3. Junky
Fugi!
Fugi! Aleargă futu-ţi gura mă-tii!
Cuţite ascuţite se împlîntau în plămînii extenuaţi.
O maşină de poliţie era pe urmele lui. Alerga ca un apucat, lovindu-se cu umerii de colţul clădirilor, aluncecînd prin bălţi, izbindu-se de tomberoane şi aurolaci.
Stai!!!
Stai, mă, nu auzi!?!
Nu îi era frică de faptul că putea fi prins şi că ar putea să stea cîteva ore la bulău, ci faptul că trebuia să arunce toată marfa pe care o avea la el îl înspăimînta. Crack, cocaină şi amfetamină suficientă cît să se încalţe cu două vieţi de bulău. Crack, cocaină şi amfetamină suficientă cît să se ţină el pe linia de plutire două luni de zile şi să facă şi ceva bani. Ca să nu se mai gîndească la datoria pe care o avea la dealării din zonă.
Fugi!
Fugi ratatul pizdii, fugi!
O maşină îl izbii în coaste cînd încercă să treacă strada. Lovitura nu a fost dureroasă, dar a scurtat foarte mult distanţa dintre gaborii ce-l urmăreau, care au profitat de situaţie şi au ieşit din maşină. Şoldul şi coastele îl usturau.
Muie fraierilor!
Muie!
Tremurînd, arată degetul mijlociu curcanilor, încercînd un rînjet.
Trece prin faţa unui autobuz şi se aruncă în prima străduţă, nu înainte de a hohoti nebuneşte de bucurie cînd vede că în urma lui, un poliţist este luat pe sus de o maşină şi capul i se striveşte de caldarîm. Însă colegul lui nu se opreşte. Îl urmăreşte. E hotărît să-l prindă. Toată chestia a devenit personală acum. Iar el ştie că nu mai e decît o şansă ca să rezolve problema urmăririi.
Aleargă pe străzile înguste urmărind fiecare firidă, fiecare colţişor.
Am să te prind! Am să te prind, futu-ţi morţii mă-tii de drogat împuţit! Am să-ţi rup picioarele măi căcatule! Am să-ţi rup picioarele şi am să ţi le îndes în cur, în pizda mă-tii de avorton împuţit!
Respiră greu. Dar nu se lasă. O să-l prindă pe distrus. O să-l prindă şi o să-l facă să-i pară rău că s-a născut, că a pus mîna pe droguri, că a futut ceva în viaţa lui, că acum îl aleargă, că nu s-a predat, că există. O să-l facă să-i pară rău că străbunică-sa s-a născut!
Nu-l mai vede.
Unde a dispărut nenorocitul?
Unde eşti mă!
Mai rapid decît o clipire, o săgeată luminată macabru de lună îl izbeşte în frunte.
Zboară pe spate, tot avîntul fiind oprit de forţa răngii ce-l trînteşte. Craniul se umflă în părţi, un şuvoi de sînge i se strînge în tîmple, în ochi, în fălci, în urechi. Pielea se crapă. Plămînii se umflă şi se blochează. Ceafa se sfarmă de asfalt. Steluţe roşii, verzi, albastre, toată galaxia îi joacă în spatele pleoapelor.
Tremură.
Un tremur înfricoşător, morbid, implacabil îi atacă oasele.
Gura mă-tii!!!
Loveşte fără milă. Năprasnic. Puternic. Hotărît.
Gaborul zboară cu cracii în sus, sînge izvorînd instantaneu din fruntea spartă de drugul de fier ce i-a stopat avîntul.
Aterizează penibil, zburat pe spate, ca un taur izbit frontal de un tanc.
Hai măi muie, cine e mai tare!?!
Hă?
Hă!?!
Îl apucă de după cap şi îl trage în firida de unde îl aştepta. Zgomotul a făcut să se aprindă lumina de la parter dar pe el nu îl interesează asta. Are lucruri mai importante de făcut.
Peretele are o bordură, bordură de care dinţii se sparg cu un sunet sec. Buzele crăpate intră între cioturile rămase. Gingiile sunt zgîriate de marginea bordurii, sfărîmînd maxilarul.
Aaaaaaaaaahhhhhhhh!!!
O durere groaznică îl străpunge. Capul i se umflă explodînd în gheizere de sînge din gură. Buzele îi atîrnă. În gît simte bucăţi de dinţi. Bucăţi de dinţi care-l îneacă, îi zgîrie esofagul. Adrenalina s-a dus demult, frica şi panica îl stăpîneşte acum.
Cine e şeful acum!?!
Cine e cel mai tare acum!?!
Bocancii îşi fac treaba din plin. Oasele capului rezistă foarte bine la fiecare lovitură dată. La fel şi muşchii gîtului. Capul curcanului se ţine bine, tare, ţeapăn. Dacă nu ar fi sigur că i se pare, ar crede chiar că labagiul încearcă să se ridice.
Durere. Frică. M. cea mică. E. iubita lui. Spaimă. Durere.
Te omor, mă!
Imagini aduse din străfundul memoriei îi aduc aminte de familia ce probabil că îl aşteaptă acum acasă. Fetiţa lui. Lumina ochilor săi. Darul nepreţuit al vieţii sale.
M. M. M!!!
Căcatul încearcă să se ridice. Pare că are suficientă putere să se ridice. Chiar după toate bucăţile ce le-a primit. Nu mai poate să continue mult aşa. E prea obosit din cauza drogului. Din cauza alergăturii. Din cauza puseului brusc de adrenalină.
Caută febril pistolul. Caută cureaua. Tocul. Smulge încuietoarea. Nu ştie cum se armează o armă, dar un al şaselea simţ îl ajută şi în urma bîjbîielilor se produce un declic metalic.
Ţinteşte.
O secundă. Mai puţin de o secundă a durat de la flacăra albă ce a ieşit pe ţeava armei îndreptată către ochii lui. Mai puţin de o secundă. Un sfert de secundă lung cît o eternitate. O eternitate în care a văzut-o pe M. pe E. una în braţe celeilalte, zîmbind, cu ochii mari, plini de iubire, aşteptîndu-l.
Vâ iubesc.
O eternitate în care a simţit metalul cald cum îi pătrunde ochiul drept. Cum îi sparge şi arde globul ocular care se scurge pe obraz. Cum intră în os şi împrăştie mii de ace în creier. Cum o durere ascuţită de măsea îi paralizează măinile şi picioarele. O durere ce îl scoate din corp o dată cu glonţul ce iese prin partea cealaltă a craniului, strivindu-se de perete.
O eternitate ce l-a făcut să-şi vadă creierii zburaţi pe cămaşa drogatului, pe asfalt, pe geamul de deasupra lui.
Fugi!
Fugi!
Fugi!
Bucăţi de creier pe obraz, în ochi, pe buze. Sînge cald pe gît. Culorile se pierd, se spală, se scurg demenţial de pe retină.
Cadavrul nu vrea să rămînă în spae. Se îndepărtează de el dar se pare că tot în spatele lui se află. O Sodomă şi Gomora bîntuitoare, urmăritoare, răzbunătoare îi calcă pe urme.
De fiecare dată cînd întoarce capul cadavrul se repede către el dar închide ochii la timp, îşi întoarce privirea la momentul oportun. Şi cadavrul mai rămîne un timp în urmă.
Fugi!
Fugi!
Fugi!
Imaginile tremură. Străzile se îngustează şi se lărgesc într-un ritm de dans tribal, sălbatic. Totul se prăbuşeşte într-un caleidoscop ameţitor. Tomberoane. Bălţi. Pete de sînge. Cocaină. Jaruri de la ţigări. Balcoane. Lumini. Blocuri. Stele.
Străzile se unduiesc lasciv. Stînga. Dreapta. Cercuri. Orizontal. Vertical. Hăuri. Haos.
Şi o uşă. O lumină chinuitor de murdară.
Ce dracu?
Era căzută într-o poziţie fetală. Plină de sînge, excremente, spermă, vomă. Un plic cu cocaină. Nişte bani. Ţigări. Păr murdar împrăştiat pe caldarîm în jeg.
Respiră.
Plînge.
Respiră.
Plînge.
Ridic-o!
Ridic-o!
Ridic-o!
Să-mi bag pula!
Îi ia repede lucrurile şi i le îndeasă în poşetă. O ia de subţiori şi o ridică. Nu reacţionează. O scutură şi o prinde de faţă: Hei! Hei! Hei!
Ochi goi ca de mort îl străpung. Cadavrul îi respiră creier în ceafă.
Să-mi bag pula!
Hai mă! Poţi să mergi? Hai! Hai mai repede!
Întunericul se îngrămădeşte în bălţi. Petele negre de frică şi mister aleargă alături de ei. Firme de pub-uri scrijelesc scoarţa cerebrală şi nasc fantasme.
Intră într-un bar.
Un loc mai ascuns. Mai întunecos. Întunericul face bine. Acum.
Miroase a tutun, a iarbă, a transpiraţie, a alcool, a vomă, a stătut.
A frică.
A moarte.
Stai aici. Mă duc pînă la baie şi îţi aduc ceva de băut.
Dă din cap că a înţeles.
Ochii celor ce sunt în bar sunt cleioşi. Se lipesc de el. De hainele lui. De piele. De firele de păr transpirate şi murdare de sînge. Urmăresc avizi şi-şi trag seva din frica şi mizeria lui.
Să-mi bag pula!
Să-mi bag pula!
Să-mi bag pula!
Închide uşa de la baie şi se prăbuşeşte în genuchi. Vomită lung şi dureros. Gustul acru de acid gastric îi transmite fulgere în ochi. Spasmele îi strîng tîmplele, îi bat timpanele. Dinţii se izbesc unii de alţii într-un tremur incontrolabil. Lacrimile curăţă WC-ul jegos.
Se prăbuşeşte în poziţie fetală, tremurînd, sughiţînd, plîngînd ca un copil.
Mamă…
Mamă…
Mami…
Mami…
Întredeschide un ochi pentru a-l lipi de marginea vasului de toaletă. O mînă uscată, bătrînă, cu unghii îngrijite, cu o verighetă subţire, caută un punct de sprijin. Se ridică încet, interminabil de încet.
Mamă…
Chipul ce apare îi este cunoscut. Foarte cunoscut. Chipul aduce amintiri. Readuce amintiri la suprafaţă. Amintiri vechi, şterse, imagini neclare încep să curgă rapid, iar chipul se tranformă pe măsură ce amintirile sunt din ce in ce mai recente.
Mamă…
E mama. E mama. Mama.
E mama. Şi zîmbeşte. Zîmbetul ei cald, liniştitor, dulce, adormitor.
Imaginea începe să tremure, să se marească şi să se micşoreze. Se topeşte şi se reface la loc. Se dilată şi se strînge.
Mamă…
Mama îşi revine şi-şi pune bărbia, jucăuş, pe marginea de porţelan. Zîmbeşte larg, iar printre cei doi dinţi lipsă de cînd l-a născut, el vede capacul de la WC.
Şi totul se prăbuşeşte într-un vîrtej de apă trasă şi un amestec de mizerie.
Mamăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăă!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
E în regulă. E în regulă.
Două mâini îl cuprind şi lacrimile se strîng în ele. Şi lumea e cuprinsă în ele.
E în regulă. E în regulă.
