Romanul cocainei

Motto:

“Apocalipsa sunt eu!”

Yourdrug, 23.06.2008

De la bun început vreau să atrag atenţia asupra faptului că nu vreau să mă erijez într-un recenzor în adevăratul sens al cuvîntului. Am să încerc să retrăiesc fiecare sentiment ce l-am avut cînd am citit o carte. Fiecare tresărire ce am avut-o cînd am dat paginile. Nu am să emit judecăţi de valoare stilistice, iar dacă o voi face, se datorează unei deformări profesionale, unei istorii de cititor înrăit şi unui puseu de furie şi scîrbă faţă de ceea ce voi găsi între cele două coperţi şi în mintea unui autor.

Nu citesc neapărat cu sufletul, dar mintea mea acceptă sceptrul şi sabia demiurgului care a doborît în lume durerea de a fi OM.

Intelectual, nu am să accept nimic ce s-ar putea să transpire animalic şi să supureze imprecaţii cauzate de traume şi pudibonderii. Nu-mi asum vina pentru platfusul anumitor creiere şi tocmai acesta este motivul pentru care nu am să iert concepţii ştiinţifice cu pretenţii de a fi absolute şi universale, patetisme gratuite şi prefăcut benevole, truisme, gregarităţi lingivistice şi literare.

Vă mulţumesc.

Romanul cocainei- M. Agheev

Vadim Maslennikov. E înaintea junky-ului lui Burroughs, înaintea găştii lui Welsh, înaintea lui Thompson şi a lui frică şi dezgust în Vegas, înaintea lui Cocteau, înaintea generaţiei beat şi cu mult înaintea revoluţiei cocainei din anii ’60. Iar autorul lui e necunoscut. Din 1934, de cînd a fost publicat prima dată Romanul coainei, s-a presupus, s-a încercat să se afle indentitatea celui ce a semnat romanul. S-a crezut că e Nabokov, Bunin, Aldanov sau Levi. Însă nu despre asta vreau eu să scriu aici. În textul acesta nu o să găsiţi altceva decît cocaină. Cocaină şi Vadim Maslennikov. Cocaină, Vadim Maslennikov şi pe yourdrug, yourdrug aşa cum a trăit liniile presărate printre paginile cărţii. Cartea se găseşte pe rafturile din librării. La fel de bine s-ar pute găsi şi la dealerii de la colţ de stradă. Pentru cunoscători: romanul este un trip continuu. Pentru cititorii înrăiţi: toate paginile sunt îmbibate de cele mai duioase, crude, egoiste trăiri omeneşti.

Droguri? Droguri. Liceul. Viaţa cu oamenii din ea. Oamenii care îţi sunt prieteni, duşmani, apropiaţi, semicunoscuţi. Ei sunt drog. Şi ei sunt un drog. La un moment dat. În mai multe momente, pe un timp îndelungat.Vadim a fost la liceu iar din liceu Vadim devine cel dependent. Dependent de viaţă, dependent de oameni, dependent de orele petrecute departe de mama sa, de camera sa. Dependent de o aşa presupusă libertate. O persoană îţi poate schimba viaţa. Un Burkeviţ îti poate scurtcicuita sinapsele, distruge bruma de morală, să construiască o conduită, să te facă dependent de ceva, cineva de care nu vroiai să auzi, să ai de-a face, să-l cunoşti. Drogul anonim. Drogul indus subtil, subcutanat, înghiţit dintr-o întîmplare. Întîmplare crucială, păstrată pe retină, închisă în sertarele minţii, căpătînd luciri de icoană.

Droguri? Droguri. Femeia. Drogul perfect. Drogul maxim. Femeia care îţi înmoaie genunchii, care care îţi supune sufletul, mintea, carnea, sîngele. Sonia. Halucinogen şi psihotrop în stare pură. Intensă ca o linie groasă de cocaină. Pătrunzătoare ca praful ce îţi irită nările. Frumoasă, cutremurătoare, absolută ca o supradoză. O poveste de dragoste perfectă. Însă dependenţa are nevoie de timp. Dependenţa are nevoie de control. Dependenţa are nevoie de stăpînire şi slugărnicie. Toxicomanul se regenerează, regăsindu-se pe sine, regăsind rămăşiţele de mizerie uitate sub stratul gros de plăcere şi siguranţă. De linişte. De iubire.

Droguri? Droguri. Vadim nu are nevoie de drog. Vadim nu are nevoie de cocaină. Cocaina are nevoie de Vadim. Cocaina caută-n Vadim un iubit, un amant. Cocaina e singură. Cocaina este ca un parazit dar poate forma simbioza perfectă cu gazda ce o ţine numai pentru ea. Nările lui Vadim, catalizatorul ideal pentru universul crud şi utopic al prafului alb. Plămînii sunt ogorul în care zăpada sădeşte embrionul Vadim Maslennikov, copilul ce creşte, copilul flămînd ce caută imploziile de putere şi catharsis gregar. Întrupare din trup bolnav, Vadim renaşte din Vadim cu fiecare linie ce-i provoacă inimii o goană nebună pe strunele visului, vis ca principiu unic sustenabil al vieţii. Vadim nu moare. Vadim se usucă pentru a face loc a fi-ului latent, doritor de o libertate controlată.

Droguri? Droguri. Liniile de cocaină trădează viaţa. Trădează realitatea. Te tradează pe tine. Iluzia lui supra se confundă cu adevărul lui sub. Vadim este Vadim. Se păstrează Vadim în măsura în care cocaina îl lasă. În măsura în care cocaina, înger, demon, Tată şi Fiu, permite paşi şi gînduri în afara ei, în afara minţii ce o subjugă, în afara celulelor pe care le transformă în mici cristale devoratoare de Vadim. Şantajul ultim al cocainei este paranoia. Frica şi Frigul. Întunericul şi Singurătatea. Foamea şi Furia. Pierdut în milioanele de gînduri opuse, străpunse de vagi raze de soare tolănite pe patul murdar, blidele jegoase şi podeaua murdară, Vadim nu se recunoaşte nici cînd caută febril pliculeţele magice, nici cînd tremură încovrigat lîngă uşă, nici cînd urlă după fiinţele ce-l bîntuiesc din umbră de după pereţi. Vadim nu mai este. Vadim e cocaina. Cocaina e Vadim.

În momentul în care cocaina s-a-ntrupat într-un roman, toată viaţa mi-a curs prin faţa ochilor. Am tras praful alb din paginile cărţii. Am explodat luminos şi absolut în reverii ce au golit secundele. Am intrat în fibrilaţii. Mi-au murit neuroni şi m-am închis în Vadim, cerşind îndurare. Am tremurat de frig în el, cu el, prin el. Am stat singur, uitat într-un colţ al unei camere pierdute, neînţelese, o cameră străină de mine ce a alienat somatic tot ce mă înconjura. Vadim e Universul pierdut al fiecăruia din noi. Vadim e fiecare din noi, pierdut şi regăsit. Vadim Maslennikov e acel Iisus Hristos coborît şi îngenuncheat, mizerabil şi frînt în faţa unei mese jegoase, prizînd cocaină pentru a salva miliarde de suflete.

Pe Burroughs se spune că l-a inspirat.

Pe Updike se spune că l-a încîntat.

Pentru mine, acel Burkeviţ a refuzat a făcut ca lumea să fie născocită din nou.

Şase chipuri: Poponarul

1. 

2. Poponarul

Au ieşit din bar ţinîndu-se de mînă. Ca de obicei. Se sărutau zîmbind şi se atingeau de fiecare dată cînd se uitau în ochi, aducîndu-şi aminte cum au făcut dragoste în baia barului. Cum s-au penetrat unul pe altul, cum s-au iubit tandru, cum s-au gustat unul pe altul, ştiind exact cum ar vrea celălalt să fie atins. Ca şi cum ar fi făcut dragoste fiecare cu el însuşi. Se iubeau nefăcînd diferenţa la nivel somatic. Degetele atingeau pielea unuia prin pielea celuilalt. Spasmele ajungeau de la unul la celălalt prin acelaşi corp. Anticipau fiecare tremur, geamăt, clipă de plăcere, sorbind senzaţiile născute dintre ei, senzaţii luate din afară, explodînd înăuntru, între, spre ei.

O seară normală. Ca de obicei stăteau pe banca lor, banca unde s-au întîlnit prima dată, unde pentru prima dată N i-a cerut o ţigară lui B, banca unde pentru prima dată şi-au dat seama că sunt amîndoi la fel, fără să spună nici unul nici un cuvînt. Banca unde s-au sărutat prima dată, unde li s-au ciocnit dinţii şi un firicel de sînge a trecut de pe o limbă pe alta. Banca unde B l-a primit pentru prima dată pe N în el, banca unde B a muşcat din braţ de durerea dulce ce îi provoca atîta plăcere iubitului său. Banca unde B a gustat din N, unde l-a dezmierdat făcîndu-l să tremure sub febra plăcerii de a dărui cel mai ascuns şi scump suc, suc ce B l-a luat ca pe o ofrandă supremă închinată iubirii lui, suc ce s-a păstrat pe papilele lui gustative în acea noapte cînd se mîngîia transpirat cu gîndul la B.

Ca de obicei, se ţineau de mînă şi-şi şopteau promisiuni. Doar că de data asta nu au mai ajuns să facă dragoste. De data asta o pereche de bocanci veniţi din noapte l-au lovit pe N în testicole, aruncîndu-l pe jos, horcăind şi tuşind. Nişte pumni de pe care inele mari rînjeau morbid, au spart arcadele lui B, i-au scos trei dinţi, spart buzele şi timpanul urechii stîngi. Indivizi invizibili, dar rapizi şi cruzi, puternici şi meticuloşi, izbeau în N, făcînd să izvorească gheizere de sînge din corpul lui frumos. L-au sodomizat cu o ţeava de metal, rupînd şi nimicind înlăuntrul lui. Lacrimi şi icnete, răgete animalice şi sunete înfundate se auzea dinspre masa diformă de carne ce era N acum. Iar B se uita la el, printr-o perdea de sînge în timp ce un lanţ gros îi strivea pomeţii, îi smulgea bucăţi de scalp şi îi sfărîma coastele. Neputincios, întindea plîngînd o mînă patru degete rupte şi umflate, încercînd să-l cuprindă în palmă şi să-l ascundă la piept, să-l apere de animalele ce-l tocau pe iubitul său. Dar nu a putu să facă nimic. Nimic. Nici măcar atunci cînd l-au apucat şi l-au aruncat, leşinat, în rîu. Nici măcar atunci. Nu a putut nici măcar să urle. Doar un sunet mut, gîtuit, un scîncet auzit doar de inima şi sufletul lui spart în milioane de bucăţi.

N era frumos. Înalt, bine făcut, cu o faţă blîndă şi cu nişte ochi în care te oglindeai mereu, fără nici un pic de efort. Ochi limpezi şi calzi, ochi care vorbeau iubirea chiar şi atunci cînd nu spunea nimic sau era nervos. Ochi care dădeau zîmbetului său căldură şi pace. Părul lung, atent îngrijit, pieptănat în aşa fel încît o parte din el îi cădea pe frunte şi pe ochi, ascunzînd jumătate din comoara ce putea să aducă liniştea deplină. Mîini puternice cu degete tandre şi atente la tot ce făceau. Un adevărat magician al atingerilor fine, un născător de arcuri electrice în fiecare por ce-l dezmierda. Pieptul şi abdomenul lui musculos, acoperit de fire de păr negre, scurte şi gîdilitoare, aţîţau pasiuni şi călduri în vintre. Perfecţiunea corpului său trezea dorinţa cu viteza cu care pleca un glonţ de pe ţeava unei arme. Fesele rotunde şi ferme, fese între care se ascundea locul ce putea să înebunească orice puritan, loc ce mirosea atît de bine şi te făcea să-ţi pierzi orice umbră de raţiune, făcîndute să vrei să-l guşti la nesfîrşit, sentimentul de saturaţie nefiind nici măcar întrevăzut vreodată.

Ahh, N! înger căzut în braţele mele. Rugăciunile mele întremate în carne şi oase, în piele şi unghii, în buze moi şi dulci, în adîncuri răscolitoare şi tremurînde. Minune vie. Icoană şi zeu. Idol al iubirii, stăpîn al fiorilor, rege peste trupul şi sufletul meu!

Unde eşti putere a braţelor mele!?!

Unde eşti tu abur de vis şi somn al raţiunii!?!

Unde eşti motor al gambelor mele, focul meu divin!?!

Unde eşti tu, cel ce păstrează în palmele, ochii, buzele, pielea sa, cheile către paradisul clipelor infinite!?!

Un picior îl împinge.

Ahhh…

Hei, poponarule, ridică-te, tu-ţi gura mătii de stricat!

O durere ascuţită îi săgetează singura pleoapă ce o poate ridica. O uniformă de poliţist străbate prin ochiul lui şi construieşte o imagine salvatoare în creierul înecat în durere.

Ajutor! Ajutor! Prietenul meu. N. salvaţi-l. e bătut. În apă. Ajutor! Ajutaţi-mă! Ajutaţi-l!

Ajisifjpdmhashhhhfjklhhhmffff!

Ce pula mea mormăie ăsta aici bă! Bagă-l în dubă. Cred că e drogat. S-o fi certat cu gagicuţul lui şi i-o fi făcut ăla felul. Curvă masculină.

Nuuuu!!! Nuuuu!!!

Sunetele mute răsunau în mintea lui, sunete pierdute undeva într-un noian de durere. Cuvinte scrise pe o tablă neagră în urma cărora se freca un burete ce murdărea cu alb forma literelor.

Nu mai avea pantalonii pe el şi din anus i se scurgea sînge, un şuvoi de sînge gros ce mirosea urît.

Pleoapa îi cade obosită cînd două braţe îl apucă brutal şi-l ridică.

N. N. nu mă lăsa singur. N. mă doare. unde eşti, N? Iubitule. mă doare.

Ce mă cu ăsta? De unde l-aţi cules?

Din parcul central. O fi avut vre-o ceartă cu gagiu-su şi i-o fi dat o lecţie. Nu şti cum sunt ăştia? În pula mea de degeneraţi. Cred că e şi drogat.

Păi, trimiteţi-l la un spital. Uite-l cum arată.

Pentru? Lasă că o noapte la noi nu o să-i strice. Să-şi aducă aminte că e om, nu animal, poponarul dracului.

Poate îţi moare aici.

Moare pe dracu.

Ăştia-s rezistenţi, parcă ar fi intrat dracu-n ei. Pun pariu că i-a plăcut cînd i-a rupt ăla curul.

Măcar daţi-i o pereche de pantaloni că mi-e scîrbă de el cînd îl văd tot plin de borală, sînge şi căcat.

Am găsit o jachetă. Are suficient. Să-i vină mintea la cap la idiot.

N. te simt. simt mirosul tău. mirosul tău atît de dulce. unde eşti. ia-mă-n braţe. nu mă lăsa pradă durerii. sărută-mă N. strînge-mă tare să uit de tot. N. N. N?

În celulă era frig. Acoperit cu o jachetă, jachetă ce o strînge la piept, agăţat de ea, respirînd prin ea, cu fesele lipite de cimentul ud şi rece, încearcă să pună în ordine tot ce s-a întîmplat. Tot corpul îi este un vulcan din care durerea erupe continuu. Aude voci ce par să-l întrebe ceva, dar creierul nu poate înţelege nimic. Nu ajunge nimic la el. Urechile receptează dar nimic nu poate fi tradus, făcut înţeles. Nimic nu răzbate de după perdeaua de foc ce îi sufocă neuronii. Focare de senzaţii ucigătoare sunt imposibil de localizat. Totul doare ca o durere de dinţi, de cap, de ficat, inimă, stomac, os rupt, deget fărîmat, suflet.

Zi mă animalule, ce s-a întîmplat? Vorbeşte, futu-ţi gura mătii, că de nu stai aici toată noaptea!

Ştie că poate să vorbească. Cel puţin ştia. Ştia să vorbească. Însă nici măcar în minte nu i se mai formează cuvinte. Este incapabil să formeze cuvinte. Nici măcar imaginile nu îi mai spun nimic. Creierul îi este blocat pe alte percepţii. Transformă absolut tot ce primeşte în burghie sfredelitoare ce îi ard sinapsele, strivesc neuronii, nivelează circumvoluţiunile.

O palmă îl trînsteşte într-o parte. Obrazul umflat se lipeşte de ciment şi o mică parte din durere pare să se estompeze. Pentru o clipă.

Lasă-l mă să se gîndească şi după aia poate o să-şi dea seama că e spre binele lui să vorbească.

Se aude o izbitură a unei uşi ce o resimte în coaste. O cheie şi nişte paşi grei ce se îndepărtează. Şi nişte rîsete cîineşti.

Simte alte prezenţe în cameră. Frica îşi face loc prin fiecare por din corp.

Îi străbate oasele şi le inundă cu brutalitate. Frica îi cuprinde plămînii şi îi încorsetează cu ghearele ei ascuţite.

Se ridică chinuit în fund. Încearcă să privească, dar pleoapa nu răspunde.

Se strînge şi se lipeşte de perete.

Îşi strînge picioarele sub el, mîinile cuprind gambele, fruntea se aşează pe genunchi.

Se aud paşi. Mari. Apăsători. Vin către el. Se opresc, dar caută ceva. Găsesc şi se un jet cald şi gros începe să-i curgă pe frunte în jos. Îi pătrunde printre buze şi simte gustul sărat al lichidului ce-l împroaşcă scîrbos peste tot. Nu poate să-şi mişte limba şi nici să scuipe. Se leagănă în neştire sub duşul uman.

Căcatule!

Jeg!

Uite bă cum arată jegul ăsta. Are găozul desfiinţat. Se cacă pe el, poponar jegos. Ia frate nişte apă sfîntă să te speli, căcănar împuţit.

Un zgomot ciudat vine de undeva de sus şi se sfîrşeşte pe obrazul lui şi pe ochi, un zgomot ce se materializează într-un material vîscos.

Eşti o flegmă!

Se înghesuie cît mai mult în poziţia în care s-a adunat. Lacrimi mari se adună pe sub pleoape. Unele reuşesc să iasă şi să spele flegma şi urina. Altele rămîn în spatele pielii umflate.

te iubesc N. mereu am să te iubesc. am să te caut. vom fi împreună. pentru totdeauna. Şi nu îţi v-a mai face nimeni nici un rău. o să fim numai noi. doar noi. noi doi. singuri. Şi o să ne iubim. te iubesc N. am să te caut N. am să te găsesc…

Şase chipuri: Curva

1. Curva

Soarele şi-a făcut, nu se ştie cum, loc pe lângă draperie şi o bate direct în ochi.

Mormăie îmbufnată, se întinde şi-şi trage pătura peste cap.

Un miros de spermă şi lichid vaginal îi invadează nările. Strâmbă din nas şi înjurând cu năduf, aruncă cuvertura la o parte şi se ridică. Se freacă la ochi şi caută ţigările.

Futu-ţi gura mă-tii de idiot.

Clientul de aseară i-a fumat mai bine de jumătate de pachet de ţigări.

Jegu’ dracului!.

Camera e vraişte. Cu mişcări mecanice şi plictisite, strânge lenjeria şi o aruncă în maşina de spălat. Se aşează pe WC şi un jet gros de urină îşi face loc printre labii, împroşcând galben vasul. Se şterge precaută, aruncă hârtia şi rămâne pe budă, sprijinită de bazin, scoţând rotocoale de fum. Din oglindă o priveşte un chip obosit şi cu cearcăne. Privirea îi cade pe un pliculeţ cu cocaină ce stătea uitat lângă periuţa de dinţi. Zâmbeşte. Pregăteşte o linie lungă şi groasă pe marginea chiuvetei şi o trage direct cu nara. Nişte fire de păr îi intră în nas şi strănută scuipând cocaina.

Băga-mi-aş pula!.

Mai pune o linie dar de data asta ia o bancnotă de 50 de lei de pe masa din sufragerie. Trage tot şi de data asta praful se duce pe gât în jos, inflamându-i mucoasa. Dă drumul la duş şi se lasă stropită de apa caldă.

“There are nine million bicycles in Beijing,

That’s a fact,

It’s a thing we can’t deny,

Like the fact that I will love you till I die.”

Cântă înnăbuşit în timp ce se spală cu atenţie. Degetele întind repede gelul de duş pe picioare, pe sâni, la şubţiori, pe gât, zăbovind între pulpe producând zgomote perverse. Se spală temeinic şi în forţă. Apa curge de pe ea şi umple podeaua băii de picuri.

Sună un telefon.

Da.

La patru?

Ok.

Dar de data asta nu vreau la mine.

Şi vreau 30 de grame de data asta.

La bani e OK.

Ca şi pînă acum.

Te-am pupat.

Ceau.

Pune telefonul pe masă. Îşi aprinde o ţigară. Se duce la baie, mai trage o linie şi se uită în oglindă. Lung. Prelung. Îndelungat. Oglinda tremură. Faţa ei tremură. Se cutremură şi-şi strînge fălcile. Ochii pătrund reflecţia iar reflecţia începe să urle. Urle. Zbiară. Zbiară cu scrîşnete de dinţi, cu sunete uscate, dintr-un gît sucit, strîns, strunit de infinitul pupilelor dilatate.

CCCCCOOOOPPPPIIIIILLLLLăăăăăăăăăăăăăăăăăhhhhhhhhhh!!!!!!!

MIcă. E mică. Buze se apleacă. O sărută pe frunte. Te iubesc. Pătura îi trece de obraz. Lasă lumina aprinsă. Te iubesc.

Cînd se ridică, un şuvoi gros de sînge îi curge pe picior în jos. Lacrimi. Obraji murdari, brăzdaţi de lacrimi. Două mîini o ridică. Puternice. Mari. Tata. Nu mai plînge. Nu s-a întîmplat nimic. Înţepături de la părul de pe faţă pe pleoape, pe nas, pe buze.

O păpuşă. Îi coase haine. Cu cineva. Cu mama. Se înţeapă. Se sperie. Rîsete. Un sărut zgomotos. E la fel de frumoasă ca tine.

Cadouri. Miros de brad. Ace ce înţeapă palmele ce bîjbîiesc după pachetele colorate. Un puzzle!

E cald. Mîna ce o ţine nu se lasă înduplecată să îi ia o îngheţată. Te rog! Te rooog! Din cornet se prelinge îngheţată pe mînă. Pe toată mîna. E moale şi îi cade pe rochie. O murdăreşte. Plînge. Lacrimi.

Ciocolată. Întinsă pe toată faţa. O poză. Rîde. Rîd. Păpuşă de ciocolată.

Sînge. Pe hîrtia igienică. A făcut pipi sînge. Eşti Femeie. Ca mama.

Te iubesc. Mîini ce o ating. O fac să tremure. O pătrund. Usturime. Frică. Corp moale. Cald. Plăcere şi tremur. Tremur şi sudoare. Sunt femeie.

Te iubesc. Doi.

Te iubesc. Trei.

Patru.

Cinci.

Şase.

Te iubesc. Şapte.

Sunt femeie.

Opt.

Nouă.

Sunt femeie.

Eşti o curvă!

Ia cinci sute de mii de aici să te mai speli şi tu dracului! Tîrîtură.

Curvemeie. Femeicurvă. Copilă. Curvfemeicopilă. Ă. Ă. Ă.

Stomacul i se strînge violent. Vomită direct în chiuvetă, un lichid gros, colorat, cu bucăţi de mîncare nedigerată. Se loveşte cu fruntea de robinet. Lacrimi mari îi curg pe obraji. Cad în chiuvetă şi se amestecă cu voma. Curvemeiecopilă.

Amintiri cangrenoase aduc miros de putred şi trezesc răni ce zgîrie globii oculari pe dinăuntru.

Mintea supurează, ochii curg, buzele şi obrajii îi sunt murdari şi reci de la faianţa pe care şi-a izbit chipul.

Doi gîndaci maronii, mari, urîţi, scormonitori îi caută nările.

Mizeria e înăuntru. Înăuntru e mizerie. Iar gîndacii îşi caută familia.

Singurul punct de reper este o uşă întredeschisă. Culoarul întunecat, împuţit, o strînge şi o împinge către lumină ca un uter intrat în travaliu.

Hai fetiţo! Pe tine te aşteptam.

Un rînjet animalic, galben şi urît mirositor întîmpină femeia. Copila e lasată afară.

Intră într-o cameră în care se află mai bine de o duzină de bărbaţi care stau pe canapele sau în picioare, fumează şi beau, trag cocaină şi amfetamină. Nu mai mulţi ca de obicei.

O să aibe nevoie de mai multe linii în seara asta. Ştie.

Presimte.

Simte.

În faţa oglinzii imense îsi retuşează fardul. Lîngă ea, încă trei femei fac acelaşi lucru. Rînjetul apare pe după uşă, se lăţeşte galben şi le aruncă o pungă plină cu cocaină.

Una dintre ele, care aduce foarte mult a puştoaică se repede la praf şi-şi face o linie lungă şi groasă ce o trage imediat, înecîndu-se puţin din cauza avalanşei ce i-a intrat în nas.

Pupilele i se dilată, muşchii se relaxează, un zîmbet tîmp înfloreşte pe faţa ştearsă deodată de substanţa ce îi invadează sîngele.

Se uită la puştoaică.

Se uită în oglindă.

Se uită la praf.

Şase linii o să îi ajungă.

Şase.

Şase.

Şase.

Nările o ustură, dar insistă meticulos. Nu se pierde nimic.

O uşoară ceată îi acoperă privirea.

O nemărginită uşurare îi invadează mintea şi corpul.

Îsi aranjează sutienul, alungă chipul palid şi irişii scrutători şi zboară în camera unde mugete încep să se audă de departe direct în creierul ei.

Trei mîini o trag de haine. Le împinge şi începe să danseze în faţa a patru bărbaţi.

Dansează.

Se învîrte, îşi plimbă degetele pe feţele lor îndepărtate, şoldurile provoacă erecţii, fesele trezesc pasiuni.

Colaje şi bucăţi deformate de imagini încep să i se deruleze prin faţa retinei inflamate.

Vaginul îi este invadat de cărnuri tari cărora i se opun noduri în gît şi convulsii abdominale.

Buzele îi sunt murdare de roşeaţa unui ruj. Gîtul o doare şi ustură. Sînii îşi pierd frăgezimea.

E pătrunsă, străpunsă, răpusă, supusă, ruptă.

Fibre minuscule din corpul ei cedează şi sîngele îi este violat de sucuri străine.

Mirosuri neprietenoase i se impregnează în piele.

O oră?

Două?

Trei?

Un corp ferfeniţit pierde noţiunea timpului.

Din ea curg lichide amestecate. Sînge de pe sîni, abdomen, braţe, spate, pulpe.

Sperma iese din vagin cu bolboroseli jignitoare, acuzatoare.

Anusul nu mai poate fi controlat şi ea este scuturată de un tremur dureros, incontrolabil.

Sînge, spermă, excremente se preling în scurgerea de la duş.

Apa arde urmele adînci ale unor lacrimi uitate pe obraji şi-n colţul ochilor.

Un rînjet animalic, galben şi urît mirositor îi intinde un plic gros.

Ne vedem săptămîna viitoare fetiţo.

În hol nu mai e nimeni.

Coboară scările cu ochii închişi.

Îşi aprinde o ţigară cînd ajunge în stradă.

O ploaie măruntă şi densă îi lipeşte genele.

Buzele scuipă picături de apă şi salivă.

O linie.

O linie.

Două.

Se trage într-o străduţă, lîngă nişte tomberoane.

Mirosul de gunoi putrezind, de jeg, de moarte o împresoară. Sună dureros de familiar. Sună a vis.

Sună a durere.

Sună a EA.

Desface plicul de plastic şi-şi pune pe mînă o grămăjoară de praf alb.

Mamă.

Tată.

Tu.

Fetiţo.

Copilă.

Ă.

Ă.

Ă.

Se trage lîngă tomberoane şi lasă gustul fetid al mizeriei să-i pătrundă în carne.

Îşi strînge picioarele sub ea, măinile cuprind gambele, fruntea se aşează pe genunchi.

Tremur. Frig. Frică.

O mînă micuţă îi trece prin păr.

Nişte aşternuturi albe şi imaginea unui coşmar cu monştri sunt aduse de o fetiţă ce se uită la ea cu ochii mari şi pupilele dilatate. Lacrimile sunt mai mari decît picurii de ploaie.

Şi ploaia se opreşte în dreptul copilei ce plînge alb-negru.

Într-un canal, apa cară spermă, excremente, sînge şi lacrimi.