Pederast- William S. Burroughs

Motto”

“Apocalipsa sunt eu!”

      yourdrug 26.06.2008

 

    Am făcut foarte greu rost de această carte. De fapt, cineva mi-a făcut rost de ea, cadou fiind de ziua mea. Nu pot să vă spun ce a trebuit să facă persoana respectivă pentru a procura, dar pot să vă spun că a stat la telefon cu cei de la depozit de la Polirom exasperîndu-i să o găsească. Un mic detaliu picant, menit a sublinia obsesia mea legată de acest autor. Cartea a costat 3.99 lei. Mai mult a fost efortul depus şi taxele poştale pentru o cărţulie groasă de 150 de pagini.

Pederast este aproape un roman de dragoste. Însă puţin mai “invers”. Este recunoscută afinitatatea autorului pentru bărbaţi şi  aventurile sale sexuale cu persoane de acelaşi sex. Am luat cartea în mînă puţin circumspect şi strîmbînd din nas. Ce să caute o carte din astea la mine în bibliotecă? What the fuck? Totuşi, m-am apucat să o citesc. În trei ore era gata. În trei ore l-am descoperit pe un Burroughs tare ciudat, dubios de amorezat, un ibovnic cu gust de mucus rectal plecat în căutare renumitului drog Yage.

Cartea este scrisă simplu, simplist, minimum de stil, o compoziţie la limita mediocrului. Şi atunci de ce scriu despre ea? De ce merită amintită? Pentru că e o poveste de dragoste născută din jeg, trăită şi-ngropată-n jeg. O poveste de dragoste în care personajul principal tremură în umbra drogului Yage şi în braţele unui iubit de ocazie, ibovnic care-l iubeşte conform unui contract.

Ok. Hai să vă spun de ce ar trebui să citiţi totuşi această carte ( carte care oricum nu cred că o mai puteţi găsi în librării ci doar prin biblioteci sau anticariate ): la începutul volumului William S. Burroughs se destăinuie. Nu am să bat monedă pe acest lucru. Nu îmi place să vorbesc despre omul Burroughs. Sunt alţii mult mai avizaţi, persoane care l-au cunoscut şi au cercetat mult mai mult decît am făcut-o eu ( vezi Allen Gingsberg ).

În concluzie… Concluzie? Humm… Un roman al durerii. Un roman al sfîrşitului şi al singurătăţii. Un roman al fricii de a fi singur. Un roman deviant care te aruncă în microcosmosul alienat al homosexualităţii. Nu te aştepta să înveţi ceva, nici să fi surprins. După mine e cel mai slab roman al lui Burroughs, dar asta nu înseamnă că nu merită menţionat şi răsfoit. Te costă trei ore. Cam cît ţi-ar lua să citeşti un număr din Dilema veche. Avînd în vedere ce articole apar în ultima vreme, nu ar fi o mare pierdere ratarea unui număr.

Junky- William S. Burroughs

 

Motto:

“Apocalipsa sunt eu!”

              yourdrug 23.06.2008

 

Junky- William S. Burroughs

 

 

 

    Cînd am citit Junky, mi-a rămas un gust amar. Nu mi-a plăcut deloc romanul şi l-am lăsat uitat uitat într-un colţ. Deşi am citit biografia lui Burroughs, la acel moment, nimic nu mă putea face să-l mai iau în mînă. Nu am să mă apuc să povestesc despre el, despre Burroughs, artistul universal, dependent de droguri, întemeietor al generaţiei Beat, deoarece nu vreau să fac aici o prezentare a omului Burroughs, artist complex şi plin de surprize. Tot ce am să spun este că scrisul i-a fost declanşat de un trăgaci: trăgaciul care a trimis glonţul ce a zburat creierii nevestei sale.

Junky este un roman autobiografic într-o măsură destul de mare. Burroughs “s-a luptat” cu dependenţa de morfină, heroină şi cocaină, vînzînd droguri pentru a-şi procura droguri. Drogul pentru Burroughs era un modus vivendi la cel mai înalt nivel. Ruperea de realitate şi încălcarea în mod repetat a legislaţiei americane privind deţinerea şi vînzarea de stupefiante, i-au adus lui Burroughs procese după procese. Lumea paralelă în care sălăşluia omul personaj Burroughs se găseşte în romanele sale. Iar Junky e scrisoarea de intenţie pentru admiterea în lumea Geniilor  Consumatori de Substanţe Interzise, lume în care îi regăsim pe Poe, Apollinaire, Castaneda, Ion Barbu ( da, da, acel Ion Barbu a fost consumator de opium ) şi alţii.

Stilistic, romanul Junky e nul. Puterea simplităţii loveşte cu bestialitate, reuşind să tîrască cititorul pe panta abruptă a dependenţei de drog, transformînd “boala” în instinct, “nevoia” e un mod de a trăi, dozele sunt la fel de importante şi imposibil de neimaginat ca şi mersul la baie, somnul şi mesele zilnice. Drogul este legat în mod direct de setea de sex. William Lee nu are nici o prejudecată cînd vine vorba de satisfacerea poftelor sexuale. Bisexual fiind, racolează tineri de pe stradă, plătindu-i şi dîndu-le droguri.

Romanul e schiţa unui suflet în căutare. O parabolă a unei perioade în care omul poate fi rătăcitor şi neastîmpărat. Detalii despre modul în care se fac tranzacţiile, cum se acoperă urmele, cum se prepară dozele, pot face deliciul publicului neavenit în căutare de senzaţii literare hardcore. Însă nu despre asta este vorba în Junky. Nu de asta se recomandă. Nu de asta eu îl consider pe Burroughs un Da Vinci modern.

Urmează recenzii la Pederast, Oraşele Nopţilor Purpurii, Ghemul Fundăturilor, ţărmurile Vestice si Prînzul Dezgolit.

Vă invit la o călătorie în imaginaţia debordantă a unui om ce poate să scurtcircuiteze sinapsele cu forţa şi explozia unui drog.