Romanul cocainei – M. Agheev


 

Motto:

„Apocalipsa sunt eu!”

Yourdrug, 23.06.2008

 

De la bun început vreau să atrag atenţia asupra faptului că nu vreau să mă erijez într-un recenzor în adevăratul sens al cuvîntului. Am să încerc să retrăiesc fiecare sentiment ce l-am avut cînd am citit o carte. Fiecare tresărire ce am avut-o cînd am dat paginile. Nu am să emit judecăţi de valoare stilistice, iar dacă o voi face, se datorează unei deformări profesionale, unei istorii de cititor înrăit şi unui puseu de furie şi scîrbă faţă de ceea ce voi găsi între cele două coperţi şi în mintea unui autor.

Nu citesc neapărat cu sufletul, dar mintea mea acceptă sceptrul şi sabia demiurgului care a doborît în lume durerea de a fi OM.

Intelectual, nu am să accept nimic ce s-ar putea să transpire animalic şi să supureze imprecaţii cauzate de traume şi pudibonderii. Nu-mi asum vina pentru platfusul anumitor creiere şi tocmai acesta este motivul pentru care nu am să iert concepţii ştiinţifice cu pretenţii de a fi absolute şi universale, patetisme gratuite şi prefăcut benevole, truisme, gregarităţi lingivistice şi literare.

Vă mulţumesc.

 

 

 

 

Romanul cocainei- M. Agheev

 

 

 

 

Vadim Maslennikov. E înaintea junky-ului lui Burroughs, înaintea găştii lui Welsh, înaintea lui Thompson şi a lui frică şi dezgust în Vegas, înaintea lui Cocteau, înaintea generaţiei beat şi cu mult înaintea revoluţiei cocainei din anii ’60. Iar autorul lui e necunoscut. Din 1934, de cînd a fost publicat prima dată Romanul coainei, s-a presupus, s-a încercat să se afle indentitatea celui ce a semnat romanul. S-a crezut că e Nabokov, Bunin, Aldanov sau Levi. Însă nu despre asta vreau eu să scriu aici. În textul acesta nu o să găsiţi altceva decît cocaină. Cocaină şi Vadim Maslennikov. Cocaină, Vadim Maslennikov şi pe yourdrug, yourdrug aşa cum a trăit liniile presărate printre paginile cărţii. Cartea se găseşte pe rafturile din librării. La fel de bine s-ar putea găsi şi la dealerii de la colţ de stradă. Pentru cunoscători: romanul este un trip continuu. Pentru cititorii înrăiţi: toate paginile sunt îmbibate de cele mai duioase, crude, egoiste trăiri omeneşti.

Droguri? Droguri. Liceul. Viaţa cu oamenii din ea. Oamenii care îţi sunt prieteni, duşmani, apropiaţi, semicunoscuţi. Ei sunt drog. Şi ei sunt un drog. La un moment dat. În mai multe momente, pe un timp îndelungat. Vadim a fost la liceu iar din liceu Vadim devine dependent. Dependent de viaţă, dependent de oameni, dependent de orele petrecute departe de mama sa, de camera sa. Dependent de o aşa presupusă libertate. O persoană îţi poate schimba viaţa. Un Burkeviţ îti poate scurtcicuita sinapsele, distruge bruma de morală, să construiască o conduită, să te facă dependent de ceva, cineva de care nu vroiai să auzi, cu care să ai de-a face, pe care să-l cunoşti. Drogul anonim. Drogul indus subtil, subcutanat, înghiţit dintr-o întîmplare. Întîmplare crucială, păstrată pe retină, închisă în sertarele minţii, căpătînd luciri de icoană.

Droguri? Droguri. Femeia. Drogul perfect. Drogul maxim. Femeia care îţi înmoaie genunchii, care care îţi supune sufletul, mintea, carnea, sîngele. Sonia. Halucinogen şi psihotrop în stare pură. Intensă ca o linie groasă de cocaină. Pătrunzătoare ca praful ce îţi irită nările. Frumoasă, cutremurătoare, absolută ca o supradoză. O poveste de dragoste perfectă. Însă dependenţa are nevoie de timp. Dependenţa are nevoie de control. Dependenţa are nevoie de stăpînire şi slugărnicie. Toxicomanul se regenerează, regăsindu-se pe sine, regăsind rămăşiţele de mizerie uitate sub stratul gros de plăcere şi siguranţă. De linişte. De iubire.

Droguri? Droguri. Vadim nu are nevoie de drog. Vadim nu are nevoie de cocaină. Cocaina are nevoie de Vadim. Cocaina caută-n Vadim un iubit, un amant. Cocaina e singură. Cocaina este ca un parazit dar poate forma simbioza perfectă cu gazda pe care o ţine numai pentru ea. Nările lui Vadim, catalizatorul ideal pentru universul crud şi utopic al prafului alb. Plămînii sunt ogorul în care zăpada sădeşte embrionul Vadim Maslennikov, copilul ce creşte, copilul flămînd ce caută imploziile de putere şi catharsis gregar. Întrupare din trup bolnav, Vadim renaşte din Vadim cu fiecare linie ce-i provoacă inimii o goană nebună pe strunele visului, vis ca principiu unic sustenabil al vieţii. Vadim nu moare. Vadim se usucă pentru a face loc a fi-ului latent, doritor de o libertate controlată.

Droguri? Droguri. Liniile de cocaină trădează viaţa. Trădează realitatea. Te tradează pe tine. Iluzia lui supra se confundă cu adevărul lui sub. Vadim este Vadim. Se păstrează Vadim în măsura în care cocaina îl lasă. În măsura în care cocaina e și înger și demon, Tată şi Fiu, permite paşi şi gînduri în afara ei, în afara minţii ce o subjugă, în afara celulelor pe care le transformă în mici cristale devoratoare de Vadim. Şantajul ultim al cocainei este paranoia. Frica şi Frigul. Întunericul şi Singurătatea. Foamea şi Furia. Pierdut în milioanele de gînduri opuse, străpunse de vagi raze de soare tolănite pe patul murdar, blidele jegoase şi podeaua murdară, Vadim nu se recunoaşte nici cînd caută febril pliculeţele magice, nici cînd tremură încovrigat lîngă uşă, nici cînd urlă după fiinţele ce-l bîntuiesc din umbră de după pereţi. Vadim nu mai este. Vadim e cocaina. Cocaina e Vadim.

În momentul în care cocaina s-a-ntrupat într-un roman, toată viaţa mi-a curs prin faţa ochilor. Am tras praful alb din paginile cărţii. Am explodat luminos şi absolut în reverii ce au golit secundele. Am intrat în fibrilaţii. Mi-au murit neuroni şi m-am închis în Vadim, cerşind îndurare. Am tremurat de frig în el, cu el, prin el. Am stat singur, uitat într-un colţ al unei camere pierdute, neînţelese, o cameră străină de mine ce a alienat somatic tot ce mă înconjura. Vadim e Universul pierdut al fiecăruia din noi. Vadim e fiecare din noi, pierdut şi regăsit. Vadim Maslennikov e acel Iisus Hristos coborît şi îngenuncheat, mizerabil şi frînt în faţa unei mese jegoase, prizînd cocaină pentru a salva miliarde de suflete.

Pe Burroughs se spune că l-a inspirat.

Pe Updike se spune că l-a încîntat.

Pentru mine, acel Burkeviţ a refuzat a făcut ca lumea să fie născocită din nou.

Anunțuri

Un gând despre „Romanul cocainei – M. Agheev

  1. Pingback: Întreab-o pe Alice cum stă treaba cu drogurile. Burkeviț a refuzat… orice contact | Colț Firesc de refugiu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s