A fost Mindruta in Timisoara?

Nu îmi vine să cred că a fost așa de puțină lume la lansarea cărții Ce n-a avut loc în prompter al lui Lucian Mîndruță. Da, da, Lucian Mîndruță a fost în Timișoara la Cartea de nisip la orele 19 fix pe 25 aprilie. Au fost maxim 10 oameni… și a fost una dintre cele mai reușite lansări la care am participat vreodată.

Nu pot să nu mă întreb de ce apetitul timișorenilor față de evenimentele culturale este atât de scăzut. La Cartea de nisip au fost nume cu rezonanță, scriitori importanți, evenimente foarte interesante însă, din păcate, vine foarte puțină lume. Nu există interes? Cultura nu mai este prioritară pentru publicul din urbea noastră? Ce se întâmplă cu Timișoara?

Nu pot să nu mă întristez și să nu mă doară faptul că se schimbă părerile în legătură cu publicul avid de evenimente din Timișoara. Începem să nu mai fim considerați însetați de cultură, de carte, de evenimente literare, de lansări de carte. I-am avut ca invitați pe directorii editurilor Rao și Polirom, invitați care au fost încântați de ce poate oferi librăria atât din punct de vedere al spațiului cât și al modului de prezentare a cărților. Din păcate au fost dezamăgiți de prezența publicului la lansări… Ce se întâmplă? Din păcate, aceste lucruri se aud și numai bine și cinste nu ne fac…

După cum probabil s-a auzit Vladimir Sorokin și Esterhazy vor veni în România la Neptun. Mi-am dorit foarte mult ca Sorokin să ajungă şi în Timișoara însă din păcate nu o să vină. Nu o să vină atât datorită distanței cât și marelui semn de întrebare care constă în eventualul fiasco al evenimentului… Din fericire Esterhayz s-ar putea să vină, culmea, pentru prima dată în Timișoara, dar nu pot să spun sigur când și dacă chiar o să fie posibilă venirea sa… Păcat, trist, deprimant, cum vreți, dar foarte, foarte adevărat.

Dar să revin la lansarea d-lui Mîndruță. Doresc să vă povestesc despre eveniment pentru că Mîndruță știristul sau Bâlbuță de la Cronică nu se compară cu Mîndruță scriitorul, mă scuzați, jurnalistul pentru că scriitor încă, nici măcar el, nu se consideră. E o adevărată plăcere să îl asculți pentru că nu încearcă să facă prozeliți, nu devine un zarzavagiu când i se propune din public să-și vândă cartea, etc. Este un tip cât se poate de simpatic, cult, cu mult bun simț, citit și cu o bogată cultură generală, poate să-ți vorbească despre primele calculatoare apărute în România la fel cum îți poate povesti de Freud și de părerea acestuia despre religie. Singurul lui mare, maaaaaare defect este că apare la televizor și prezintă știrile, că o are drept colegă pe Răduleasca, că lucrează la o televiziune sub patronajul lui Voiculescu, că știrile de la Antenă sunt adeseori tâmpite, etc. Faceți abstracție de toate astea, citiți cartea și articolele sale din Dilema Veche și o să descoperiți un cu totul și cu totul alt Mîndruță. Descoperiți-l așa cum l-am descoperit și eu și nu o să vă pară rău. Poate nu o să vă mai uitați la știrile prezentate de el dar în mod sigur o să aveți o altă imagine despre Lucian Mîndruță. Gândiți-vă că adoră Terry Pratchett. Dacă citiți altceva în tabloide să nu credeți. Am avut o discuție privată între 12 ochi cu el despre Pratchett și cărțile sale.

Recomand Ce n-a avut loc în prompter nu datorită faptului că a fost la noi în librărie ci pentru că merită o șansă, merită să fie descoperit adevăratul Mîndruță, omul care-și permite să fie puțin mai idealist decât îți permite timpul, omul care propune să închizi televizorul și să pui mâna pe o carte, omul care nu suportă să i se facă complimente și preferă să primească ironii, ironii la care să participe și să facă cât mai mult haz. Regăsiți articolele din Dilema veche, articole refăcute, adăugite special pentru acest volum și nu o să vă pară rău. Mie nu mi-a părut.

P.S. Dacă cineva crede că încerc să-i dedic vreo odă, se înșeală amarnic. Poate că ar fi foarte bine ca data viitoare când se va mai afla prin Timișoara să veniți să-l ascultați, să-l vedeți, să discutați cu el și o să înțelegeți termenii textului. Numa’ bine.

Dreptate să se facă!

În ultima vreme,cel puţin acum îl observ eu, s-a înrădăcinat un curent care se opune creaţiei literare româneşti, afirmând că toţi artiştii noştri se împart în două categorii: epigoni şi oameni ce şi-au greşit vocaţia. Încep acest eseu pentru a demonstra falsitatea primei afirmaţii şi inutilitatea celei de-a doua.

Bănuiesc că aţi auzit de Frank Herbert, primul scriitor care să fi obţinut atât un premiu Hugo cât şi unul Nebula, promotorul curentului New Age în SF ş.a.m.d. Oricare ar fi părerea dumneavoastră vis-a-vis de literatura speculativă nu s-ar putea nega valoarea sa ca scriitor dacă nu ar fi un amănunt să stea în faţa acestei distincţii. A plagiat deliberat un mare prozator român fără să recunoască niciodată acest lucru. Probabil că v-aţi şi dat seama, mă refer la Ion Creangă cu al său Harap-Alb. Nu vă uitaţi urât la cuvintele acestea; ştiu, am fost îndoctrinaţi să considerăm orice operă românească, inferioară oricăreia din străinătate, dar aveţi răbdare şi haideţi să stăm un pic la analizat cele două texte.

(Voi presupune că sunteţi deja familiarizaţi cu acţiunea basmului dacă nu şi cu cea a romanului Dune.)

Din cauză că Povestea lui Harap-Alb este un basm, registrul lexical aflat la îndemâna scriitorului nu deţinea anumiţi termeni care ar fi fost mai corecţi, forţându-l pe acesta să improvizeze. Astfel, prin faptul că Impăratul Verde este fratele mai mare al Regelui se sugerează o relaţie de vasalitate între cei doi, o relaţie deloc diferita de cea dintre casa Corrino, Împăratul Shaddam IV, şi casa Atreides, Ducele Leto I sau dintre acesta şi casa Harkonen. Moralitatea în basmul cult este de cele mai multe ori ambiguă, astfel relaţiile dintre împăraţi şi rege se schimbă, acomodând toate interacţiunile dintre Harkonnen, Atreides, Corrino şi fremeni. Imperiul Galactic prezentat în Dune este decâzut şi sfâşiat de intrigi interne, asemeni celui din basm, sugerând un timp primordial, haotic. Împăratul Shaddam cere casei Atreides să preia în stăpânire planeta Dune, pentru a se ocupa de operaţiunile de eploatare a mirodeniilor, obligând-o astfel să îşi părăsească planeta prietenoasă din centrul galaxiei pentru una deşertică de la marginea Imperiului. Acest detaliu este foarte important, deorece aminteşte atât de situaţiei fiilor Regelui care ar trebui să părăsească părintescul cămin unde ar duce o viaţă lipsită de grinji pentru a se confrunta cu probleme revigorării şi conducerii unui imperiu, dar şi mai mult, aduce aminte de un simbolism ermetic inserat cu măiestrie în Povestea lui Harap-Alb de către Ion Creangă şi preluat inconştient de Herbert, anume de Axis Mundi şi de relaţia dintre centru, esenţă, idee şi restul existenţei. Astfel Dune ocupă un loc aparte în ierarhia simbolistică a universului, aflându-se la marginea galaxiei, dar fiind în acelaşi timp un punct focal al lumii, un centru spiritual, la fel cum este Împărăţia Verde. Apoi, testul Cutiei Agoniei, aduce aminte de întâlnirea cu Regele deghizat în urs, deoarece părintele îi cunoaşte necesitatea chiar dacă îi va produce suferinţă fiului chiar dacă nu există niciun pericol real.

Ajungând la Paul nu cred că mai intră în discuţie asemănările dintre el şi Harap-Alb. Amândoi sunt mai maturi decât ar fi normal la vârsta lor încă din începutul textului, dar suferă transformări ce îi face să transceadă nivelul umanului. Amândoi îşi pierd devreme statului nobiliar şi în acelaşi timp identitatea(poate vă aduce aminte momentul când la prăbuşitea ornicopterului Paul are viziuni şi suferă o serie de transformări ce-l fac să afirme că nu mai este el cel dinainte), numai pentru ca în sfârşit să se căsătoarească cu fiica împăratului, devenind astfel conducătorii lumii. De asemenea încercările prin care trec sunt izbitoare în asemănare, foarte ilustrative fiind îmblănzirea viermelui de nisip şi descoperirea calului năzdrăvan. Sunt asemănări între acoliţii adunaţi pe parcursul călătoriei, fremenii fiind văzuţi drept brutali sălbatici cu apucături macabre. Şi oare faptul că spre final Paul bea Apa Morţii şi intră într-o stare de comatoză, fiind trezit de mama sa cu Apa Vieţii, moment în care îşi dezvăluie întreg potenţialul este o coincidenţă? Tot aici găsim şi cea mai evidentă asemănarea între mama lui Paul şi Sfânta Duminică.

Mai sunt multe de enumerat, atât în structura narativă, a personajelor cât şi în simbolistică, dar consider că este evidentă plagierea celui mai frumos şi subtil basm românesc, dar o plagiere lipsită de respect, ce uită esenţa operei iniţiale. Data viitoare vom descoperi sursa succesului lui Neal Gaiman, Luceafarul lui Eminescu.