ca dupa 20 de ani, Moldova voteaza in masa PSD-ul. Nu poti sa-i condamni, din pdv geografic simt inca rasuflarea ursului in ceafa. Revolutie a insemnat 16-20 si 20 – 22, si doar cine a trait pe viu momentele alea poate sa povesteasca urmasilor sai si sa fie intr-adevar credibil. Eu nu am vazut revolutia la tv, ci in casa mea, unde zburau gloantele. Vazand lipsa de interes/respect pentru Revolutie in ultimii ani, am ajuns sa cred ca doar gloantele si urletele te pot invata respectul pentru ’89.

    • Totusi sa nu uitam ca Revolutia era gata-gata sa izbucneasca de la Iasi. Dar nu asupra acestor lucruri doresc sa atrag atentia ci asupra faptului ca Revolutia si dizidenta a devenit dupa 20 de ani o chestiune ce tine de bonton romantios si superficial, o experienta la care toti au participat indiferent de varsta, sex, neimplicare, distanta, cetatenie, etc.
      Personal, consider de neaaceptat tendintele de a bagateliza si personifica evenimentele din decembrie ’89 dupa dictatura bunului plac.
      Risc facand aceasta afirmatie dar mi-l asum in totalitate: poate ca daca am avea respect pentru ce s-a intamplat atunci, pentru dizidenti, pentru cei ce au suferit in inchisori si au trait zi de zi cu frica de instrumentele partidului comunist, poate ca, acum, la 20 de ani dupa Revolutie, am fi fost mai civilizati, mai responsabili, mai intreprinzatori, mai bogati, mai cizelati, mai istorici. Dar se pare ca majoritatea prefera stadiul de bovina anistorica.

    • Am senzatia ca mult prea multa lume isi permita sa vorbeasca despre Revolutie doar pentru ca au trait in aceeasi perioada.
      Ceva de genul Revolutia m-a trait pe mine pentru ca exist.
      Se pare ca mai nou tot romanul (si nu numai) se pricepe sa discute despre sex, fotbal, politica si Revolutie.
      Nu vreau sa fiu acru, dar ma cam seaca abordarile astea generale si lipsite de continut.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s