Dreptate să se facă!


În ultima vreme,cel puţin acum îl observ eu, s-a înrădăcinat un curent care se opune creaţiei literare româneşti, afirmând că toţi artiştii noştri se împart în două categorii: epigoni şi oameni ce şi-au greşit vocaţia. Încep acest eseu pentru a demonstra falsitatea primei afirmaţii şi inutilitatea celei de-a doua.

Bănuiesc că aţi auzit de Frank Herbert, primul scriitor care să fi obţinut atât un premiu Hugo cât şi unul Nebula, promotorul curentului New Age în SF ş.a.m.d. Oricare ar fi părerea dumneavoastră vis-a-vis de literatura speculativă nu s-ar putea nega valoarea sa ca scriitor dacă nu ar fi un amănunt să stea în faţa acestei distincţii. A plagiat deliberat un mare prozator român fără să recunoască niciodată acest lucru. Probabil că v-aţi şi dat seama, mă refer la Ion Creangă cu al său Harap-Alb. Nu vă uitaţi urât la cuvintele acestea; ştiu, am fost îndoctrinaţi să considerăm orice operă românească, inferioară oricăreia din străinătate, dar aveţi răbdare şi haideţi să stăm un pic la analizat cele două texte.

(Voi presupune că sunteţi deja familiarizaţi cu acţiunea basmului dacă nu şi cu cea a romanului Dune.)

Din cauză că Povestea lui Harap-Alb este un basm, registrul lexical aflat la îndemâna scriitorului nu deţinea anumiţi termeni care ar fi fost mai corecţi, forţându-l pe acesta să improvizeze. Astfel, prin faptul că Impăratul Verde este fratele mai mare al Regelui se sugerează o relaţie de vasalitate între cei doi, o relaţie deloc diferita de cea dintre casa Corrino, Împăratul Shaddam IV, şi casa Atreides, Ducele Leto I sau dintre acesta şi casa Harkonen. Moralitatea în basmul cult este de cele mai multe ori ambiguă, astfel relaţiile dintre împăraţi şi rege se schimbă, acomodând toate interacţiunile dintre Harkonnen, Atreides, Corrino şi fremeni. Imperiul Galactic prezentat în Dune este decâzut şi sfâşiat de intrigi interne, asemeni celui din basm, sugerând un timp primordial, haotic. Împăratul Shaddam cere casei Atreides să preia în stăpânire planeta Dune, pentru a se ocupa de operaţiunile de eploatare a mirodeniilor, obligând-o astfel să îşi părăsească planeta prietenoasă din centrul galaxiei pentru una deşertică de la marginea Imperiului. Acest detaliu este foarte important, deorece aminteşte atât de situaţiei fiilor Regelui care ar trebui să părăsească părintescul cămin unde ar duce o viaţă lipsită de grinji pentru a se confrunta cu probleme revigorării şi conducerii unui imperiu, dar şi mai mult, aduce aminte de un simbolism ermetic inserat cu măiestrie în Povestea lui Harap-Alb de către Ion Creangă şi preluat inconştient de Herbert, anume de Axis Mundi şi de relaţia dintre centru, esenţă, idee şi restul existenţei. Astfel Dune ocupă un loc aparte în ierarhia simbolistică a universului, aflându-se la marginea galaxiei, dar fiind în acelaşi timp un punct focal al lumii, un centru spiritual, la fel cum este Împărăţia Verde. Apoi, testul Cutiei Agoniei, aduce aminte de întâlnirea cu Regele deghizat în urs, deoarece părintele îi cunoaşte necesitatea chiar dacă îi va produce suferinţă fiului chiar dacă nu există niciun pericol real.

Ajungând la Paul nu cred că mai intră în discuţie asemănările dintre el şi Harap-Alb. Amândoi sunt mai maturi decât ar fi normal la vârsta lor încă din începutul textului, dar suferă transformări ce îi face să transceadă nivelul umanului. Amândoi îşi pierd devreme statului nobiliar şi în acelaşi timp identitatea(poate vă aduce aminte momentul când la prăbuşitea ornicopterului Paul are viziuni şi suferă o serie de transformări ce-l fac să afirme că nu mai este el cel dinainte), numai pentru ca în sfârşit să se căsătoarească cu fiica împăratului, devenind astfel conducătorii lumii. De asemenea încercările prin care trec sunt izbitoare în asemănare, foarte ilustrative fiind îmblănzirea viermelui de nisip şi descoperirea calului năzdrăvan. Sunt asemănări între acoliţii adunaţi pe parcursul călătoriei, fremenii fiind văzuţi drept brutali sălbatici cu apucături macabre. Şi oare faptul că spre final Paul bea Apa Morţii şi intră într-o stare de comatoză, fiind trezit de mama sa cu Apa Vieţii, moment în care îşi dezvăluie întreg potenţialul este o coincidenţă? Tot aici găsim şi cea mai evidentă asemănarea între mama lui Paul şi Sfânta Duminică.

Mai sunt multe de enumerat, atât în structura narativă, a personajelor cât şi în simbolistică, dar consider că este evidentă plagierea celui mai frumos şi subtil basm românesc, dar o plagiere lipsită de respect, ce uită esenţa operei iniţiale. Data viitoare vom descoperi sursa succesului lui Neal Gaiman, Luceafarul lui Eminescu.

Anunțuri

Un gând despre „Dreptate să se facă!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s