Cele trei stigmate ale lui Palmer Eldritch


Cele trei stigmate ale lui Palmer Eldritch Nu cred să fie alt scriitor despre care să am o părere atât de nestatornică, cum am pentru Phillip K. Dick, pentru că niciun-altul nu m-a făcut să îi urăsc şi să îi iubesc atâtea cărţi. Uneori am impresia că a avut doar niște zvâcniri de geniu, dar când sunt gata să îl acuz de așa ceva îmi trântește în nas Credința părinților noștri, Furnica electrică sau … Cele trei stigmate ale lui Palmer Eldritch. Probabil că deja îl ştiţi pe Phillipe K. Dick, pe acel scriitor pe care nu îndrăznesc să îl încadrez în vreun gen, acel scriitor care mi-a scris textele înainte să mă nasc, şi a făcut-o mai bine decât aş fi putut eu vreodată să o fac, acel scriitor care a trăit într-o cruntă paranoia şi a binevoit să o împartă cu noi. Poate că voi încerca odată să vi-l explic și să vă explic ce a însemnat pentru lumea modernă, aşa cum trebuie şi cum merită, dar clipa aceea stă destul de departe. Acum voi încerca să descriu ce înseamnă să-l citeşti, oferindu-vă experienţa celor Trei Stigmate ale lui Palmer Eldricth.

Probabil că se poate, chiar dacă eu sunt reticent în a crede aşa ceva, a-l povesti, dar nici nu voi încerca asta. Ar fi prea greu să o fac într-un mod plăcut și inteligibil, iar apoi  nu aş releva niciun aspect important legat de semnificaţia romanului. Asta pentru că Dick este un veritabil scriitor postmodernist, şi ca atare, substanţa-i rezidă între rânduri. Meta-lumea lui(Dick nu a afirmat că operele sale ar avea loc în aceeaşi lume, dar nu văd ce ar împiedica acest fapt) este obscură şi sumbră, dystopică şi foarte, foarte pulp. Dar un pulp întunecat, nu unul campy cum ne-am putea aştepta de la un scriitor din acea perioadă(bine…există Heinlein), populat cu personaje aflate într-o continuă criză, fie ea emoţională, financiară, spirituală sau de identitate. Cele trei Stigmate reflectă interesul tot mai puternic manifestat de scriitor pentru gnosticism şi spiritualitate, punctul focal fiind o entitate care este ori Dumnezeu, ori Diavolul ori un demiurg, ce se infiltrează în păturile realităţii modificând-o după chipul şi asemănarea sa. Vă prezint un scenariu: iei o pastilă creată din Palmer, numai că în loc să te împărtăşeşti cu carnea zeului, el te consumă; îţi consumă realitatea şi te suge în a sa, în care totul îi poartă chipul, cu ochii metalici şi dinţii de oţel, iar acesta râde de tine, te ironizează, îţi arătă calea de ieşire şi te împiedică să o atingi. Într-un final reuşeşti să scapi de viziunile pandemonice şi ajungi într-un timp în care existenţa ta este perfectă, în care eşti fericit, cu adevărat fericit. Numai că îţi răpeşte şi această viaţă. Te trezeşti. El este în faţa ta şi zâmbeşte, îţi mai oferă o îmbucătură. Ai oare de ales? Te-ai trezit oare într-un final? Dick este incertitudine, este distanţa agonizantă dintre posibilităţi, căci el este Raiul şi Iadul. Oare ce stil foloseşte pentru a crea lumea lui Palmer?

Cât de complexe îi sunt construcţiile de m-a făcut să-mi fie frică sa dau pagina, și să simt nevoia de-a mă uita în oglindă pentru a mă convinge că romanul nu este un alt fel de Ale-G, iar Palmer nu sunt eu, dar până la urmă să mă constrângă a da pagina, cu toate riscurile pe care le-ar cuprinde această acțiune? Înafară de ceva simbolistică, Dick lucrează la un nivel aparent simplu, probabil instinctiv, nativ, dar în niciun caz simplist ci subconștient. Nu există limbaj artistic în adevăratul sens al cuvântului, cel puțin nu cum ne-au obișnuit alți prozatori moderni. Există în schimb drog şi seringă, există idee şi sincronizarea, de obicei, perfectă între modestia limbajului şi lungimea enunţurilor, astfel încât reuşeşte să dea naştere unei stări propice inoculării ideii, care odată ce-a prins rădăcini în scoarţa victimei, nu mai pleacă. Deschizi cartea, treci prin primele douăzeci de pagini ca dus de un curent vioent, și deja începi a simți o prezență apăsătoare care te ține în loc, îți ghidează mâinile și ochii. Sunt atâtea şi atâtea de spus despre ce există în această carte, aş putea vorbi despre sexualitatea lipsită de pasiune a precogilor, despre inversarea ritului împărtăşaniei, despre o oarecare ironie aruncată sistemului de învăţământ, despre obscuritatea atât de lumească a situaţiilor, despre paralelele la lumea drogurilor, despre atât de multe lucruri ciudate, nebunești, dar care construiesc lumea noastră și care dau culoare celor trei Stigmate; dar nu despre ele este vorba. Este vorba despre paranoia şi teamă, despre teroare şi obscuritate, este vorba despre Dick.

Anunțuri

2 gânduri despre „Cele trei stigmate ale lui Palmer Eldritch

  1. Pingback: Inception « Razvan Van Firescu

  2. Pingback: Influence Map « Razvan Van Firescu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s