Sase chipuri: Retardatul

0.          Retardatul

mi-au spus: prostule!

ṣi i-am crezut.

mi-au zis: eṣti prost?

ṣi nu am ṣtiut ce să le răspund.

am zâmbit.

Prostule!

Salut, eu sunt retardat. Tu cine eṣti?

Îmi place să mă legăn de pe un picior pe altul. Să mă joc cu degetele. Să desenez. Să stau cu copii. Să povestesc umbrei mele ce văd ochii mei interiori. Îmi place să tac. Îmi place să râd. Îmi place să visez. Îmi place să iubesc. Îmi place să cred. Cel mai mult îmi place să cred.

Ţie ce-ṭi place?

Nu îmi place să plâng. Nu îmi place să fiu bătut. Nu îmi place să mănânc dimineaṭa ṣi să dorm după-amiaza. Dar nu am mai făcut asta de când eram mic. Dar tot nu-mi place. Nu îmi place brâna cu smântână. Nu îmi plac oamenii răi. Nu îmi place mirosul din baie după ce faci treaba mare. Nu îmi place mirosul cucului când e murdar. Nu îmi place când mi se spune că sunt comun. Ştiu ce înseamnă comun ṣi nu îmi place deloc. Dar ṣtiu că sunt comun ṣi asta mă face să fiu trist. Sunt atât de comun încât dacă m-ai vedea pe stradă nu ai ṣtii că sunt eu. Ai crede că sunt altcineva. Şi dacă, totuṣi, te-ai opri să mă saluṭi crezând că sunt altcineva, m-ai uita chiar în clipa în care mi-ai întoarce spatele. Nu mă supăr pe tine să ṣtii, pentru că ṣtiu că asta e soarta omului comun. Dar mă doare ṣi mă face trist. Dar îmi trece, să ṣtii, îmi trece destul de repede chiar. Trebuie doar să văd ceva ce îmi place. Şi mie îmi plac multe lucruri. Să ṣtii că dacă crezi aṣa cum cred eu, îṭi plac foarte multe lucruri.

Să ṣtii că ṣtiu ce înseamnă comun. Să ṣtii că ṣtiu pentru că m-am interesat. M-am uitat în dicṭionar ṣi am aflat. Şi retardat ṣtiu ce înseamnă. Nici asta nu mă bucură. Mă întristează dacă îmi spui asta. Să nu îmi spui aṣa, bine?

Nu îmi place că sunt comun ṣi retardat. Nu mi-ar fi plăcut nici dacă aṣ fi fost doar comun sau doar retardat, să ṣtii. Nu îmi place pentru că sunt diferit. Lumea nu te place dacă eṣti diferit. Nu te place ṣi nu se apropie de tine. Dacă o fac, o fac doar pentru că alṭi oameni cred că aṣa trebuie să facă ca să nu-l supere pe dumnezeu. Ei nu ṣtiu, dar eu am văzut că ei ṭin mai mult la ceea ce ei numesc suflet decât la ei sau la cei din jurul lor. Dacă nu ar fi sufletul, lumea ar fi mult mai rea. Ei iubesc sufletul ṣi au grijă de el o viaṭă întreagă, dar nu au grijă ca de copilul lor ṣi nici ca de mâna lor dreaptă sau stângă, depinde cu care lucrează mai mult, ci au grijă de el ca de o monedă de schimb sau un apartament sau o maṣină sau o carte ca să poată să spună la un moment dat: Ha, al meu e mai bun, merit mai mult. Sufletul are legătură cu dumnezeu ṣi dumnezeu e mare ṣi înṭelept ṣi rău. Adică nu chiar rău, dar e un fel de poliṭist care dacă nu eṣti cum trebuie să fii, adică ca la regulament, te amendează. Dar nu îṭi cere bani ci îṭi ia sau dă din suflet. Dacă îṭi ia prea mult, arzi în Iad. Dacă îṭi dă mergi în Rai. Iar în Rai ṣi în Iad nu sunt cutremure, războaie, incendii, deṣi în Iad sunt flăcări ṣi cazane în care fierbe smoala dar nu ard case ṣi păduri ṣi oameni; acolo nu sunt nici certuri, nici tristeṭi sau fericiri sau neînṭelegeri sau schimburi sau neamuri sau bani. Acolo totul e firesc. Adică firesc aṣa cum înṭeleg oamenii cu suflet firescul. Adică cumva cum e foarte bine sau foarte rău. Adică ceva ce nu se poate înṭelege sau spune.

Înṭelegi?

Eu ar trebui să mulṭumesc sufletului pentru că astfel lumea are grijă de mine, dar nu pot să o fac. Nu pot pentru că eu nu am suflet ṣi nu pot să îi înṭeleg. Eu însă pot să cred. Eu pot să cred atâtea lucruri încât acum sunt ferm convins că tu mă asculṭi ṣi mă înṭelegi. Eu cred atât de tare în ce vreau eu să cred la un moment dat încât devin fericit. Dar nu fericit ca ceilalṭi, fericit pentru că am bani, pentru că am scăpat dintr-un accident, pentru că am prieteni, pentru că am un copil, pentru că mi-am cumpărat o casă. Eu sunt fericit pentru că pot să cred că pot să cred că eu pot să fac o grămadă de lucruri. Sunt fericit pentru că îmi miṣc mâinile aṣa cum vreau, pentru că nu miros urât când mă spăl, pentru că nu mă dor dinṭii când nu mă dor, pentru că văd culorile roṣu ṣi verde ṣi albastru ṣi mov ṣi galbe, pentru că îmi pot imagina lucruri, pentru că nu ṣtiu multe lucruri din lumea asta dar din lumea mea ṣtiu tot. De asta nu mor eu, deṣi ar fi trebuit să mor; devin fericit foarte uṣor ṣi repede. Peter Pan era foarte fericit ṣi de asta nici nu a murit ṣi rămas mereu copil. Aṣa sunt ṣi eu. Doar că eu nu pot să zbor astfel încât tu să mă vezi fără ca eu să cred asta… Asta este puṭin trist…

Ştii că pot fii tot ceea ce îmi doresc să fiu?

Spune-mi libelulă!

Bzzzzuuuuuzzzzzz!

Sau pasăre!

Fâl-fâl-fâl!

Sau cer!

Stele. Albastru. Soare. Lună. Somn. Picnic. Bronzat.

Ha, ha, ha! Vezi?

Dar poate că nu mă înṭelegi… ṣi crezi ṣi tu că sunt comun ṣi retardat… de fapt, sigur crezi asta. Eu nu cred că tu crezi asta. Dar dacă ṭi-aṣ spune că am o iubită care mă crede? Adică cu suflet. Sau crezi că asta vreau eu să cred? Atunci de ce are un nume, na!?

O cheamă: Rrrraaaada!

Aṣa o cheamă ṣi aṣa trebuie să o strigi: Rrraaaada!

Rrrr

aaaa

da

Nu altcum.

Nu o striga acum că nu e aici. Dar când o să fie să o strigi exact aṣa. Ca ṣi cum ai bate într-o tobă dar nu aṣa cum crezi tu că se face de obicei: Ra-ta-tatatata!

Doar Rrraaaa   da!

Sase chipuri: Copilul

Televizorul lumina camera întunecată în culori ţipătoare. Zgomotele piţigăiate rîcîiau pereţii, zdrobind senzaţiile de zid. Bucăţi de tencuială cad surd la podea mîrîind la carnea ce tremura pe un colţ al patului.

Patru pereţi, un tavan, o podea. Întunericul e stăpînul fricii, părintele fantasmelor, furia singurătăţii.

Mi-e frică.

Mi-e frică.

Se întorc lucrurile pe dos. Nu mai înţelegi nimic. Tot ceea ce trebuia să fie există aşa cum ar trebui să fie doar in vise. Iar visele nu sunt gratuite. Visele au nevoie de hrană. Visele trebuie să se nască din ceva. Însă acel ceva e doar o mulţime de culori ameţitoare care urlă şi se mişcă haotic pe un ecran. O bucată de sticlă, stupid de neînsufleţită.

Jurnal…..15.02.2008

Mi-e frică.

Mi-e frică.

De ce să îţi fie frică? Nu eşti singur. Ai mâna dreaptă, mâna stângă, piciorul drept, piciorul stâng, capul, ochii, urechile. Nu eşti singur. Te ai întreg şi chiar de două ori, dacă stai să te gândeşti.

Jurnal…..15.02.2008

Mi-e frică.

Mi-e frică.

Un râset ascuţit, stricat, împuţit se strecură pe sub uşă. Râsul mamei sale avea excepţionalul dar de a se materializa într-o gură care se căsca până înghiţea toată camera. Şi pe el odată cu ea.

Mama.

Mama putea fi sânul căruia ştia că îi datorează hrana începutului.

Mama putea fi întunecimea căruia îi datorează viaţa.

Mama putea fi fiinţa care nu-l lăsa să stea în propriile mizerii.

Îţi curg mucii, păduchiosule! În gură! Îţi mănânci mucii în pizda mă-tii de avortat!

Marş la mă-ta!

Mă-ta!

Măăăăă-taaaaaaa!

Mă-ta îi dădea două palme. EL, ăla, mânca omletă cu şuncă şi salată de roşii cu castraveţi.

El, ăsta, celălalt îşi mânca mucii şi-l usturau obrajii.

Dacă s-ar putea să îţi goleşti tot sângele din corp şi să-l umpli cu un sânge artificial ai putea spune că eşti sânge din sângele tău, ori ai putea să spui că eşti propria ta decizie sau viaţă. Iar materialul genetic ai putea să-l desfiinţezi nerecunoscându-te, pentru început, în oglindă, ca mai apoi să faci tot ceea ce ţi se pare că nu ar trebui să faci în mod normal.

Jurnal ……… 18.06.2004

Când a avut prima erecţie a resimţit-o ca o smucitură după ceafă urmată de imaginea sînilor maică-sii.

Ţi s-a sculat pula, ha? Ai fute ceva? Ai fute-o pe mă-ta, ha? Ai fute ceva? Uite cum se fute! Aşa se fute! Măi pulică, pizda lu’ mă-ta e Dumnezeu, e biserică!

Ha, ha, ha!

De atunci “fute” s-a stabilit că poate fi uneori bine, alteori rău. Pentru mama lui era clar că era bine. Însă el nu o să poată face niciodată bine pentru ea. Era sigur că totuşi se putea şi mai rău de atât.

În ziua în care EL l-a băgat cu capul în vasul de toaletă a aflat că EL nu este tatăl lui. EA fuma în uşă.

Băi greşeală!

Îi cam ţiuiau urechile şi nu a auzit restul cuvintelor. Asta este tot ce îşi mai poate aduce aminte.

Băi greşeală!

S-a gîndit că poate trăi totuşi cu asta la fel cum a reuşit să trăiască şi să crească până acum. Întrebarea era dacă era greşeala lui sau a EI. Unul dintre ei a greşit sigur însă nu putea să înţeleagă de ce trebuie să plătească doar el. Ştia că ea e femeie şi că bărbaţii pot îndura mai mult. Dar şi ea îndura mult. Putea îndura chiar mai mult decât el că doar a văzut-o bătută şi plină de sânge după care gemând sub EL. Bănuia că pentru EL peste EA îndura toate celelalte. Bănuia.

Îi era frică adeseori. Când îi era frică vorbea cu gândurile, cu celălalt el. El, celălalt, era mult mai curajos, mult mai puternic, mult mai inteligent. E normal pentru că el nu trebuia să îndure toate loviturile, nu simţea durere sau foame sau frică de lumina de sub uşă. Dar nu îi purta pică. Ştia, undeva, în adâncul lui că chiar de ar fi simţit toate astea tot ar fi mai puternic, mai curajos, mai inteligent decât el.

Putea să închidă ochii şi să îşi imagineze că nu este el cel care trăieşte viaţa asta. Îşi imagina că este altcineva. Un coleg de la şcoală care-l bătea mereu. Râdea şi se bucura de toate porcăriile ce i se întâmplă. Îşi bătea joc de el. Îi făcea numai glume proaste. Însă mai devreme sau mai târziu se trezea. De obicei plângea.

Lua bătaie la şcoală pentru că toţi ştiau că nu este nimeni care să îi ia apărarea. Îl scuipau, îi vorbeau urât, mai urinau pe el uneori, aruncau cu chiştoace în el sau stingeau ţigările de hainele şi pielea lui. Plîngea pe ascuns şi încerca să îşi ascundă urmele de EL şi EA. Când a făcut prostia să le arate ce a păţit a luat o bătaie soră cu moartea. Nu a prea înţeles de ce, dar a băgat la cap că asta nu era o chestie care să îi privească pe EI. Şi nu putea să înţeleagă de ce ceilalţi se bazau pe părinţii lor. Uneori îi părea rău că nu are un frate mai mare. Dar după un timp i-a părut bine. Ar fi mâncat bătaie şi de la el, sigur.

Când a început să-l asculte pe cel căruia nu-i era frică de nimic lucrurile s-au mai liniştit, însă cei de la şcoală au început să-l evite şi când se luau de el o făceau cu ajutorul celor mult mai mici. Şi celor mici le era frică de el dar bomboanele, ciocolatele şi sandvişurile promise erau prea tentante. Sau frica de bătaie. Când s-a ridicat şi a lovit pentru prima dată un băiat care dădea în el s-a simţit ca EL. Mare, puternic, de neatins, Dumnezeu.

Mă-ta-i biserică!

L-a lovit între picioare. După ce i s-au împăienjenit ochii şi furia a pus stăpânire pe fiecare fibră din corp, a început să-i care pumni şi  picioare în neştire. Restul băieţilor s-au împrăştiat când au văzut turnura pe care a luat-o distracţia lor zilnică. L-a muşcat de umăr. Gustul de sânge l-a speriat. S-a ascuns în baie şi a început să tremure şi să plângă frecându-­şi neîncetat cu mâneca jegoasă gingiile şi limba. Apoi a început să râdă. Nu ştia exact de ce, dar era foarte bucuros şi se simţea foarte bine. De atunci a devenit foarte bun prieten cu el însuşi. Cel mai bun prieten.

A doua zi a fost bătut de fratele mai mare al băiatului. Nu s-a mai putut duce la ore în ziua aceea. A stat în spatele şcolii multe ore, până seara. S-a pişat şi s-a căcat pe el. S-a pişat sânge o săptămână. Merge puţin şchiop de atunci.

Na, mă, futu-ţi Dumnezeii mă-tii de jigodie! Futu-ţi morţii mă-tii de labagiu! Să te mai iei de frate-miu măi pulică că-ţi bag coaiele în cur şi te pişi pe urechi!

Copii se uitau la el şi râdeau. Nu ştia ce-l doare mai tare dar a ajuns la concluzia că loviturile îl dor foarte tare şi că vorbele şi râsetele lasă urme.

Dă-i mă că mă-sa-i curvă şi ta-su-i un pielea pulii!

Se pare că nu-l ştiau pe EL. Dacă l-ar fi ştiut s-ar fi căcat pe ei de frică aşa cum făcea el în fiecare seară.

Când a ajuns acasă s-a dus direct la el în cameră. Nu a putut să doarmă, aşa că a ascultat patul din cealaltă cameră scârţâind până ce EI au adormit. L-a întrebat EA dacă îi era foame şi la mormăitul lui de neînţeles de sub pătură a răspuns închizând uşa. A plâns până a adormit.

De atunci a decis să nu mai plângă. Amândoi au decis asta de fapt. Şi au mai decis să îşi ia revanşa. Dar asta nu a fost atunci. Asta s-au hotărât după ce au înţeles ce a însemnat acel pielea pulii.

l-am văzut pe tata azi. la lucru. şi am văzut cum a luat bătaie şi cum şi-au bătut joc de el. probabil că de aia iau şi eu bătaie. din cauza lui. EL e un ratat şi ei cred că şi eu sunt pentru că sunt fiu şi stau în casă cu el şi mă cheamă ca pe el. mi-a părut rău şi am fost trist. dar ştiu că eu nu sunt aşa. eu nu sunt pielea pulii.

Jurnal……08.22.2008

A aşteptat în întuneric ceva timp până ce a venit fratele mai mare. Ştia că pe acolo o să vină. L-a urmărit o săptămână. Oricum EI nu-l întrebau pe unde îşi pierde vremea. L-a lovit cu ranga după genunchi şi imediat l-a izbit în cap, în ceafă şi a plecat. Ştia că mai mult nu trebuia. A dormit foarte bine.

Când s-a dus la şcoală l-a văzut. Era tras la faţă, plâns, schimbat. I-a pus mâna în gât şi a văzut frica. Frica aia care îţi mănâncă maţele şi îţi dă senzaţia că faci pe tine. Şi a zâmbit.

Aşa mă simt eu mereu, măi pielea pulii!

Nu era bun la şcoală dar citea mult. Şi se uita la televizor mult. Ştia multe dar nu îl ajuta la nimic. L-au speriat criminalii în serie. Copilăriile lor. Ura îi urmărea toată viaţa. Şi frica. Moartea.

L-au bătut în seara aia foarte tare. EA a urlat la el că-i un prost că stă. EL mirosea a băutură şi avea un ochi vânăt.

Nu eşti al meu, mă! Nu eşti, Dumnezeii mă-tii!

Mă-sa dădea a lehamite din mână. EL s-a repezit la ea. A fugit în cameră şi s-a ascuns sub pat. După ceva timp a venit EA şi a început să-l tragă de păr şi să-l scuipe şi să-i dea palme peste obraji. EL îi dădea pumni şi picioare.

Cine dracu’ te-a dat, măi mucosule!?!

Îl dureau oasele, muşchii, intestinele, inima, ochii. Nu a plâns. Îl durea mintea, gândurile săpau în timpane, amintiri roşii zgâriau ochii umflaţi. Nu a plâns. Şi-au vorbit. Celălalt plângea. Îi păreau rău de el.

De mine.

PLângi!

Plânge mă!

Să plângi!

Să plângi, mă!

Nu a plâns.

Cuţitul cel mare era la locul lui.

Plânge, mă!

Gemetele LOR au acoperit orice sunet. Un miros de alcool stătut, de transpiraţie şi un iz scârbos de acru umplea aerul din cameră. EL era peste EA.

Plânge, mă!

A apucat cuţitul cu amândouă mâinile şi l-a ridicat deasupra capului.

Plânge, mă!

A trecut prin gâtul LUI şi s-a oprit în gîtul EI.

Plâng…e… mă….

Plân… uă…

Pl…

…

Oamenii nu mor de adevăratelea aşa uşor cum mor cei din filme. Ce glumă proastă. Se zbat. Gâlgâiesc. Dau din mâini şi din picioare. Tremură.

S-a cuibărit între ei. A tras mâna LUI şi a EI peste trupul lui înfrigurat. Ghemuit, cu picioarele prinse între mâini, între trupurile ce se răceau încet, strâns ca un cheag în sânge, a adormit.

În somn, a plâns.

Sase chipuri: Junky

3. Junky

Fugi!

Fugi! Aleargă futu-ţi gura mă-tii!

Cuţite ascuţite se împlîntau în plămînii extenuaţi.

O maşină de poliţie era pe urmele lui. Alerga ca un apucat, lovindu-se cu umerii de colţul clădirilor, aluncecînd prin bălţi, izbindu-se de tomberoane şi aurolaci.

Stai!!!

Stai, mă, nu auzi!?!

Nu îi era frică de faptul că putea fi prins şi că ar putea să stea cîteva ore la bulău, ci faptul că trebuia să arunce toată marfa pe care o avea la el îl înspăimînta. Crack, cocaină şi amfetamină suficientă cît să se încalţe cu două vieţi de bulău. Crack, cocaină şi amfetamină suficientă cît să se ţină el pe linia de plutire două luni de zile şi să facă şi ceva bani. Ca să nu se mai gîndească la datoria pe care o avea la dealării din zonă.

Fugi!

Fugi ratatul pizdii, fugi!

O maşină îl izbii în coaste cînd încercă să treacă strada. Lovitura nu a fost dureroasă, dar a scurtat foarte mult distanţa dintre gaborii ce-l urmăreau, care au profitat de situaţie şi au ieşit din maşină. Şoldul şi coastele îl usturau.

Muie fraierilor!

Muie!

Tremurînd, arată degetul mijlociu curcanilor, încercînd un rînjet.

Trece prin faţa unui autobuz şi se aruncă în prima străduţă, nu înainte de a hohoti nebuneşte de bucurie cînd vede că în urma lui, un poliţist este luat pe sus de o maşină şi capul i se striveşte de caldarîm. Însă colegul lui nu se opreşte. Îl urmăreşte. E hotărît să-l prindă. Toată chestia a devenit personală acum. Iar el ştie că nu mai e decît o şansă ca să rezolve problema urmăririi.

Aleargă pe străzile înguste urmărind fiecare firidă, fiecare colţişor.

Am să te prind! Am să te prind, futu-ţi morţii mă-tii de drogat împuţit! Am să-ţi rup picioarele măi căcatule! Am să-ţi rup picioarele şi am să ţi le îndes în cur, în pizda mă-tii de avorton împuţit!

Respiră greu. Dar nu se lasă. O să-l prindă pe distrus. O să-l prindă şi o să-l facă să-i pară rău că s-a născut, că a pus mîna pe droguri, că a futut ceva în viaţa lui, că acum îl aleargă, că nu s-a predat, că există. O să-l facă să-i pară rău că străbunică-sa s-a născut!

Nu-l mai vede.

Unde a dispărut nenorocitul?

Unde eşti mă!

Mai rapid decît o clipire, o săgeată luminată macabru de lună îl izbeşte în frunte.

Zboară pe spate, tot avîntul fiind oprit de forţa răngii ce-l trînteşte. Craniul se umflă în părţi, un şuvoi de sînge i se strînge în tîmple, în ochi, în fălci, în urechi. Pielea se crapă. Plămînii se umflă şi se blochează. Ceafa se sfarmă de asfalt. Steluţe roşii, verzi, albastre, toată galaxia îi joacă în spatele pleoapelor.

Tremură.

Un tremur înfricoşător, morbid, implacabil îi atacă oasele.

Gura mă-tii!!!

Loveşte fără milă. Năprasnic. Puternic. Hotărît.

Gaborul zboară cu cracii în sus, sînge izvorînd instantaneu din fruntea spartă de drugul de fier ce i-a stopat avîntul.

Aterizează penibil, zburat pe spate, ca un taur izbit frontal de un tanc.

Hai măi muie, cine e mai tare!?!

Hă?

Hă!?!

Îl apucă de după cap şi îl trage în firida de unde îl aştepta. Zgomotul a făcut să se aprindă lumina de la parter dar pe el nu îl interesează asta. Are lucruri mai importante de făcut.

Peretele are o bordură, bordură de care dinţii se sparg cu un sunet sec. Buzele crăpate intră între cioturile rămase. Gingiile sunt zgîriate de marginea bordurii, sfărîmînd maxilarul.

Aaaaaaaaaahhhhhhhh!!!

O durere groaznică îl străpunge. Capul i se umflă explodînd în gheizere de sînge din gură. Buzele îi atîrnă. În gît simte bucăţi de dinţi. Bucăţi de dinţi care-l îneacă, îi zgîrie esofagul. Adrenalina s-a dus demult, frica şi panica îl stăpîneşte acum.

Cine e şeful acum!?!

Cine e cel mai tare acum!?!

Bocancii îşi fac treaba din plin. Oasele capului rezistă foarte bine la fiecare lovitură dată. La fel şi muşchii gîtului. Capul curcanului se ţine bine, tare, ţeapăn. Dacă nu ar fi sigur că i se pare, ar crede chiar că labagiul încearcă să se ridice.

Durere. Frică. M. cea mică. E. iubita lui. Spaimă. Durere.

Te omor, mă!

Imagini aduse din străfundul memoriei îi aduc aminte de familia ce probabil că îl aşteaptă acum acasă. Fetiţa lui. Lumina ochilor săi. Darul nepreţuit al vieţii sale.

M. M. M!!!

Căcatul încearcă să se ridice. Pare că are suficientă putere să se ridice. Chiar după toate bucăţile ce le-a primit. Nu mai poate să continue mult aşa. E prea obosit din cauza drogului. Din cauza alergăturii. Din cauza puseului brusc de adrenalină.

Caută febril pistolul. Caută cureaua. Tocul. Smulge încuietoarea. Nu ştie cum se armează o armă, dar un al şaselea simţ îl ajută şi în urma bîjbîielilor se produce un declic metalic.

Ţinteşte.

O secundă. Mai puţin de o secundă a durat de la flacăra albă ce a ieşit pe ţeava armei îndreptată către ochii lui. Mai puţin de o secundă. Un sfert de secundă lung cît o eternitate. O eternitate în care a văzut-o pe M. pe E. una în braţe celeilalte, zîmbind, cu ochii mari, plini de iubire, aşteptîndu-l.

Vâ iubesc.

O eternitate în care a simţit metalul cald cum îi pătrunde ochiul drept. Cum îi sparge şi arde globul ocular care se scurge pe obraz. Cum intră în os şi împrăştie mii de ace în creier. Cum o durere ascuţită de măsea îi paralizează măinile şi picioarele. O durere ce îl scoate din corp o dată cu glonţul ce iese prin partea cealaltă a craniului, strivindu-se de perete.

O eternitate ce l-a făcut să-şi vadă creierii zburaţi pe cămaşa drogatului, pe asfalt, pe geamul de deasupra lui.

Fugi!

Fugi!

Fugi!

Bucăţi de creier pe obraz, în ochi, pe buze. Sînge cald pe gît. Culorile se pierd, se spală, se scurg demenţial de pe retină.

Cadavrul nu vrea să rămînă în spae. Se îndepărtează de el dar se pare că tot în spatele lui se află. O Sodomă şi Gomora bîntuitoare, urmăritoare, răzbunătoare îi calcă pe urme.

De fiecare dată cînd întoarce capul cadavrul se repede către el dar închide ochii la timp, îşi întoarce privirea la momentul oportun. Şi cadavrul mai rămîne un timp în urmă.

Fugi!

Fugi!

Fugi!

Imaginile tremură. Străzile se îngustează şi se lărgesc într-un ritm de dans tribal, sălbatic. Totul se prăbuşeşte într-un caleidoscop ameţitor. Tomberoane. Bălţi. Pete de sînge. Cocaină. Jaruri de la ţigări. Balcoane. Lumini. Blocuri. Stele.

Străzile se unduiesc lasciv. Stînga. Dreapta. Cercuri. Orizontal. Vertical. Hăuri. Haos.

Şi o uşă. O lumină chinuitor de murdară.

Ce dracu?

Era căzută într-o poziţie fetală. Plină de sînge, excremente, spermă, vomă. Un plic cu cocaină. Nişte bani. Ţigări. Păr murdar împrăştiat pe caldarîm în jeg.

Respiră.

Plînge.

Respiră.

Plînge.

Ridic-o!

Ridic-o!

Ridic-o!

Să-mi bag pula!

Îi ia repede lucrurile şi i le îndeasă în poşetă. O ia de subţiori şi o ridică. Nu reacţionează. O scutură şi o prinde de faţă: Hei! Hei! Hei!

Ochi goi ca de mort îl străpung. Cadavrul îi respiră creier în ceafă.

Să-mi bag pula!

Hai mă! Poţi să mergi? Hai! Hai mai repede!

Întunericul se îngrămădeşte în bălţi. Petele negre de frică şi mister aleargă alături de ei. Firme de pub-uri scrijelesc scoarţa cerebrală şi nasc fantasme.

Intră într-un bar.

Un loc mai ascuns. Mai întunecos. Întunericul face bine. Acum.

Miroase a tutun, a iarbă, a transpiraţie, a alcool, a vomă, a stătut.

A frică.

A moarte.

Stai aici. Mă duc pînă la baie şi îţi aduc ceva de băut.

Dă din cap că a înţeles.

Ochii celor ce sunt în bar sunt cleioşi. Se lipesc de el. De hainele lui. De piele. De firele de păr transpirate şi murdare de sînge. Urmăresc avizi şi-şi trag seva din frica şi mizeria lui.

Să-mi bag pula!

Să-mi bag pula!

Să-mi bag pula!

Închide uşa de la baie şi se prăbuşeşte în genuchi. Vomită lung şi dureros. Gustul acru de acid gastric îi transmite fulgere în ochi. Spasmele îi strîng tîmplele, îi bat timpanele. Dinţii se izbesc unii de alţii într-un tremur incontrolabil. Lacrimile curăţă WC-ul jegos.

Se prăbuşeşte în poziţie fetală, tremurînd, sughiţînd, plîngînd ca un copil.

Mamă…

Mamă…

Mami…

Mami…

Întredeschide un ochi pentru a-l lipi de marginea vasului de toaletă. O mînă uscată, bătrînă, cu unghii îngrijite, cu o verighetă subţire, caută un punct de sprijin. Se ridică încet, interminabil de încet.

Mamă…

Chipul ce apare îi este cunoscut. Foarte cunoscut. Chipul aduce amintiri. Readuce amintiri la suprafaţă. Amintiri vechi, şterse, imagini neclare încep să curgă rapid, iar chipul se tranformă pe măsură ce amintirile sunt din ce in ce mai recente.

Mamă…

E mama. E mama. Mama.

E mama. Şi zîmbeşte. Zîmbetul ei cald, liniştitor, dulce, adormitor.

Imaginea începe să tremure, să se marească şi să se micşoreze. Se topeşte şi se reface la loc. Se dilată şi se strînge.

Mamă…

Mama îşi revine şi-şi pune bărbia, jucăuş, pe marginea de porţelan. Zîmbeşte larg, iar printre cei doi dinţi lipsă de cînd l-a născut, el vede capacul de la WC.

Şi totul se prăbuşeşte într-un vîrtej de apă trasă şi un amestec de mizerie.

Mamăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăă!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

E în regulă. E în regulă.

Două mâini îl cuprind şi lacrimile se strîng în ele. Şi lumea e cuprinsă în ele.

E în regulă. E în regulă.

Şase chipuri: Poponarul

1. 

2. Poponarul

Au ieşit din bar ţinîndu-se de mînă. Ca de obicei. Se sărutau zîmbind şi se atingeau de fiecare dată cînd se uitau în ochi, aducîndu-şi aminte cum au făcut dragoste în baia barului. Cum s-au penetrat unul pe altul, cum s-au iubit tandru, cum s-au gustat unul pe altul, ştiind exact cum ar vrea celălalt să fie atins. Ca şi cum ar fi făcut dragoste fiecare cu el însuşi. Se iubeau nefăcînd diferenţa la nivel somatic. Degetele atingeau pielea unuia prin pielea celuilalt. Spasmele ajungeau de la unul la celălalt prin acelaşi corp. Anticipau fiecare tremur, geamăt, clipă de plăcere, sorbind senzaţiile născute dintre ei, senzaţii luate din afară, explodînd înăuntru, între, spre ei.

O seară normală. Ca de obicei stăteau pe banca lor, banca unde s-au întîlnit prima dată, unde pentru prima dată N i-a cerut o ţigară lui B, banca unde pentru prima dată şi-au dat seama că sunt amîndoi la fel, fără să spună nici unul nici un cuvînt. Banca unde s-au sărutat prima dată, unde li s-au ciocnit dinţii şi un firicel de sînge a trecut de pe o limbă pe alta. Banca unde B l-a primit pentru prima dată pe N în el, banca unde B a muşcat din braţ de durerea dulce ce îi provoca atîta plăcere iubitului său. Banca unde B a gustat din N, unde l-a dezmierdat făcîndu-l să tremure sub febra plăcerii de a dărui cel mai ascuns şi scump suc, suc ce B l-a luat ca pe o ofrandă supremă închinată iubirii lui, suc ce s-a păstrat pe papilele lui gustative în acea noapte cînd se mîngîia transpirat cu gîndul la B.

Ca de obicei, se ţineau de mînă şi-şi şopteau promisiuni. Doar că de data asta nu au mai ajuns să facă dragoste. De data asta o pereche de bocanci veniţi din noapte l-au lovit pe N în testicole, aruncîndu-l pe jos, horcăind şi tuşind. Nişte pumni de pe care inele mari rînjeau morbid, au spart arcadele lui B, i-au scos trei dinţi, spart buzele şi timpanul urechii stîngi. Indivizi invizibili, dar rapizi şi cruzi, puternici şi meticuloşi, izbeau în N, făcînd să izvorească gheizere de sînge din corpul lui frumos. L-au sodomizat cu o ţeava de metal, rupînd şi nimicind înlăuntrul lui. Lacrimi şi icnete, răgete animalice şi sunete înfundate se auzea dinspre masa diformă de carne ce era N acum. Iar B se uita la el, printr-o perdea de sînge în timp ce un lanţ gros îi strivea pomeţii, îi smulgea bucăţi de scalp şi îi sfărîma coastele. Neputincios, întindea plîngînd o mînă patru degete rupte şi umflate, încercînd să-l cuprindă în palmă şi să-l ascundă la piept, să-l apere de animalele ce-l tocau pe iubitul său. Dar nu a putu să facă nimic. Nimic. Nici măcar atunci cînd l-au apucat şi l-au aruncat, leşinat, în rîu. Nici măcar atunci. Nu a putut nici măcar să urle. Doar un sunet mut, gîtuit, un scîncet auzit doar de inima şi sufletul lui spart în milioane de bucăţi.

N era frumos. Înalt, bine făcut, cu o faţă blîndă şi cu nişte ochi în care te oglindeai mereu, fără nici un pic de efort. Ochi limpezi şi calzi, ochi care vorbeau iubirea chiar şi atunci cînd nu spunea nimic sau era nervos. Ochi care dădeau zîmbetului său căldură şi pace. Părul lung, atent îngrijit, pieptănat în aşa fel încît o parte din el îi cădea pe frunte şi pe ochi, ascunzînd jumătate din comoara ce putea să aducă liniştea deplină. Mîini puternice cu degete tandre şi atente la tot ce făceau. Un adevărat magician al atingerilor fine, un născător de arcuri electrice în fiecare por ce-l dezmierda. Pieptul şi abdomenul lui musculos, acoperit de fire de păr negre, scurte şi gîdilitoare, aţîţau pasiuni şi călduri în vintre. Perfecţiunea corpului său trezea dorinţa cu viteza cu care pleca un glonţ de pe ţeava unei arme. Fesele rotunde şi ferme, fese între care se ascundea locul ce putea să înebunească orice puritan, loc ce mirosea atît de bine şi te făcea să-ţi pierzi orice umbră de raţiune, făcîndute să vrei să-l guşti la nesfîrşit, sentimentul de saturaţie nefiind nici măcar întrevăzut vreodată.

Ahh, N! înger căzut în braţele mele. Rugăciunile mele întremate în carne şi oase, în piele şi unghii, în buze moi şi dulci, în adîncuri răscolitoare şi tremurînde. Minune vie. Icoană şi zeu. Idol al iubirii, stăpîn al fiorilor, rege peste trupul şi sufletul meu!

Unde eşti putere a braţelor mele!?!

Unde eşti tu abur de vis şi somn al raţiunii!?!

Unde eşti motor al gambelor mele, focul meu divin!?!

Unde eşti tu, cel ce păstrează în palmele, ochii, buzele, pielea sa, cheile către paradisul clipelor infinite!?!

Un picior îl împinge.

Ahhh…

Hei, poponarule, ridică-te, tu-ţi gura mătii de stricat!

O durere ascuţită îi săgetează singura pleoapă ce o poate ridica. O uniformă de poliţist străbate prin ochiul lui şi construieşte o imagine salvatoare în creierul înecat în durere.

Ajutor! Ajutor! Prietenul meu. N. salvaţi-l. e bătut. În apă. Ajutor! Ajutaţi-mă! Ajutaţi-l!

Ajisifjpdmhashhhhfjklhhhmffff!

Ce pula mea mormăie ăsta aici bă! Bagă-l în dubă. Cred că e drogat. S-o fi certat cu gagicuţul lui şi i-o fi făcut ăla felul. Curvă masculină.

Nuuuu!!! Nuuuu!!!

Sunetele mute răsunau în mintea lui, sunete pierdute undeva într-un noian de durere. Cuvinte scrise pe o tablă neagră în urma cărora se freca un burete ce murdărea cu alb forma literelor.

Nu mai avea pantalonii pe el şi din anus i se scurgea sînge, un şuvoi de sînge gros ce mirosea urît.

Pleoapa îi cade obosită cînd două braţe îl apucă brutal şi-l ridică.

N. N. nu mă lăsa singur. N. mă doare. unde eşti, N? Iubitule. mă doare.

Ce mă cu ăsta? De unde l-aţi cules?

Din parcul central. O fi avut vre-o ceartă cu gagiu-su şi i-o fi dat o lecţie. Nu şti cum sunt ăştia? În pula mea de degeneraţi. Cred că e şi drogat.

Păi, trimiteţi-l la un spital. Uite-l cum arată.

Pentru? Lasă că o noapte la noi nu o să-i strice. Să-şi aducă aminte că e om, nu animal, poponarul dracului.

Poate îţi moare aici.

Moare pe dracu.

Ăştia-s rezistenţi, parcă ar fi intrat dracu-n ei. Pun pariu că i-a plăcut cînd i-a rupt ăla curul.

Măcar daţi-i o pereche de pantaloni că mi-e scîrbă de el cînd îl văd tot plin de borală, sînge şi căcat.

Am găsit o jachetă. Are suficient. Să-i vină mintea la cap la idiot.

N. te simt. simt mirosul tău. mirosul tău atît de dulce. unde eşti. ia-mă-n braţe. nu mă lăsa pradă durerii. sărută-mă N. strînge-mă tare să uit de tot. N. N. N?

În celulă era frig. Acoperit cu o jachetă, jachetă ce o strînge la piept, agăţat de ea, respirînd prin ea, cu fesele lipite de cimentul ud şi rece, încearcă să pună în ordine tot ce s-a întîmplat. Tot corpul îi este un vulcan din care durerea erupe continuu. Aude voci ce par să-l întrebe ceva, dar creierul nu poate înţelege nimic. Nu ajunge nimic la el. Urechile receptează dar nimic nu poate fi tradus, făcut înţeles. Nimic nu răzbate de după perdeaua de foc ce îi sufocă neuronii. Focare de senzaţii ucigătoare sunt imposibil de localizat. Totul doare ca o durere de dinţi, de cap, de ficat, inimă, stomac, os rupt, deget fărîmat, suflet.

Zi mă animalule, ce s-a întîmplat? Vorbeşte, futu-ţi gura mătii, că de nu stai aici toată noaptea!

Ştie că poate să vorbească. Cel puţin ştia. Ştia să vorbească. Însă nici măcar în minte nu i se mai formează cuvinte. Este incapabil să formeze cuvinte. Nici măcar imaginile nu îi mai spun nimic. Creierul îi este blocat pe alte percepţii. Transformă absolut tot ce primeşte în burghie sfredelitoare ce îi ard sinapsele, strivesc neuronii, nivelează circumvoluţiunile.

O palmă îl trînsteşte într-o parte. Obrazul umflat se lipeşte de ciment şi o mică parte din durere pare să se estompeze. Pentru o clipă.

Lasă-l mă să se gîndească şi după aia poate o să-şi dea seama că e spre binele lui să vorbească.

Se aude o izbitură a unei uşi ce o resimte în coaste. O cheie şi nişte paşi grei ce se îndepărtează. Şi nişte rîsete cîineşti.

Simte alte prezenţe în cameră. Frica îşi face loc prin fiecare por din corp.

Îi străbate oasele şi le inundă cu brutalitate. Frica îi cuprinde plămînii şi îi încorsetează cu ghearele ei ascuţite.

Se ridică chinuit în fund. Încearcă să privească, dar pleoapa nu răspunde.

Se strînge şi se lipeşte de perete.

Îşi strînge picioarele sub el, mîinile cuprind gambele, fruntea se aşează pe genunchi.

Se aud paşi. Mari. Apăsători. Vin către el. Se opresc, dar caută ceva. Găsesc şi se un jet cald şi gros începe să-i curgă pe frunte în jos. Îi pătrunde printre buze şi simte gustul sărat al lichidului ce-l împroaşcă scîrbos peste tot. Nu poate să-şi mişte limba şi nici să scuipe. Se leagănă în neştire sub duşul uman.

Căcatule!

Jeg!

Uite bă cum arată jegul ăsta. Are găozul desfiinţat. Se cacă pe el, poponar jegos. Ia frate nişte apă sfîntă să te speli, căcănar împuţit.

Un zgomot ciudat vine de undeva de sus şi se sfîrşeşte pe obrazul lui şi pe ochi, un zgomot ce se materializează într-un material vîscos.

Eşti o flegmă!

Se înghesuie cît mai mult în poziţia în care s-a adunat. Lacrimi mari se adună pe sub pleoape. Unele reuşesc să iasă şi să spele flegma şi urina. Altele rămîn în spatele pielii umflate.

te iubesc N. mereu am să te iubesc. am să te caut. vom fi împreună. pentru totdeauna. Şi nu îţi v-a mai face nimeni nici un rău. o să fim numai noi. doar noi. noi doi. singuri. Şi o să ne iubim. te iubesc N. am să te caut N. am să te găsesc…

Şase chipuri: Curva

1. Curva

Soarele şi-a făcut, nu se ştie cum, loc pe lângă draperie şi o bate direct în ochi.

Mormăie îmbufnată, se întinde şi-şi trage pătura peste cap.

Un miros de spermă şi lichid vaginal îi invadează nările. Strâmbă din nas şi înjurând cu năduf, aruncă cuvertura la o parte şi se ridică. Se freacă la ochi şi caută ţigările.

Futu-ţi gura mă-tii de idiot.

Clientul de aseară i-a fumat mai bine de jumătate de pachet de ţigări.

Jegu’ dracului!.

Camera e vraişte. Cu mişcări mecanice şi plictisite, strânge lenjeria şi o aruncă în maşina de spălat. Se aşează pe WC şi un jet gros de urină îşi face loc printre labii, împroşcând galben vasul. Se şterge precaută, aruncă hârtia şi rămâne pe budă, sprijinită de bazin, scoţând rotocoale de fum. Din oglindă o priveşte un chip obosit şi cu cearcăne. Privirea îi cade pe un pliculeţ cu cocaină ce stătea uitat lângă periuţa de dinţi. Zâmbeşte. Pregăteşte o linie lungă şi groasă pe marginea chiuvetei şi o trage direct cu nara. Nişte fire de păr îi intră în nas şi strănută scuipând cocaina.

Băga-mi-aş pula!.

Mai pune o linie dar de data asta ia o bancnotă de 50 de lei de pe masa din sufragerie. Trage tot şi de data asta praful se duce pe gât în jos, inflamându-i mucoasa. Dă drumul la duş şi se lasă stropită de apa caldă.

“There are nine million bicycles in Beijing,

That’s a fact,

It’s a thing we can’t deny,

Like the fact that I will love you till I die.”

Cântă înnăbuşit în timp ce se spală cu atenţie. Degetele întind repede gelul de duş pe picioare, pe sâni, la şubţiori, pe gât, zăbovind între pulpe producând zgomote perverse. Se spală temeinic şi în forţă. Apa curge de pe ea şi umple podeaua băii de picuri.

Sună un telefon.

Da.

La patru?

Ok.

Dar de data asta nu vreau la mine.

Şi vreau 30 de grame de data asta.

La bani e OK.

Ca şi pînă acum.

Te-am pupat.

Ceau.

Pune telefonul pe masă. Îşi aprinde o ţigară. Se duce la baie, mai trage o linie şi se uită în oglindă. Lung. Prelung. Îndelungat. Oglinda tremură. Faţa ei tremură. Se cutremură şi-şi strînge fălcile. Ochii pătrund reflecţia iar reflecţia începe să urle. Urle. Zbiară. Zbiară cu scrîşnete de dinţi, cu sunete uscate, dintr-un gît sucit, strîns, strunit de infinitul pupilelor dilatate.

CCCCCOOOOPPPPIIIIILLLLLăăăăăăăăăăăăăăăăăhhhhhhhhhh!!!!!!!

MIcă. E mică. Buze se apleacă. O sărută pe frunte. Te iubesc. Pătura îi trece de obraz. Lasă lumina aprinsă. Te iubesc.

Cînd se ridică, un şuvoi gros de sînge îi curge pe picior în jos. Lacrimi. Obraji murdari, brăzdaţi de lacrimi. Două mîini o ridică. Puternice. Mari. Tata. Nu mai plînge. Nu s-a întîmplat nimic. Înţepături de la părul de pe faţă pe pleoape, pe nas, pe buze.

O păpuşă. Îi coase haine. Cu cineva. Cu mama. Se înţeapă. Se sperie. Rîsete. Un sărut zgomotos. E la fel de frumoasă ca tine.

Cadouri. Miros de brad. Ace ce înţeapă palmele ce bîjbîiesc după pachetele colorate. Un puzzle!

E cald. Mîna ce o ţine nu se lasă înduplecată să îi ia o îngheţată. Te rog! Te rooog! Din cornet se prelinge îngheţată pe mînă. Pe toată mîna. E moale şi îi cade pe rochie. O murdăreşte. Plînge. Lacrimi.

Ciocolată. Întinsă pe toată faţa. O poză. Rîde. Rîd. Păpuşă de ciocolată.

Sînge. Pe hîrtia igienică. A făcut pipi sînge. Eşti Femeie. Ca mama.

Te iubesc. Mîini ce o ating. O fac să tremure. O pătrund. Usturime. Frică. Corp moale. Cald. Plăcere şi tremur. Tremur şi sudoare. Sunt femeie.

Te iubesc. Doi.

Te iubesc. Trei.

Patru.

Cinci.

Şase.

Te iubesc. Şapte.

Sunt femeie.

Opt.

Nouă.

Sunt femeie.

Eşti o curvă!

Ia cinci sute de mii de aici să te mai speli şi tu dracului! Tîrîtură.

Curvemeie. Femeicurvă. Copilă. Curvfemeicopilă. Ă. Ă. Ă.

Stomacul i se strînge violent. Vomită direct în chiuvetă, un lichid gros, colorat, cu bucăţi de mîncare nedigerată. Se loveşte cu fruntea de robinet. Lacrimi mari îi curg pe obraji. Cad în chiuvetă şi se amestecă cu voma. Curvemeiecopilă.

Amintiri cangrenoase aduc miros de putred şi trezesc răni ce zgîrie globii oculari pe dinăuntru.

Mintea supurează, ochii curg, buzele şi obrajii îi sunt murdari şi reci de la faianţa pe care şi-a izbit chipul.

Doi gîndaci maronii, mari, urîţi, scormonitori îi caută nările.

Mizeria e înăuntru. Înăuntru e mizerie. Iar gîndacii îşi caută familia.

Singurul punct de reper este o uşă întredeschisă. Culoarul întunecat, împuţit, o strînge şi o împinge către lumină ca un uter intrat în travaliu.

Hai fetiţo! Pe tine te aşteptam.

Un rînjet animalic, galben şi urît mirositor întîmpină femeia. Copila e lasată afară.

Intră într-o cameră în care se află mai bine de o duzină de bărbaţi care stau pe canapele sau în picioare, fumează şi beau, trag cocaină şi amfetamină. Nu mai mulţi ca de obicei.

O să aibe nevoie de mai multe linii în seara asta. Ştie.

Presimte.

Simte.

În faţa oglinzii imense îsi retuşează fardul. Lîngă ea, încă trei femei fac acelaşi lucru. Rînjetul apare pe după uşă, se lăţeşte galben şi le aruncă o pungă plină cu cocaină.

Una dintre ele, care aduce foarte mult a puştoaică se repede la praf şi-şi face o linie lungă şi groasă ce o trage imediat, înecîndu-se puţin din cauza avalanşei ce i-a intrat în nas.

Pupilele i se dilată, muşchii se relaxează, un zîmbet tîmp înfloreşte pe faţa ştearsă deodată de substanţa ce îi invadează sîngele.

Se uită la puştoaică.

Se uită în oglindă.

Se uită la praf.

Şase linii o să îi ajungă.

Şase.

Şase.

Şase.

Nările o ustură, dar insistă meticulos. Nu se pierde nimic.

O uşoară ceată îi acoperă privirea.

O nemărginită uşurare îi invadează mintea şi corpul.

Îsi aranjează sutienul, alungă chipul palid şi irişii scrutători şi zboară în camera unde mugete încep să se audă de departe direct în creierul ei.

Trei mîini o trag de haine. Le împinge şi începe să danseze în faţa a patru bărbaţi.

Dansează.

Se învîrte, îşi plimbă degetele pe feţele lor îndepărtate, şoldurile provoacă erecţii, fesele trezesc pasiuni.

Colaje şi bucăţi deformate de imagini încep să i se deruleze prin faţa retinei inflamate.

Vaginul îi este invadat de cărnuri tari cărora i se opun noduri în gît şi convulsii abdominale.

Buzele îi sunt murdare de roşeaţa unui ruj. Gîtul o doare şi ustură. Sînii îşi pierd frăgezimea.

E pătrunsă, străpunsă, răpusă, supusă, ruptă.

Fibre minuscule din corpul ei cedează şi sîngele îi este violat de sucuri străine.

Mirosuri neprietenoase i se impregnează în piele.

O oră?

Două?

Trei?

Un corp ferfeniţit pierde noţiunea timpului.

Din ea curg lichide amestecate. Sînge de pe sîni, abdomen, braţe, spate, pulpe.

Sperma iese din vagin cu bolboroseli jignitoare, acuzatoare.

Anusul nu mai poate fi controlat şi ea este scuturată de un tremur dureros, incontrolabil.

Sînge, spermă, excremente se preling în scurgerea de la duş.

Apa arde urmele adînci ale unor lacrimi uitate pe obraji şi-n colţul ochilor.

Un rînjet animalic, galben şi urît mirositor îi intinde un plic gros.

Ne vedem săptămîna viitoare fetiţo.

În hol nu mai e nimeni.

Coboară scările cu ochii închişi.

Îşi aprinde o ţigară cînd ajunge în stradă.

O ploaie măruntă şi densă îi lipeşte genele.

Buzele scuipă picături de apă şi salivă.

O linie.

O linie.

Două.

Se trage într-o străduţă, lîngă nişte tomberoane.

Mirosul de gunoi putrezind, de jeg, de moarte o împresoară. Sună dureros de familiar. Sună a vis.

Sună a durere.

Sună a EA.

Desface plicul de plastic şi-şi pune pe mînă o grămăjoară de praf alb.

Mamă.

Tată.

Tu.

Fetiţo.

Copilă.

Ă.

Ă.

Ă.

Se trage lîngă tomberoane şi lasă gustul fetid al mizeriei să-i pătrundă în carne.

Îşi strînge picioarele sub ea, măinile cuprind gambele, fruntea se aşează pe genunchi.

Tremur. Frig. Frică.

O mînă micuţă îi trece prin păr.

Nişte aşternuturi albe şi imaginea unui coşmar cu monştri sunt aduse de o fetiţă ce se uită la ea cu ochii mari şi pupilele dilatate. Lacrimile sunt mai mari decît picurii de ploaie.

Şi ploaia se opreşte în dreptul copilei ce plînge alb-negru.

Într-un canal, apa cară spermă, excremente, sînge şi lacrimi.