Despre suferinţă


Primul strop este cel mai dureros, şi e singurul pe care îl ţii minte, e singurul care contează când şiroiul de lacrimi se revarsă. În prima picătură se adună toată durerea, toată furia, deznădejdea şi neliniştea de care este capabilă sufletul tău spulberat. Simţi cum se scurg, vâscos, cald, fierbinte chiar, un alt fel de lacrimi, de pe mâinile tale, în timp ce retrăieşti moment cu moment fiecare suflare dinaintea primului scâncet. Totul se învârte în jurului acelui prim moment, moment când te naşti din nou, într-o altă lume. Revezi furia ce ardea în ochii tăi şi te baţi cu pumnii în cap negând totul. Nu mai plânge! Nu te mai lovi, nu poţi răscumpăra suferinţa produsă. NU, nu, nu şi iarăşi nu! Sau în acelaşi timp DA! Îţi priveşti mâinile roşii şi speri ca ploaia să le cureţe. Îţi rupi pielea de pe carne, iari viaţa ta proaspătă se amestecă cu cea pe care ai luat-o. Face parte din esenţa ta acum, nu-i aşa? Ştii asta, concepi asta, întelegi asta. Fiecare fibră nervoasă din corpul tău ţipă de dorinţă. Dorinţa de mai mult, mult mai mult. Vezi ce ai devenit, nu? Într-un fel îţi place, te încântă gândurile şi senzaţiile ce se zvârcolesc prin craniul tău, nestăvilite, insaţiabile, nestăpânite şi stăpânitoare. Hai, zâmbeşte! Hai, râzi! Hai, înţelege cât de simplă şi nefolositoare este o viaţa, doua, zece… TOATE!

Aşa, vezi că poţi. Te ridici încet din balta maronie în care ai prins viaţa a doua oară. Nu privi la trupul inert căci el nu mai exista, nu a existat niciodată. Aşa, bravo! Lacrimile au prins piatră, nu mai curg. Mai ţii minte filmul acela? Nu, eu nu mai ştiu exact, după o carte de Dick…era o replică care se potrivea de minune…”Şi toate aceste momente se vor pierde în timp precum lacrimile în ploaie”… poetic pentru un narcoman. Nu vrei să încerci să gândeşti şi tu? M-am săturat să îţi ţin locul. Vrei să te mai bucuri puţin de libertate, de dorinţă, de putere şi slăbiciune, de furie şi frumuseţea ei? Ştii că nu îţi voi lua locul forţat niciodată…Ce frumos arzi…Prefer să stau aici departe, să te contemplu, să te iubesc din nefiinţa spiritului nostru.

Eşti curat acum, nu îţi mai pasă acum. Şi-a pierdut din farmec acum! Dar continui…continui să loveşti, să distrugi, să zdrobeşti sub tălpile tale orice fărâmă de speranţă ce nu îţi aparţine. Degeaba…nu se mai lipeşte de tine, viaţa este la fel precum aerul, acum o inhalezi puţin câte puţin, nu te mai speli în ea ca înainte, doar că ţi se umplu plămânii de moarte. Totuşi perseverezi. Poate… poate… poate vei răni din nou pe cineva la care ţii, îl vei răni crunt în trup şi spirit, iar viaţa lui roşie îţi va fi baie de moarte. Îi vei frânge oasele încetul cu încetul, cu precizie microscopică. Îi vei scoate vinişoare afara din carne ca pe nişte viermi infecţi. Dar, deasemenea amintirile lui vor deveni agonie în prezenţa ta, se va simţi vinovat pentru fiecare sentiment, pentru fiecare fericire şi iubire şi plăcere primită vreodată. Cu grijă îi vei diseca mintea întrând în ea, ca un parazit…asemeni mie.

Păcat că nu mai ai la cine simţi…nu mai poţi ţine la altă fiinţă umană, doar la tine…şi la mine. Stai…stai, ce faci??? Trupul tău…pielea ta, carnea ta, sângele tău nu sunt bune, nu te vor spăla, numai te vor seca. Opreşte-te! Nu mai poţi rezista?…trebuie…să dispari? Ştiu …da…r…Sângele îţi iese rece printre vene. Se revarsă absurd de mult, absurd de rece, de parcă tot ceea ce ai omorât a intrat în tine, iar acum găseşte o cale de scăpare. Ultimul strop a fost cel mai dureros, în el am fost oglindit, prin el am ieşit …eu.

Anunțuri

Un gând despre „Despre suferinţă

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s