VALIS – Philip K. Dick


– o recenzie – sau Imperiul nu s-a terminat niciodata sau Peștii nu pot folosi arme

Tocmai am terminat de citit Valis și scriu asta cu mâinile tremurânde sperând să reușesc să scot ceva corent prin vârful degetelor. Trebuie să recunosc că am fost reticent în a cumpăra Valis și a citi-o, dar cum nu se găsește în România, din câte știu, am ales să o achiziționez oricum. Ce m-a făcut să o aleg tocmai pe aceasta din cele vreo 20 de cărți nepublicate la noi a fost caracterul ei semi-autobiografic. Mă temeam totuși ca cealaltă jumătate să nu fie ocupată de gnosticism prost înțeles implementat într-o mare teorie a conspirației, așa cum aparent și este. Dar spre suprinderea mea, în Valis am găsit mult mai mult. Literar este cu multișor deasupra tuturor textelor lui Dick pe care le-am citit până acum. Stilistic și structural aduce cu Pendulul lui Foucault, în sensul că discuțiile dintre personaje au mai mult rolul de a crea/explica/deconspira conspirația, secretele ce îl privesc pe Dumnezeu, secrete de a căror veridicitate protagoniștii nu sunt inițial convinși, dar de care sunt absorbiți pe parcurs. În final totul depinde de luciditatea îndoielnică a naratorului. Invocând texte gnostice, evanghelii pierdute și opere literare Dick, atât ca personaj cât și ca autor, propune teoria unui univers holografic, aduce în discuție un creaționism extraterestru foarte ciudat și mai explorează câteva teme clasice de-ale sale cum ar fi ”dezarticularea timpului” și conflictul dintre două forțe divine. Iar de aici lucrurile încep să mă sperie.

Persoana naratorului nu este tocmai sigură sau coerentă. Inițial avem impresia că cel ce narează este Horselover Fat, vorbind despre el însuși la persoana a treia pentru a putea pune în perspectivă și a observa obiectiv evenimentele din jurul morții unei prietene. Apoi, naratorul devine Phil, un avatar destul de exact al autorului și, aparent, un prieten bun de-al lui Fat. Și prin ochii lui privim cum Fat renunță la droguri, dar că asta nu îl ajută cu nimic în ceea ce privește echilibrul psihic ajungând să încerce să se sinucidă. Aflăm cum îl găsește pe Dumnezeu într-un vas din ceramaică, cum comunică printr-o rază de laser roz cu Zebra, mai târziu VALIS și astfel îi sunt relevate secretele universului. Urmează multă polemică legată de un gnosticism îndoielnic, care ar putea fi agansată dacă nu ar fi atât de amuzantă și terifiantă în același timp. În același timp prin ea realizăm cât de adâncă este psihoza personajului, pentru că astfel își crează prorpia realitate, izolându-se de cea normală, acoperind lumea concretă și reală cu turnuri biblice de informație.

Trebuie menționat că probabil eu am fost terifiat de cartea asta, cum am fost și de altele din biblioteca lui Dick din cauză că sunt credul, oarecum paranoic(aveam la un moment dat impresia ca cineva mi-a inlocuit apa plată cu apă de la robinet) și destul de ipohondru(ceea ce în final e tot o formă de paranoia). Probabil din această cauză și relaționez foarte bine cu ceea ce spune dânsul în paginile sale.

În Ubik, cu toate că apăreau influențele gnostice, forțele divine prezente erau foarte bine identificate și explicate, spaima apărea în mare parte din lipsa de control a personajului și din dependeța sa de ubik. În Cele trei stigmate ale lui Palmer Eldritch teama venea din misterul ce-l înconjura pe Palmer și din atmosfera de incertitudine. În Valis lucrurile stau altfel. Nimic nu atentează la viața protagoniștilor, iar dovezi în sprijinul teoriilor lor nu prea sunt. Nu ele sperie pentru că nu despre asta este vorba în Valis. Aici Dick nu mai întreabă dacă trăim într-o realitate dominată de un un zeu antic, corupt și nebun, chiar dacă acel zeu este o metaforă pentru sistemul mediatic, legal, guvernamental(în funcție de caz). În Valis ne spune că nici nu e nevoie de asemenea apariție ezoterică pentru a ne cutremura lumea și a ne da peste cap viața, pentru a ne arunca în disperare și pentru a căpăta cele mai sincere dorințe sinucigașe. E nevoie de o moarte, de o persoană răuvoitoare, de element malign care odată pătruns în viața noastră ne poate contamina psihicul și să ne distrugă din interior, pentru că noi înșiși suntem acei zei, noi suntem constructorii propriei noastre lumi și ne putem închide singuri într-o capcană chinezească. De fapt, la un moment dat chiar satirizează atitudinea din romanele anterioare vorbind despre cărți care îți lasă impresia că te învață ceva, dar care de fapt nu sunt decât ”bullshit”. Valis este mintea lui Dick scoasă afară din craniu și tipărită. Fiecare personaj este Dick, fiecare fiind una din vocile sale interioare, mai cinică, mai ortodoxă, mai nebună… Este un roman de autoanaliză psihologică în care Phil încearcă să pună totul cap la cap, să-și ordoneze viața. Nu reușește dar în schimb se scufundă tot mai adânc în nebunie și paranoia.

Din anumite puncte de vedere romanul este un haos mai mare decât apare recenzia asta, dar acele puncte de vedere trebuiesc ignorate. Important este că deși explică totul, lasă plăcerea descoperiri sensurilor ascunse, discursul naratorial curge lin, chiar dacă este pe alocuri un pic sec, sau nenatural și așa descoperim foarte repede că Valis este un roman complex, autoreferențial care vorbește despre Dick și despre opera sa, despre durerea sa, despre slăbiciunea sa și despre speranța sa de a fi salvat. Trebuie doar să asculți și să fii destul de credul încât să crezi că nimic nu e real.

Anunțuri

2 gânduri despre „VALIS – Philip K. Dick

  1. Pingback: Influence Map « Razvan Van Firescu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s