Sfânta Rusie de Alain Besançon
Nota mea: 5 of 5 stars
Fascinația Occidentului pentru Rusia este una bolnavă, dacă mă întrebați pe mine. Besancon, în scurtul său eseu prezentat aici, aduce suficiente argumente menite să demonstreze că Rusia nu poate să fie înțeleasă, nici domesticită și nici nu are vreo legătură cu ceea ce se întâmplă în și cu restul lumii.
Un stat construit pe baze mistice, un popor analfabet care poate comunica direct cu Dumnezeu, un misticism de o fantezie bolnavă care susține, crește și hrănește obsesii în continuare.
Besancon analizează în stilul său caracteristic minciunile pe care Rusia le-a servit lumii de la instaurarea comunismului, dar nu numai. Sunt câteva elemente foarte clare care reprezintă spiritul și istoria Rusiei: Ortodoxia, Istoria Sfințeniei Rusiei și a Imperiului Rus și Slavofilismul. Besancon le tratează pe fiecare în parte cu o relaxare, inteligență și spirit de observație geniale, pornind, bineînțeles de la Minciuna Comunistă, cea mai recentă fabulație care a indus în eroare mapamondul și care încă mai răsucește biete minți credule ce se pierd în adorație când privesc în ochii colosului fost sovietic.
De ce sfântă? Pentru că Rusia este A Treia Romă. Și ultima. Rușii au o relație specială cu Dumnezeu. Îl aud, îl văd, el le comunică, îi salvează, ei sunt adevăratul popor ales. Ortodoxia nu este un simplu cult, este o stare de fapt, este un A Fi pe care norodul nu-l poate concepe altfel. Culmea, într-o țară în care ortodoxismul face parte direct din corpul și mintea credinciosului s-a instaurat unul dintre cele mai crunte regimuri politice, regim care, colac peste pupăză, a propovăduit ateismul. Cum s-a putut întâmpla acest lucru? Datorită aceluiași misticism care învăluie și religia: utopia care funcționează cu adevărat nu se putea întâmpla altundeva decât în Rusia…
Comunismul nu se putea înfăptui la acest nivel în nici o altă țară decât în Rusia. Mai exact nu putea exista un alt popor care să creadă cu atâta tărie că poate comunica direct cu dumnezeu, în care majoritatea inteligenției să vadă semne și relații strânse de iubire între norod și demiurg decât în țara în care, așa cum bine observă autorul, nu s-au născut filosofi, ci doar teologi, cu un regim politic utopic care amestecă naționalismul agresiv cu o teorie socialistă științifică atee.
Besancon nu este deloc elegant când vine vorba de a relata despre Rusia și fascinația pe care Occidentul o nutrește în continuare față de ea. Analiza sa inteligentă și profundă tranșează foarte rapid și coerent spiritul rusesc denunțând cu calm hainele inexistente ale împăratului.
Spuneam pe goodreads că am dat inițial 4 stele, deoarece nu mi-a plăcut cum a prezentat sfințenia Rusiei, însă motivul real pentru care am ezitat să-i dau a cincea stea a fost faptul că l-a adus în discuție pe Limonov, un personaj de tristă și penibilă amintire pe care-l detest cu ardoare. Însă Limonov se potrivește perfect în încheierea acestui eseu deoarece Limonov este Rusia. Este după chipul și asemănarea poporului său. Fără imaginație, însă știind ce să adune astfel încât să șocheze pentru a-și forma în jur un grup de adepți, Limonov a crezut cu tărie că el este următorul dictator rus. De la artist ratat și tânăr care se prostitua pentru a supraviețui, Limonov a ajuns lider de partid, inventând (ghilimele se subînțeleg) un drapel nazisto-comunist și un curent politic haotic care nu putea să prindă decât la cei care cred în mirul care unge un om drept alesul unui dumnezeu. Mistic, fascinant și charismatic, Limonov este individul care poate subjuga rusul. Bineînțeles că Occidentul nu s-a putut păstra decent și s-a aruncat în brațele sale făurindu-i o imagine de dandy la care tinereii și tinerele mai mult sau mai puțin ingenue salivează cu nesaț. Din fericire Limonov este la un pas de a deveni istorie, însă cert este că e o figură emblematică pentru Rusia. Indiferent de vorbim de Sfânta Rusie, de Imperiul Rus, de Rusia Culturală sau Rusia Sovietică, undeva în spatele acestor cuvinte mari se ascunde o minciună, un neadevăr care nici măcar arătat cu degetul nu se va lăsa descoperit.
În încheiere, și pentru că ultimul articol a fost despre cum comunismul încă nu a fost tras la răspundere pentru crimele sale, trebuie să vă spun și despre cele două mari minciuni pe care Rusia comunistă le-a propagat în eter și au rămas în mințile multora, minciuni în care încă mai sunt persoane ce cred, minciuni care au fost atât de bine spuse și prezentate încât au făcut ca un regim politic criminal cum nu s-a mai pomenit încă să fie iertat de umanitate. Minciunile comunismului sunt două: minciuna că utopia comunismului chiar există; iar a doua convingerea vizitatorului că viața din comunism este exact ca cea pe care o are acesta la el acasă. Două minciuni care, într-un final și într-un spectru mai larg, reprezintă însăși esența Rusiei.
Dincolo de minciunile comunismului, Rusia insistă să se mintă pe ea însăși. Iar marii scriitori ruși au reușit cu brio să țină ațâțe focul. Probabil că nici nu au avut de ales.
De ce 5 stele: pentru că este un volum care pune degetul pe rana de la tâmplă a mamei Rusia.
Alte recenzii:
Prezentarea editurii:
De ce vorbim despre sfânta Rusie şi Rusia eternă, de ce folosim atât de des expresia sufletul rus când analizăm un roman de Tolstoi, o piesă de Cehov sau un balet de Ceaikovski? De ce atribuim acestui suflet calitatea de mistic? Sunt doar nişte formulări, s-ar putea spune, dar asta nu înseamnă că nu au o istorie. Alain Besançon urmăreşte destinul complicat al acestor idei de-a lungul secolelor, încercând „să vorbească în cunoştinţă de cauză“ despre un popor şi o cultură adesea judecate în funcţie de clişee sau pasiuni falsificatoare. Rusia, pare să pledeze autorul, nu trebuie admirată sau detestată decât pentru ceea ce este ea cu adevărat.
Cititorul român, care astăzi se poate plasa la rându-i pe poziţia „străinului“, va găsi în acest eseu, printre rândurile pasionantului excurs în religia, cultura şi politica Rusiei văzute din perspectivă franceză, o analiză lucidă a multor „puncte nevralgice“ care-l privesc sau l-au privit în mod direct: impactul pe termen lung al minciunii comuniste, al confuziei dintre limba naturală, limba de lemn şi cele două variante false ale lor, graniţa firavă între aparenţă şi esenţă în procesul de modernizare/reconstrucţie a spaţiilor fost-comuniste, rolul ortodoxiei şi al Bisericii Ortodoxe în evoluţia mentalităţilor.
„Occidentul a fost fascinat de Rusia. Din prima clipă când a luat contact cu ea, s-a întrebat cu cine are de-a face. A fost atras şi s-a temut de ea. A încercat s-o includă în lumea lui, a încercat s-o expulzeze; n-a reuşit nici una, nici alta. […] Rusia a încercat să dea «străinilor» o imagine falsă despre ea însăşi. Aşa-numiţii străini s-au plâns dintotdeauna de «minciuna rusească». «Am fost păcăliţi» este însă o explicaţie prea simplă, ba chiar simplistă, a erorilor pe care le-au făcut.“ (Alain Besançon)
„Rusia este o prismă în care distingem o parte esenţială din identitatea noastră de europeni. Eseul lui Alain Besançon, aflat la intersecţia dintre istoria politică, istoria mentalităţilor şi istoria religiei, sondează această prismă, reuşind să depăşească limitele tradiţionale ale cercetării universitare şi deschizând spaţiul unei dezbateri inedite şi provocatoare.“ (L’Osservatore Romano)
razvanvanfirescu.wordpress.com 